Jubileul

La invitaţia Maiei, aseară am fost la premiera piesei Jubileul. Regizor: maestrul Beligan. A onewoman show, cu o Maia în zile mari. Gazda? Teatrul Metropolis, care are nişte fotolii noi, atât de moi şi de comode, că te-ai muta acolo :) Evident, acesta n-ar fi singurul motiv :) E impresionant ce-a reuşit să facă George (Ivaşcu) dintr-o fostă casă de cultură dărăpănată. O sală frumoasă, cochetă, intimă, tocmai bună de redus distanţele dintre actori şi spectatori.

Aşa s-a-ntâmplat şi aseară cu Maia Morgenstern care, la câţiva paşi de noi, părea să facă parte, în acelaşi timp, din două lumi diferite. A noastră, muritorii de rând, cu problemele noastre, cu frământările noastre, cu nevoile şi tristeţile, cu regretele noastre. Şi o alta, a oamenilor esenţă, a oamenilor cuvânt, gest, privire, lacrimă.

Piesa, scrisă de doi autori (!), Jean Marie Chevret şi Michele Ressi, nu e cine ştie ce. Câteva pasaje care-ţi trezesc un zâmbet, câteva clişee, unele monologuri cam prea didactice şi moralizatoare, inserate, parcă, forţat în ţesătura dialogului persoanjului cu noi, cu el, cu amintirile lui. Pe scurt, un text care n-ar fi strălucit dacă… ei bine, dacă nu l-ar fi trăit Maia. Şi l-a trăit vulcanic, sensibil, vijelios, intim, profund sau doar atingându-l. L-a sfâşiat din ea şi l-a dăruit, bucată cu bucată, celor din sală. O actriţă care joacă rolul unei actriţe. Pare simplu, nu? Nu e! Nu pentru oricine. La Maia nu s-a simţit, pentru că ea n-a jucat o actriţă, a fost Actriţa!

S-a simţit, delicată, şi mâna regizorului şi inteligenţa lui, care a ştiut să lase toată libertatea actriţei de a stăpâni scena, de a o umple, de a se revărsa, de a se refugia. Dar s-a putut intui iubirea pe care acest om incredibil o poartă oamenilor cu care lucrează şi personajelor cărora le dau viaţă.

După cum se poate lesne observa, nu sunt critic teatral :) Dar când la doi metri de tine (da, da, am avut locuri princiare, în primul rând, pe mijloc :) se descătuşează o asemenea forţă, e imposibil să rămâi imun. Şi, încă o dată, m-am gândit cu tristeţe că Maia ar merita mai mult. Şi că talentul ei n-ar trebui să fie circumscris unei epoci sau unei locaţii spaţiale.

PS: Dacă vreţi să vedeţi poza mai mare (autor Cosmin Ardeleanu), click pe ea.

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Orice intalnire cu Doamna Maia Morgenstern este mai mult decat o amintire … orice intalnire cu Doamna Maia Morgenstern lasa urme adanci … orice intalnire cu Doamna Maia Morgenstern te face sa constientizezi ca nimic nu va mai fi la fel …

      Cat despre premiera “Jubileul – ui ” la care am fost prezenta atat sambata cat si duminica (si cum norocul tine cu marii iubitori de arta pura, atat sambata cat si duminica am avut privilegiul de a urmari spectacolul din primul rand) ce as putea spune ?

      Am revazut inepuizabila forta creatoare a unei artiste marete, total daruite spatiului artistic , o artista care traieste si respira prin arta , pentru arta …

      Si draga Radu, nu pot fi decat total de acord cu ultimele randuri ale articolului scris de tine :

      Doamna Maia Morgenstern merita mult mai mult … infinit mai mult …

      Doamna Maia Morgenstern este o arta in sine si nu cred ca s-a inventat inca dimensiunea in care aceasta imensa artista sa poata fi evaluata …

    2. Voi bucurestenii sunteti niste rasfatati! Aveti parte de toate trupele de teatru si toata paleta artistica !!!! Cu acest spectacol poate ma voi rasfata si eu in saptamana teatrului scurt.

    3. Asa este, Teatrul Metropolis arata acum foarte bine, iar piesele jucate acolo merita toate aplauzele (actorii si regizorii, in egala masura). Pacat ca preturile sunt un picut cam mari pentru unii dintre noi.
      Eu am reusit sa-mi “indragostesc” copilul (13 ani) de teatru, si ca sa o putem duce la toate piesele unei stagiuni, facem cu randul, ori eu, ori tatal ei. Asa am reusit sa o ducem sa vada (si noi, odata cu ea) Egoistul, Sinucigasul, Dineu cu prosti, S-a sfarsit cum a-nceput, Ingropati-ma…, Tigrul, toate intr-o singura stagiune. Bucuria mea este ca a inceput sa-si formeze o idee despre jocul de scena, despre cum si in ce fel a interpretat un actor o scena. Este un mare fan al domnului Dan Puric. Ma uitam acum la Metropolis si am vazut ca sunt cateva piese la care ar trebui sa ajungem. Multumesc pentr recomandarea Jubileului