Domnule Klaus Werner Iohannis,
a trecut deja o săptămână de la victoria dvs. în alegeri. Mai degrabă a celor care au știut să manevreze social media, dar, ca și în fotbal, marcator e considerat cel de care s-a lovit mingea înainte de a intra în poartă. Mă număr printre cei care nu v-au votat. Deși am copilărit în alt regim, cu nasul în cărți și fără facebook sau Iphone, știu că, fiind democrație, de acum trebuie să vă consider și președintele meu. Și trebuie să vă respect ca atare. Ceea ce, pe cuvânt, sunt dispus să fac, dacă mă și ajutați puțin. Eu am prostul obicei să consider că respectul se câștigă, nu se primește ca bonus la preluarea unei funcții.
Pentru azi un film biografic despre o perioadă din viața unuia dintre cei mai interesanți, ciudați și fascinanți regizori din istoria cinematografiei. Tatăl filmului de suspans-groază e pe punctul de a da lumii creația care va fi considerată cea mai bună a sa. Doar că problemele cu soția sa nu-l lasă să-și exprime creativitatea cu libertatea cu care era obișnuit. În plus, colegii lui cam murmură pe la colțuri că ar trebui să se retragă, iar producătorii nu sunt deloc dispuși să mai investească în el. Doi actori de mare clasă, Anthony Hopkins și Hellen Mirren, dau viață personajelor principale.
Pe foarte scurt, este povestea unui proscris care evadează din închisoare și străbate tot Texasul pentru a se întoarce la soția și la fetița sa pe care n-a văzut-o niciodată. Pe mai lung, este o intensă și profundă poveste de iubire, sacrificiu, responsabilitate. Doi oameni plătesc greșelile făcute, ceea ce nu se întâmplă foarte des în lumea reală. Sentimentele dintre ei sunt mai puternice decât distanța, timpul și legile. Personajele sunt complexe și trec prin transformări subtile. În rolul principal un actor mult mai bun decât fratele său, care este mult mai cunoscut :) Directorul de imagine s-a întrecut pe sine, dând filmului o atmosferă cum rar vezi chiar și în indie-uri.
Vă propun un film care nu strălucește prin realizarea artistică. Dar are două mari atuuri: câteva actrițe foarte, foarte bune și 9 povești de viață extrem de interesante. 9 femei în căutarea sinelui, a iubirii, a acceptării, a uitării, a echilibrului, a liniștii, a curajului. Drumurile lor nu se prea intersectează, accentul fiind pus pe momente esențiale din care afli extrem de mult despre ele și despre trecutul lor. Ar putea fi numite instantanee, dacă nu ar fi atât de pline de elemente definitorii. E vorba, pe foarte scurt, despre relațiile care se sfârșesc, fără să se încheie niciodată. Despre drumurile pe care le părăsești, dar care vor rămâne pe vecie în tine.
Am o memorie foarte proastă și extrem de capricioasă (se pare că seamănă mult cu memoria colectivă a populației mioritice). Asta m-a împiedicat să pot răspunde, fără ajutorul google-lului, la câteva întrebări simple, ca, de exemplu, care sunt acele detalii concrete care, acumulându-se în timp, m-au făcut să-i atribui lui traian băsescu calificativul de imund, cu care i-am înlocuit numele în referirile mele la el. Și, deși acum am puternica senzație că n-a existat absolut nimic bun în regimul lui, rațiunea și statistica îmi spun că e imposibil, chiar dacă eu nu sunt capabil să-mi amintesc nimic de acest gen. Așa că am decis să încerc altceva cu noul președinte, Klaus Iohannis. Un gen de jurnal al bilelor albe sau negre pe care i le voi atribui, din considerente personale, în timpul mandatului său. O fac mai mult pentru mine decât pentru a provoca controverse sterile despre diferențele de valori care stau la baza evaluării unui om. Voi nota fapte punctuale, nu senzații generale.
Cu mici și insignifiante excepții (la scara istoriei), alegerile se câștigă peste tot în lume atunci când puține creiere știu să manipuleze emoțiile multor oameni. Oricât n-am vrea să credem asta, majoritatea oamenilor nu votează pe bază de analize și raționamente logice, și nici în urma unor evaluări obiective a candidaților sau a ofertelor lor electorale. Deciziile au ca fundament senzații și trăiri intense, iraționale, dar profunde, cu rădăcini în trecutul personal, în șabloanele construite sau preluate în timp pentru a încerca ordonarea universului propriu, în percepția egoistă, deci subiectivă, a ”binelui” și ”răului”, în unitățile de măsură cu care se judecă pe sine în raport cu ceilalți, asimilate nonconștient din familie și din cercul de prieteni apropiați. Din păcate, cei mai mulți dintre ei se încăpățânează să se considere obiectivi, informați și capabili de analize raționale, reci și detașate. Și, pentru că așa funcționează manipularea, cu cât sunt mai convinși că sunt imuni la influențe exterioare, cu atât sunt mai vulnerabili la acestea. Și la strategiile pritocite de cei cu creierul de care vorbeam mai sus.