Recunosc, Mary Poppins rămâne unul dintre personajele mele preferate. De când am citit cartea mi-am dori să fi avut în preajmă pe cineva asemeni ei. Iar filmul, cu Julie Andrews în rolul principal, m-a făcut să le iubesc și mai mult. Pe amândouă :) Ei bine, a sosit momentul să vedem transpusă cinematografic povestea despre cum s-a făcut filmul de care vă vorbeam. Surpriza cea mare vine din faptul că autoarea cărților nu seamănă nici un pic cu personajul lor. De aceea, ”negocierea” pe care o duce cu Walt Disney, pentru a-i permite ecranizarea nu sunt deloc cum ne-am aștepta. O poveste frumoasă, presărată cu umor și cu detalii surprinzătoare despre munca de creație în studiourile Disney. O Emma Thomposn excepțională, care ar fi meritat pe deplin Oscarul, sau măcar o nominalizare. Nu mai am decât atât să vă spun: Supercalifragilisticexpialidocious!
Seară de film
Recunosc, nu mă omor după George Clooney. Adică, e șarmant, simpatic, mai ales în afara ecranului, dar ca actor nu-mi spune foarte multe. Nu mi se pare suficient de versatil și nici prea profund în abordarea personajelor. Dar are o cotă de piață foarte mare și mai orice peliculă care-l are ca protagonist pleacă favorită la box office și premii. E și cazul fimlului pe care vi-l propun astăzi. Care spune o poveste foarte interesantă și relativ inedită, despre un om angajat să dea angajați afară. Adică să le comunice decizia patronilor.Pentru că trebuie să ai o anumită contrucție psihică și emoțională, nu oricine e potrivit pentru asemenea slujbă. Dar nu e vorba numai despre asta. Ci și despre singurătate, frică de asumarea responsabilităților, iubire și drumuri nesfârșite.
seară de film
Ree Dolly are 17 ani și o famile sărmană. O mamă depresivă și un tată traficant de droguri. Care, în plus, a dispărut de acasă de mult timp. Când apare pericolul de a pierde casa, pusă drept cauțiune de părintele ei, Ree pleacă în căutarea acestuia pentru a-l determina să se prezinte în fața instanței. Un film cu o atmosferă apăsătoare și o poveste sumbră despre realități necunoscute, despre legături de sânge, despre curaj și responsabilități. Care a propulsat în prima ligă una dintre cele mai talentate și deja premiate tinere actrițe de la Hollywood, Jennifer Lawrence. De altfel, a primit prima nominalizare la Oscar pentru rolul din această peliculă.
criminal trimis acasă, justiția e ocupată cu altceva!
În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept de cât de independentă au făcut ei justiţia, un dement care a violat şi ucis o fetiţă de 8 ani din Iaşi, a ieşit din puşcărie după numai 8 ani! Iar românii, cu ochii îngălbeniți de arestările televizate, freamătă de bucurie că sistemul juridic funcționează și va face curățenie în țară. Dacă cineva ar grația vreun corupt, ar ieși în stradă. Împotriva aberației criminale de mai sus nu mișcă nimeni niciun deget!
curat ”fapte, nu vorbe”!
12. 11. 2014 – Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat la cea de-a două confruntare electorală televizată, la B1 TV, că ”pentru România, ar fi periculos să dea toată puterea în mâna unui singur partid”
18.11.2014 – Președintele ales, Klaus Iohannis, a declarat într-o conferință de presă, avându-l la stânga lui pe Vasile Blaga: ”Noi dorim să preluăm puterea, noi PNL. Nu mai există două partide, unul singur – PNL nou – care doreşte să preia puterea”
25.11.2014 – Președintele ales și confirmat, Klaus Iohannis a afirmat într-un interviu acordat Agenției Reuters: ”Toată lumea vrea să fie tabăra învingătorilor. Deci, este posibil ca în viitoarele săptămâni sau luni să avem… în Parlament… o schimbare care va oferi Partidului Naţional Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului”
3 minute de pauză
Azi, în pauză, nu râdem, nu cântăm, nu dansăm, ci ne emoționăm puțin. Poate ni se umezesc și ochii. Cine știe? Poate devenim mai optimiști în legătură cu cei pe care-i considerăm ”viitorul”. Dragi părinți, dacă vă uitați la acest filmuleț și aveți senzația că vă vedeți copilul, înseamnă că aveți de ce să fiți mulțumiți de modul în care v-ați îndeplinit rolul. Dacă nu… poate nu e timpul pierdut :) Băiatul din înregistrare are 10 ani. Îl cheamă Santiago și trăiește cu familia sa, fără mari posibilități materiale, în Bahia Blanca, Argentina.