Category Archives: timeless

ce ne mai ascundem după degete!

Întotdeauna m-a deranjat această mentalitate extrem de răspândită, potrivit căreia e mai grav să spui lucrurilor pe nume decât faptul că cineva le-a făcut. Am avut ceva de pătimit de pe urma ei, când intra, destul de des, în conflict cu sinceritatea mea, uneori abruptă. Evident că munca în presă n-a făcut decât să acutizeze conflictul interior, pentru că, nu-i aşa, unele lucruri nu se pot spune la televizor. Se pot arăta, dar nu se pot spune. Poţi prezenta tot felul de personaje imunde, dar nu le poţi caracteriza ca atare. Poţi vorbi despre faptele lor, dar nu ai voie să le legi de deficienţele lor de inteligenţă, educaţie sau caracter. Nu, ele sunt nişte biete marionete ale destinului, care se manifestă, câteodată, sub formă de alcool, droguri sau viteză.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii

numai în România (2)

Că se fură pe meleagurile mioritice nu e un secret pentru nimeni. Bani, maşini, genţi din maşini, case, băutură, fabrici, biciclete, mâncarea copiilor la şcoală, fier vechi, fier nou, ciment, cuie, voturi, telefoane, priviri, identităţi, vieţi. Dar e prima dată când aud că s-a furat pământ. Nu, nu cu acte sau ocupat abuziv, cu corturi, ci ad literam. Şi nu un pumn dintr-un ghiveci cu flori, ci câteva sute de metri cubi de pe ditamai terenul agricol.

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii

unde dracu’ sunt părinţii?

Peste 80% dintre elevii bucureşteni, între 14 şi 16 ani, au băut alcool! Iar jumătate s-au îmbătat cel puţin o dată! Procentaje seci, rezultate dintr-o cercetare sociologică. Mie mi se par uriaşe, dar, hei, să nu ne impacientăm! Să fim mioritici şi să ne resemnăm. Viaţa-i grea, politicienii hoţi, duşmanii ne poartă pică, aşa că e firesc să dăm pe gât horincă. Şi, cu cât începem mai devreme, cu atât vom fi mai pregătiţi să facem faţă problemelor când vom fi mari. În fond, ca să rezolvi totul cu un pahar cu tărie ai nevoie de puţin antrenament.

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

mda, “domnule” poliţist!

Vă spuneam că mă bucur când mai descopăr că există poliţişti fermi şi care aplică legea, indiferent de fiţele şi tupeul şoferilor, sau de marca autoturismului acestora. Evident, nu sunt foarte mulţi, şi nu toată lumea are norocul (sau ghinionul – depinde de unde priveşti) să-i întâlnească. Eu n-am avut experienţe neplăcute cu agenţii de la circulaţie. Un dintre ele, recentă, mi-a lăsat, însă, un gust amar! Mai avem mult până departe, noi, ca societate!

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii

ăsta da poliţist!

Din ce-am văzut eu prin ştirile pe care le tot transmit poporului de vreo 20 de ani, poliţiştii români sunt cam de două feluri: corupţi (sau coruptibili) sau moi. Timoraţi în faţa celor care încalcă legea, de parcă ar fi în slujba lor şi în a celor pe care trebuie să-i apere de aceştia. Câte imagini cu agenţi luaţi pe capotă, loviţi, scuipaţi, înjuraţi n-aţi văzut, mai ales în ultimii ani?

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

cum mi-am mutat televizorul în Norvegia, ca să mă pot uita la el

Am aflat eu deunăzi că RCS-RDS pregăteşte o surpriză clienţilor săi şi le va înlocui decodorul digital cu o simplă cartelă de băgat în televizor. Scapi de aparat, de cabluri şi de a doua telecomandă. Şi, spre marea mea uimire, nu am mai fost nevoit să trec prin ce-am trecut acum doi ani, când a trebuit să fac drumuri nenumărate, să dau telefoane multe şi să mă umplu de draci până să intru în posesia decodorului. Am primit pe mail invitaţia de a comanda noul echipament pe net. După două-trei zile eram invitat să-l ridic de la unitatea din cartier.
Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii