Nea Victor din Breazu, judeţul Iaşi, a ajuns, fără voia sa, personaj într-o ştire care, cu greu, ar putea fi imaginată într-o altă ţară decât România. Asta l-ar putea face mândru, dacă nu i-ar face viaţa un chin. Ei bine, el s-a trezit peste noapte cu un mormânt în curtea proprie, de care nu poate scăpa sub nicio formă. Cea îngropată acolo nu-i e rudă, nici cunoştinţă, ci o străină care s-a sinucis.
Category Archives: timeless
părinţii n-au niciodată nicio vină
S-au îngălbenit iar ecranele, s-au risipit iar tone de cuvinte, s-a bătut iar apa-n piuă. O fată de 15 ani a plecat de acasă ca să se călugărească. Părinţii sunt disperaţi, Facebook-ul ia foc, forţele statului intră în alertă. Adolescenta e găsită după 4 zile, într-un tren, venea frumuşel acasă. După tam-tam-ul iniţial, încet, încet, tabloidele şi analiştii lor se vor plictisi. În fond, n-a violat-o sau n-a omorât-o nimeni, n-a dat foc la casă. După ce se va stoarce şi ultima picătură de senzaţionalism, iar ultimele întrebări de genul “a făcut sau nu pipi între Suceava şi Fălticeni” vor fi fost puse cu litere de-o şchioapă, povestea va intra în uitare. Nu va exista nicio dezbatere serioasă despre circumstanţe şi motive, despre rolurile cam confuze pe care au ajuns să le aibă în societatea noastră familia, şcoala şi biserica.
talibanii ortodocşi
Să vorbeşti
despre religie este extrem de dificil, mai ales într-o ţară ca România, în care anumite subiecte divid profund societatea, cu toate că, sau tocmai pentru că nu sunt discutate niciodată raţional, fără înverşunări partizane. Simpla lor abordare pare, în ochii multora, o profanare a credinţelor lor moştenite şi, prin urmare, imuabile. Şi chiar dacă o faci într-un mod mai echilibrat, aşa cum încerc eu, rişti să fii prost înţeles de oameni care sunt sinceri în credinţa lor şi care o “folosesc” pentru a putea ieşi înspre ceilalţi, pentru a le dărui ce au mai bun în ei şi nu pentru a condamna diferenţele.
de ce n-o să fac bani niciodată!
De un lucru
m-am convins până la vârsta matusalemică pe care o am! Nu o să fiu niciodată bun ca om de afaceri, n-o să fiu niciodată în stare să câştig bani vânzând ceva unor oameni. Minte analitică am, bun organizator sunt, lider eficient de echipă m-am dovedit, imaginaţie am. E adevărat că sunt şi puţin comod, prea cinstit şi onest, şi nu pot să refuz a doua şansă. Dar nu de asta nu sunt bun de antreprenor, că aşa se cheamă cel care identifică o nevoie şi mijlocul de a o satisface. Pe bani, evident! :)
Incredibil!?! Nu în România!
O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!
alo, “drum înzăpezit” nu înseamnă “daţi-i bătaie mai departe!”
Măi, fraţilor (şi surorilor)! Oi fi eu mai freak control, dar ştiu că, atunci când plec la drum cu maşina în afara Bucureştiului, fie vară, fie (mai ales) iarnă, petrec mult timp documentându-mă despre starea drumurilor şi despre vremea ce se aşteaptă. Cu câteva zile înainte devin un telespectator fidel al rubricii meteo de pe mai multe canale. Dar, cu mult înainte de asta, vizitez site-urile care prezintă prognoze pentru mai mult de 15 zile. Desigur, surprize pot apărea întotdeauna, dar măcar îmi fac datoria de om cu capul pe umeri.