Nu sunt o vedetă. Şi asta nu doar pentru că n-aş vrea să fiu coleg de “categorie” cu toate apariţiile din tabloide (scrise sau tv). Ci, mai ales, pentru că a fi vedetă, în adevăratul sens, sau, dacă vreţi, în cel dat de star-sistemul occidental, presupune o mare doză de strălucire publică, de exhibiţionism, o disponibilitate de a sta într-o vitrină, spre deliciul trecătorilor, total dezinteresaţi de tine ca om, dar fascinaţi de tine ca produs al unei industrii eficiente, fie că e vorba de cinematografie, televiziune, sport sau politică.
Category Archives: anacronic
încremenirea în blazare
Să vorbim niţel despre blazare, aşa, uşor exaltat şi puţin didactic :) N-o să-mi intitulez postarea „Blazarea la tineri”, aşa cum ar suna unul din sutele de referate care împânzesc Internetul, tocmai bune de a fi copiate şi servite drept creaţii proprii unor profesori mult prea naivi sau dezinteresaţi. Pentru că nu e un fenomen restrâns la adolescenţi, deşi, dacă începi să fii blazat la 14-15 ani, ce-o să faci mai târziu?
mă făcui pictor
Azi, între două tornade dâmboviţene, m-am decis să urmez intensiv cursul de pictură, ca să-mi adaug la cv şi această nou descoperită calitate a mea, de mânuitor desăvârşit al culorilor. Că de cuvinte sunt toţi sătui! Aşa că am purces spre Herăstrău, acolo unde pictorii (de data asta, unii adevăraţi) Bogdan Mihai Radu şi Liviu Mihai au tăiat panglica (vorba vine, mai curând au stors tuburile de vopsea) şcolii lor de pictură.
Compromisul, ca filosofie de viaţă (2)
Apoi, odată făcut, compromisul devine o parte din noi. Ne pregătim să-l apărăm în faţa celorlalţi aşa cum facem cu lucrurile în care credem. O luptă din care trebuie să ieşim învingători. Altfel, vom fi nevoiţi s-o luăm de la capăt cu justificările. Dar, între timp, vom fi făcut compromisul. Iar un compromis atrage după sine altele ca el. Odată abandonat un principiu, se clatină toate celelalte. Asta în cazul în care scara noastră de valori nu era o adunătură de idei culese de la alţii sau îngurgitate mecanic odată cu laptele matern. Chiar dacă nu realizăm, nimic nu mai e la fel ca înainte. Am renunţat la o parte din noi şi ea trebuie înlocuită.
Compromisul, ca filosofie de viaţă (1)
Trăim într-o epocă a compromisurilor. Aşa se spune. Mai mult. Toată lumea ne îndeamnă la compromisuri: politicieni, oameni de cultură, vedete. Ni se spune cum numai boii sunt consecvenţi. Că principiile nu ţin de foame şi că, într-o lume fără reguli, nu câştigă sigur cel ce încearcă să respecte vreuna. Ce nu ni se spune niciodată e că un compromis se raportează strict la tine şi nu la reguli exterioare ţie, impuse de societate. Şi, prin urmare, un compromis e o negare a propriei fiinţe.
două luni de blog
Pentru că am înţeles că aşa se face :), m-am gândit să fac un rezumat al rezultatelor acestui blog care, astăzi, împlineşte două luni. Le mulţumesc tuturor celor care dau un sens existenţei acestui spaţiu personal.
