“La cub”. Aşa e cunoscut în redacţie studioul de unde “se dau” ştirile de obicei. Şi sper că nu dezvălui cine ştie ce secret profesional :) Pentru mine, în ultimul an, Cubul a devenit parte integrantă a vieţii de zic cu zi. Pentru că azi, 26 septembrie, se împlineşte exact un an de când “am dat” prima dată ştirile de acolo. În acea perioadă era studioul Realităţii TV. Ulterior, în mai puţin de o lună, a devenit al României TV şi aşa a rămas până azi.
Category Archives: anacronic
Sensul pe care i l-am găsit (dat?) eu vieţii
Iniţial am vrut să scriu despre despre ziua de început a unui nou an şcolar şi semnificaţia pe care o avea această dată pentru mine. Voiam să povestesc ce însemna revenirea la liceu, alături de profesori admiraţi şi de colegi despre care ştiai mult mai multe decât numele şi marca telefonului propriu. Intenţionam să scriu un fel de cronică patetică a ceea ce însemna pentru o bună parte a generaţiei mele şcoala: discuţiile pe culoare despre Cel mai iubit dintre pământeni, întâlnirile în sala de sport (umplută până la refuz) cu Octavian Paler, excursiile în care ne simţeam mai aproape de stele pentru că lălăiam împreună un cântec în jurul unui foc.
“aparenţele înşală!” Dar ştiţi asta deja! :)
Dacă tot am fost la Cheia, mi-am amintit de una dintre “revelaţiile” avute în adolescenţă. Şi care s-a întâmplat să se producă exact în staţiunea anterior pomenită, într-o tabără de iarnă, făcută cu liceul. Ştiţi că, atunci când suntem mici, ni se tot dau sfaturi de viaţă, uneori sub formă de citate şi maxime sau zicători populare, supravieţuitoare ale trecerii epocilor. Sigur, sună bine, pot părea unui tânăr chiar deştepte. Dar nu cred să se fi încrezut cineva în ele aşa, doar pentru că sună adevărate, până când nu se va fi covins singur de valabilitatea lor. Sigur, e posibil să sperii un copil atât de mult încât să nu fie nevoie să-şi bage degetele în priză sau în flacăra de la aragaz, ca să te creadă că nu e un lucru indicat de făcut. Dar să spui cuiva că “aparenţele înşală” e ca şi când l-ai avertiza că e o groapă pe o stradă pe care nu circulă. În afară de faptul că “adevărul” sună banal şi la mintea cocoşului, nimeni nu cred că îl ia automat ca pe un reper solid în interacţiunea cu ceilalţi. În schimb, toţi ne aducem aminte de el după ce ne lovim singuri de efectele incapacităţii noastre de a face abstracţie de hulitele şi înşelătoarele aparenţe.
Jubileul
La invitaţia Maiei, aseară am fost la premiera piesei Jubileul. Regizor: maestrul Beligan. A onewoman show, cu o Maia în zile mari. Gazda? Teatrul Metropolis, care are nişte fotolii noi, atât de moi şi de comode, că te-ai muta acolo :) Evident, acesta n-ar fi singurul motiv :) E impresionant ce-a reuşit să facă George (Ivaşcu) dintr-o fostă casă de cultură dărăpănată. O sală frumoasă, cochetă, intimă, tocmai bună de redus distanţele dintre actori şi spectatori.
în drum spre serviciu
În seara asta am întâlnit 3 cupluri. Primul, chiar în staţia de autobuz. Vărstă mijlocie, spre a doua :) Ea stătea pe bancă, el în picioare, gesticula nervos. Trecând pe lângă ei, o aud: “Ai văzut ce-a spus doctorul, că din cauza ta mă îmbolnăvesc!”. “Cum din cauza mea?” “Păi n-ai văzut analizele?”.
“mă-ta are cratimă”! Copil n-ar fi trebuit să aibă!
Aşa suntem noi, românii. “Cool”! Nu, nu vine de la cultură, ci de le verişorii noştri, englejii! Sau, mai curând, de la fraţii lor vitregi, americanii, că a lor este hegemonia spirituală! Nu mai e mişto să spui mişto, că doar nu suntem rromi, orice-ar zice Ieuropa. Şi-apoi, suntem o naţiune de hipsteri, şmecheri carevasăzică, haioşi daţi naibii, cu ifose intelectualiste şi glumiţe cu fason, ca o bucată de mămăligă cu glazură de ciocolată, ornată cu usturoi. Şi ăştia nu înjură ca la uşa cortului. Ei o fac in-style! Cu cratimă! Şi, cum se skrem unii să pară deştepţi, amuzanţi şi inventivi, cum mai apare un viral taman bun de dezinhibat naţiunea!
