în drum spre serviciu

În seara asta am întâlnit 3 cupluri. Primul, chiar în staţia de autobuz. Vărstă mijlocie, spre a doua :) Ea stătea pe bancă, el în picioare, gesticula nervos. Trecând pe lângă ei, o aud: “Ai văzut ce-a spus doctorul, că din cauza ta mă îmbolnăvesc!”. “Cum din cauza mea?” “Păi n-ai văzut analizele?”.

Al doilea, ceva mai tânăr, mai ales ea, o duduiţă ferchezuită, stă picior peste picior pe bancă. El, lângă şi aplecat spre ea, vorbeşte repede şi agitat. Pare că vrea s-o convingă de ceva important! O aud pe domnişoară exclamând: “Hai nu, serios?! Nu mă-nnebuni!”. Dacă vorbele nu erau de ajuns, tonul transmitea destul dispreţ cât să îngheţe marea în septembrie!
Şi, în sfârşit, a treia pereche. Doi bătrâni. El se dă jos cu greu dintr-o Dacie galbenă, model de dinainte de 89! Deschide portiera din spate, scoate un cadru metalic pe care-l montează şi îl pune pe trotuar. Apoi o ajută pe ea să coboare de pe scaunul din dreapta şoferului. Destul de dificilă operaţia, dar se vedea că nu e prima dată când o ducea la bun sfârşit. O sprijină cu o mână, în timp ce cu cealaltă trage şi-i potriveşte în faţă cadrul. Se retrag anevoie spre marginea ierbii, pentru a nu incomoda trecătorii. Încet, sincron, încep să facă exerciţii de gimnastică. Trag aer în piept şi-şi mişcă ritmic mâinile. Din când în când, el se uită la ea cu atenţie, să vadă, probabil, dacă n-a obosit. Ea zâmbeşte!

PS. Nu sunt cei din poză. :) Şi dacă aş fi avut vreun aparat de fotografiat la mine, nu cred că aş fi îndrăznit să-i tulbur.

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Foarte emotionante “parerile” dvs.
      Niste batranei care imbatranesc impreuna…, nu vezi deseori pe strada. Daca ai norocul si mai ales daca ai inima sa observi, deja… e lucru mare. Suntem niste jucarii cu suflet carora odata cu trecerea anilor li se mai “strica” cate ceva. E dureros sa simti cum se scurge timpul. Probabil, multi dintre noi vom ajunge sa imbatranim. Important e cum si mai ales langa cine.