Ne tot plângem, noi românii, de nesimţiţi, parveniţi, mârlani, tupeişti. Dăm de ei peste tot şi, de cele mai multe ori, suntem neputincioşi în faţa lor. Şi nu numai noi, oamenii de rând, pe care legea ne opreşte să ne facem dreptatea cu mâinile noastre (şi nici n-ar fi un lucru înţelept, de cele mai multe ori). Dar şi cei chemaţi să ne apere pe noi de giboni. De fapt, una dintre problemele majore ale României este lipsa de autoritate a celor angajaţi s-o exercite. Aceia care nu sunt corupţi sau coruptibili, sunt legaţi la mâini de o legislaţie deficitară, tributară sechelelor pe care supravieţuirea într-un stat dictatorial şi represiv le-a lăsat multora dintre contemporani.
Category Archives: timeless
numai în România (3)
Au românii o vorbă bătrânească: “Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă”. Eu nu cred că ultimul cuvânt e ales întâmplător. În fond, puteau spune “vrei, nu vrei, mănâncă Grigore varză”. Sau cremă de zahăr ars. Sau “vrei, nu vrei, îmbracă-te Vasilico cu ţoale urâte şi scumpe de la un magazin de fiţe”. Dar nu, oamenii au ales special “agheasma”. Semn că biserica de pe plaiurile miroitice n-a descoperit de ieri de azi că binele trebuie făcut şi cu forţa, dacă nu merge cu vorba bună şi promisiunea raiului.
7 ani de-acasă ne trebuie, nu doar parcări!
S-a inaugurat bulevardul Uranus. Şi, odată cu el, cea mai modernă (eu m-aş rezuma la civilizată) pistă pentru biciclişti. Pe carosabil, dar delimitată de benzile pentru autoturisme. E doar o bucată, dar e un început. Din păcate, ca în atâtea multe alte cazuri, nu e decât un prilej pentru nesimţirea tradiţională să iasă la suprafaţă şi să se manifeste plenar! În fond, la ce bun să vezi stâlpişori galbeni dacă nu simţi nevoia stringentă de a trece peste ei şi de a parca exact unde n-ai voie şi unde-i încurci pe alţii de care, desigur, n-ai niciun motiv să-ţi pese?
opriţi nemernicii de pe şosele!
Avea 59 de ani. Cu câteva ore înainte primise, probabil, multe urări de “la mulţi ani”. Le făcuse, la rândul ei, celor dragi. Sărbătorise, poate, alături de aceştia trecerea în noul an. Închinase un pahar cu vin pentru sănătate, că-i mai bună decât toate. Dimineaţa, la 7 fără 10 minute ieşise afară. Cine ştie, poate să ia aer sau să se întoarcă acasă, după ce petrecuse cu prietenii. N-a mai apucat, pentru că a fost ucisă pe trecerea de pietoni de un şofer beat şi cu permisul suspendat!
nesimţiţii să plătească
7 nesimţiţi cu doi copii au decis că regulile sunt pentru proşti şi, prin urmare, ei nu trebuie să le respecte. Aşa că s-au aventurat pe o bucată de drum pe care e interzisă circulaţia pe timp de iarnă. În fond, sunt convins că în capul lor, închiderea Transalpinei e doar o toană de-a autorităţilor pe care ei nu sunt obligaţi s-o suporte! Ca să le facă în ciudă, zăpada, în cârdăşie cu guvernul, masoneria mondială şi comuniştii ruşi, i-a cam blocat pe coclauri.
chintesența jegului din societatea românească!
Nu cred c-am mai fost așa de revoltat de la acest episod. Dar acum totul are proporții halucinante. Pentru că e vorba despre o femeie care are în grijă cei mai fragili și influențabili membri ai societății acesteia. O învățătoare. Care le face un circ monstru unor părinți care nu s-au descurcat cu cadourile de sfârșit de an pentru toți cei din școală. Sau, după cum spune soţul individei, prezent la discuţie, “nu s-au ridicat la nivelul standardelor”!