Category Archives: jurnal de campanie

Istenem!

După ce i-a convins pe toţi românii din Arad să-l voteze, MRU s-a gândit că n-ar strica să-i dea o mână de ajutor şi colegului Botezatu, care candidează în Harghita. Ca să-i arate şi lu’ domnu’ Blaga că se implică în campanie. Aşa că, bun vorbitor de maghiară, se adresează majoritarilor din judeţul pomenit anterior. Ce le spune nu ştim, pentru că noi nu vorbim limba cu pricina. Zice ceva de Ponta, asta e sigur, de unde deducem că se oferă să fie premier în locul acestuia. Şi dacă n-o merge pentru toată ţara, să-l aibă în vedere măcar când or obţine autonomia Ţinutului Secuiesc.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

ei se-aleg, noi ne amuzăm!

Să continuăm să ne minunăm de ce poate ieşi din mintea şi mâinile unor meseriaşi adevăraţi, în tentativa de a “construi” candidaţilor la parlamentare o imagine cât mai bună pentru a fi vândută, la suprapreţ, alegătorilor. E incredibil câţi bani se cheltuie în campanii pentru asemenea “capodopere”! În mod normal ar fi de plâns. Cu sughiţuri, chiar. Dar noi suntem o populaţie veselă, aşa că zic să râdem!

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

afişe cu testosteron dublu

Fără să mă duc cu gândul până unde a ajuns junele nonconformist Paleologu, care spunea că e “Romanian Gay Parade: peste tot în oraş numai afişe cu câte doi bărbaţi…”, e greu să nu remarci că, într-adevăr, pe multe bannere electorale, mai ales din Bucureşti, vajnici bărbaţi politici se susţin unul pe altul, în timp ce doamnele Andronescu şi Boagiu luptă stinghere, una cu cealaltă.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

ei se-aleg, noi ne-amuzăm!

Suntem în plină campanie electorală, dacă nu ştiaţi! Şi de unde să ştiţi, că în afară de sfada televizată dintre preşedinte şi premier, nimic nu arată că ne pregătim de alageri. A, da, şi nelipsitele bannere şi afişe, cu feţe inexpresive şi sloganuri gândite la cursurile de gătit. Câteva clipuri banale, care nu spun nimic. Unele sunt amuzante, dar involuntar. Altele sunt hilare.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

campanie care ARDe neuronii

Pentru că românii nu par chiar aşa îngroziţi de spectrul comunismului, candidaţii ARD apelează la strategia emisiunilor tabloide de televiziune, care scad nivelul extrem de mult, sperând să râcâie de pe fundul mocirlos al societăţii, puţină audienţă suplimentară, în cazul politicienilor, câteva voturi în plus. De aceea, agresivităţii deja cunoscute a portocaliilor, deveniţi peste noapte rozalii cu nuanţe albastre, printr-un proces chimic posibil doar în ţări cu populaţii amnezice, i s-au adăugat acum elemente groteşti de campanie. Sigur, la prima vedere ar putea părea amuzante, mai ales celor a căror minte e mai mereu în vacanţa mare.

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie

Oşeni, vi se pregăteşte ceva!

Semnalat de sutu.ro, vă prezint acest prim clip electoral în care una dintre dudui anunţă că vrea să candideze pentru oşeni, în numele oşenilor, cu oşenii, dintre oşeni, ca oşenii, oşenii, oşenii… Care, cică, dacă pică o dată, se ridică de două ori!!! Ca oşenii, desigur! Nu râdeţi, sunt convins că e vorba de un nou set de reguli ale fizicii, timpului şi spaţiului, pe care doamna care nu ştie exact unde să se uite când e filmată, vrea să le impună întregului Legislativ. Nu râdeţi, că e de plâns! :)

Citește restul articolului

Categorii: jurnal de campanie