Cecil Gaines a fost ospătar la Casa Albă. În perioada în care a muncit acolo, a servit 8 președinți. În acest timp, America se schimba,intra și ieșea din războaie, iar lupta împotriva segregării rasiale se apropia de victorie. Dar Cecil nu era interesat de asta. Treaba lui era să fie ospătar. El nu făcea politică. În primul rând pentru că așa-i cerea slujba. Apoi pentru că nu voia să-și piardă locul acela ferit de relele din afară. Nu i-a fost întotdeauna ușor. Și nu mereu l-au înțeles cei apropiați. Uneori nici el nu știa cum e mai bine. Inspirat dintr-o poveste adevărată, filmul are un scenariu interesant și original. Iar Forest Whitaker s-a întors la rolurile care-l pun în valoare.
Citește restul articolului
să ne batem iar în piept cu mândria de a fi români
Un domn, pre numele lui Stefan Hell, a câștigat premiul Nobel pentru chimie. Ceva cu microscopia fluorescentă, chestii importante și grele. Bravo lui! Dar detaliul esențial care a transformat această știre într-una interesantă și pentru mass-media de la noi, obligând-o să răpească provizoriu un spațiu oarecare informațiilor despre pușcăriabili, gonflabile, regi de romi, astrologi și vrăjitoare, becali, maneliști și curve sub acoperire, a fost că susnumitul s-a născut… ei bine, da… în România, la Arad. Așadar, să desfacem sticlele cu băutură, să punem micii la prăjit, să rupem cu dinții pungile cu semințe și, cu mâna liberă, să ne batem tare de tot în piept!
Liiceanu și Pleșu, între ”minima moralia” și ”partea nerușinată a rasei umane”
Am vrut să scriu ceva după răbufnirea lui Andrei Pleșu la adresa lui Radu Beligan, pentru ”crima” de a-l susține public pe Victor Ponta la președinție. Sau pentru cea de a-i fi ridicat osanale lui ceaușescu. Pentru că n-am priceput exact care dintre ele e cea capitală. Sigur, am înțeles de ce filosoful le-a legat, dar demersul lui a avut doar valențe manipulatorii, nicidecum logice. Dar am renunțat la ideea de a comenta, în primul rând din lehamite. Apoi, e greu să te pui, în scris, cu cineva care are real talent la combinat cuvinte, iar textele lui au darul și rolul de a te seduce și nu de a te convinge cu argumente, așa cum un ambalaj meșteșugit transfomă și o cutie goală într-un cadou fățos.
nu vă tâmpiți copiii cu filme dublate!
Am mai spus-o de câte ori am avut ocazia. Dublarea filmelor e o prostie! În afară de faptul că e un semn sigur că gradul de analfabetism a crescut îngrijorător, e o cale sigură de a-l mări și mai mult. În condițiile în care cărțile au devenit niște necunoscute pentru copiii români, singura cale de a-și exersa capacitatea de a citi cât de cât cursiv rămâne descifrarea semnelor acelea mici și albe din josul ecranului pe care rulează un film pe care își doresc să-l înțeleagă.
3 minute de pauză
A
m invidiat întotdeauna două categorii de oameni: cei talentați la ceva și cei pasionați de ceva. De multe ori sunt unii și aceiași :) Mi-ar fi plăcut să am voce, să pot să dansez, să pictez, să ceva acolo, care să-mi permită să creez frumusețe pentru ceilalți. Sau, dacă nu, măcar să am pasiune pentru o activitate oarecare, pentru colecționat fluturi sau timbre sau cutii de chibrite albastre. N-a fost să fie așa și mi-e ciudă că n-am cum să schimb asta. Dar mă bucur de fiecare dată când văd pe cineva ca mogâldeața din filmulețul pe care vi-l propun azi în pauză :)
gata, mă fac bișnițar. Pardon, afacerist :)
Știam de mult că eu nu am stofă de întreprinzător privat. Am prea mult bun simț, sunt prea corect și mă cam ghidez în viață după dictonul ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Plus că urăsc motto-ul național ”merge și așa”. Toate cărțile pe care le-am publicat, le-am dăruit celor veniți la lansare. Eu le eram recunoscător că erau interesați de ce aveam eu de spus. Cum naiba să-i taxez pentru asta? Dar să revenim… Pentru că nu pot pricepe sub nicio formă cum supraviețuiesc firme care pun adaosuri comerciale uriașe la produsele lor sau care au servicii scumpe și proaste, sau de ce s-ar duce cineva la restaurant ca să mănânce clătite, vă dați seama că n-am nici cea mai mică idee de cum funcționează lumea reală :)
