deconspirarea lipsei de normalitate

Teatrul penibil al imundului cu deconspirarea ofițerului acoperit ar putea fi o nouă ilustrare a vechii ziceri ”un nebun azvârle o piatră într-un lac și 10 se chinuie s-o scoată”. Doar că nebunul nostru nici măcar n-are nevoie de o piatră. Îi trebuie doar tupeu și un auditoriu dispus să creadă orice despre cei pe care îi antipatizează. Și, desigur, câteva slugi care să se bage în apă și să facă valurile care să ateste că a fost aruncat acolo ceva. Habar n-am dacă premierul a fost sau nu ofițer sub acoperire la 25 de ani. Dar până nu văd ceva care să demonstreze acest lucru, să-mi dau cu părerea despre implicațiile posibile mi s-ar părea nu numai o stupizenie, ci și o dovadă a incapacității majorității românilor de a funcționa la nivel rațional, neumoral.

Sigur, nu toți resimt nevoia mea de logică și argumente. Băsiștii declarați abia așteptau semnalul stăpânului pentru a-și înmuia degetele în jegul emanat de acesta și de a mâzgăli pereții. Ăia sub acoperire, care se dau imparțiali și echidistanți, o iau pe ocolite. Chiar dacă strecoară constatarea că TB n-a adus nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor sale, comentariilor lor continuă ca și când nici nu era nevoie de așa ceva. Și dă-i și bate câmpii, doar-doar o să rămână ceva și în mintea oamenilor mai puțin preocupați de probe și mai mult de speculații. Că de ce a acceptat Ponta să se lase racolat de un SIE rămas comunist și nereformat? Că ce să facă SRI-ul cu un procuror de la parchetul sectorului 1? Că, oricum, să fii ofițer acoperit nu e o rușine, ci un motiv de mândrie patriotică. Și nu-i normal ca liderii unei țări să fie agenție, chiar dacă în perioada respectivă, Ponta nu avea nicio demnitate publică. Etc etc etc. Important e să se facă fum. Pentru că românul știe el bine de la strămoși că nu iese fum fără foc. Așa că, din prostie sau din interes, băieții (și fetele) au ieșit la interval și vântură șomoioagele.

De mult timp presa românească funcționează pe bază de gargară și nu de investigații, dovezi, surse credibile, argumente. Talk-show-urile arată mai mult a coadă la lapte pe vremea răposatului dictator, unde se comentau toate zvonurile și bârfele din sat. Iar singura problemă a ”babelor” e cum să ajungă primele pe ulița lor și să dea mai departe ”adevărurile” pe care tocmai le-au aflat.

PS. Să spui că o hotărâre de guvern privind protejarea foștilor ofițeri acoperiți e o dovadă că Ponta ar fi fost printre ei e ca și când ai susține că decizia executivului de a mări alocațiile pentru copii arată fără tăgadă că premierul e pedofil.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Acesti nebuni care ne guverneaza : Carol si Lupeasca , Nea Nicu Si Elena , Base si Udrea . Who Next ?

    2. Seamana cu scandalul “firul rosu”, lansat de Emil Constantinescu in 2000. O petarda ce se vrea bomba atomica. Eu, unul, sunt total indiferent la chestia asta, ca nu stiu care a lucrat pentru serviciile de informatii romanesti. Mi se pare mai grav ca multi dintre cei care au lucrat pentru serviciile de dezinformare straine ocupa mari functii in institutiile romanesti si se bucura de onoruri.

    3. Analfabetii conduc masinile, analfabetii politici distrug tara. Cum mai putem sa ne uitam in ochii altora? Santem in rahat pana la gura!!

    4. Ma doare sufletul pentru aceasta tara. Pardon, cum se numeste tara asta ?( nu stim numele tarii, dar punem stampila!!!) Pestele de la cap se inpute, nu?? Avem ceea ce meritam!!!

      1. ” inpute”?!?!?

        Si vorbim despre “analfabeti”!?!?!, fie ei si …politici?!?!

        Nu de “ochii altora” ar trebui a ne sfiim!
        Ne “jelim” si ne vaicarim, “ne plange sufletul” de una, de alta, “chibitam” si…cam atat! De oglinda ar trebui sa ne fie rusine! Fiecaruia dintre noi, ca am permis si permitem in continuare!!!!!!!!!!!!!!!

    5. 80 % din romani , preferă hoţia , şmecheria
      Şi nu văd cum iese din mocirlă Romania!
      Mai sunt convinsă ca şi-n alte dăţi
      Că va ieşi tot unul dintre hoţi
      Dovadă este chiar “manipularea”
      Pe care- o fac acei ce-şi vînd onoarea