vreau ca şi “iubitorii” de animale să plătească!

Am tot respectul pentru adevăraţii iubitori de animale. Cei care fac voluntariat la adăposturi, se agită să strângă mâncare şi alte lucruri necesare îmbunătăţirii vieţii câinilor de acolo, dau bani din buzunar pentru a duce la veterinar vreun căţel sau vreo pisică lovită sau rebegită de frig. Cei care adoptă madanezi şi le oferă în casele lor condiţii normale. Nu am, însă, niciun fel de înţelegere sau toleranţă faţă de istericii pentru care viaţa unui copil înseamnă mai puţin decât a unui câine, care se agită toată ziua pentru a păstra animalele pe străzi, care blesteamă pe oricine susţine găsirea unei soluţii pentru oraşe civilizate, care dau vina pe victime pentru agresivitatea unor madanezi. şi ne sfătuiesc pe toţi să mergem cu mâncare în buzunare, pentru a ne cumpăra trecerea liberă prin zonele populate de animale.

E cazul celor de la faimoasa deja asociaţie cuţu-cuţu, ale cărei acţiuni halucinante au făcut subiectul mai multor postări pe acest blog (aici, aici, aici sau aici). Cei care o conduc sunt mult mai agresivi decât animalele pe care “le apără”, şi cred că şi câinii, dacă s-ar uita la televizor, din decenţă, le-ar cere să nu le mai fie “avocaţi”. Nu de alta, dar le fac un imens deserviciu, transferând asupra acestora antipatia pe care reuşeşsc s-o trezească public prin stupizeniile susţinute, prin lipsa de empatie cu victimele nevinovate, prin virulenţa şi grobianismul manifestărilor.

Cazul lui Ionuţ, copilul omorât de câini în septembrie 2013, a adus în atenţia publică un lucru foarte puţin cunoscut. Care, din păcate s-a pierdut între emoţia născută de drama respectivă şi reacţiile “iubitorilor” de animale. Faptul că unul dintre maidanezii suspectaţi de agresarea băieţelului fusese adoptat legal de un ong, după care i s-a dat drumul înapoi pe străzi. Un caz similar, din fericire mai puţin tragic, de săptămâna trecută, din parcul IOR, a arătat acelaşi lucru. Unul dintre câinii prinşi după ce-au muşcat un copil era tot proprietatea Asociaţiei cuţu-cuţu. Încă de anul trecut am pledat pentru pedepsirea nemernicilor care încalcă legea, adoptând de formă maidanezi, doar pentru a-i feri de adăposturi, după care le dau drumul înapoi pe străzi, să omoare oameni.

Iată că azi aflăm că, potrivit Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, din câinii prinşi în ultimele luni, 60 trecuseră prin procesul prezentat mai sus. Minime cunoştinţe de statistică arată că, de fapt, între animale rămase încă în libertate se află TOATE cele adoptate de formă de marii “iubitori”. Şi nu sunt deloc puţine. Potrivit declaraţiilor directoarei asociaţiei Cuţu-cuţu, e vorba de  2400 de maidanezi luaţi în custodie doar de ochii lumii!

Întreb din nou: când vor plăti aceşti indivizi fără niciun respect pentru lege, oameni, cetate şi comunitate? De ce nu se aplică aceleaşi reguli ca în cazul proprietarilor (persoane fizice) al căror câine a agresat un cetăţean?

PS. Pentru posibilii proşti care s-ar putea nimeri pe aici: textul de mai sus nu-i exonerează (căutaţi în dicţionar) cu nimic pe ceilalţi vinovaţi de situaţia din oraşele româneşti: proprietari care şi-au abandonat animalele de companie şi administraţiile locale care au avut alte “priorităţi”!

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Gasesc articolul corect si impartasesc tot ce scrie in el, iar controversa pe care a starnit-o printre comentatoare e simptomatica si revelatoare pentru intreaga noastra societate, atat de ravasita si de manipulata. Ne arata cat de grabiti suntem in a judeca, si a pronunta sentinte de condamnare, in toate domeniile, fie ca ne pricepem sau nu si fara sa facem apel la o minima judecata de bun simt. Iti doresc sa nu te descurajezi si sa continui sa scrii ceea ce crezi despre lucrurile pe care le vezi in jur.

    2. Imi pare rau, daca interpretezi problema astfel inseamna ca nu ai inteles mare lucru. Sincer, ma asteptam la mai multa profunzime in studierea unei probleme.

    3. Gabriela,postarea ta e indecenta,nu stiu ce fumezi ca sa spui asemenea ineptii.Ionut,trebuia sa aibe catuse la mana?Nu,bunica trebuia sa aibe grije de nepoti, i-a trebuit 1 ora sa remarce lipsa lor.Parintii ,care de duc dupa imormantare la o televiziune ,dar nu au o lacrima pe ochi.E usor sa dam vina pe caini,ei nu pot sa se apere,nici sa vorbeasca.Vinovatii sunt acesti primari care suptilizeaza fondurile alocate cainilor,vinovati sunt romanii necivilizati care nu-si sterilizeaza animalele,mai ales cei de la tara.Vinovati sunt multi ,nu bietele animale,chinuite si flamande. Multi romani au creierul si sufletul atrofiat.

      1. Te bagi in seama aiurea, madam si ma tragi de cercei degeaba… ai inteles un mare nimic din ce am scris, asa dupa cum nu ai inteles nici ce a scris Radu.

        Si daca nu ai inteles, nu imi pierd eu timpul sa iti explic pe indelete , ca tot degeaba ar fi.

        Mai ceteste o data,de 2 ori,de cateva sute de ori, pana intelegi si ce a scris Radu si replica mea. Scriu mai rar, daca doresti.

        Eu fumez Marlboro. Se pune drept scuza ? Tu ce fumezi de ai mintea atat de odihnita ?
        Sa te legi de parintii sau bunica si sa scrii ca nu sufera, numai pt ca nu plang , e nesimtire si marlanie din partea ta. Asta asteptai tu si altii care ii musca acum? Teatru??
        Poate nu mai aveau lacrimi, poate era socul…Cate persoane dragi tie ai ingropat tu, ca sa ii judeci pe altii dupa cantitatea lacrimilor si a bocitului ? Ai copii ? Ai stat 24 din 24, numai cu ei de mana ?

        Du-te la cules de ciuperci.

        Ti-as scrie mai multe si dupa cum meriti de fapt, DAR nu vreau sa il supar pe Radu.

        Si daca tot esti cu cateii, i-ai tu pe toti in Franta si plaseaza-i acolo.

        1. Ladies, please! Nu va certati :) Sunt sigur ca lucurile nu sunt chiar asa antagonice cum par :)

          1. Iarta-mi Radu, iesirea, dar pe cuvant ca nu m-am putut abtine vazand ca sunt acuzata gratuit de indecenta si de alte “fumuri”. A trecut limita controversei (care ar fi fost O.K. ) . Acuzare e putin spus, a jignit,pur si simplu (si nu numai pe mine ). Si trebuia sa ii atrag atentia ca sa se poata uita in directia corecta si sa diferentieze nuantele.

            Inca o data, iertare !

    4. Radu,sunt de acord ca ce se intampla in Romania e o mizerie,de coruptie si lipsa de civilizatie dar sa nu dam vina pe bietii caini ..Autoritatile ar trebui sa-i steriliezez,sa iliteze imultirea lor,dar Orprescu baga banii in buzunar,ca alti primari,Asociatiile fura si ele,guvernul e incompetent,e o mafie intreaga in aceasta tara.Cainii se imultesc,e vina lor?Nu stiu ce face”Cutu-Cutu” sau alte asociatii,stiu ca bietii caini sufere.Gabriela care a postat spune aiureli, si se crede spirituala,ca trebuia sa-i puna lui Ionut catuse,dar in schimb bunica are vina ei,i-a trebuit 1 ora sa constate ca nepotii au plecat de langa ea si culmea ca au ajuns atat de departe pe un teren privat.Sunt multe de spus,dar vreau sa intreb,cum au putut parintii ca dupa imormantarea lui Ionut sa se duca imediat la o televiziune si sa vorbeasca de moartea copilului lor(la 2 ore dupa imormantare) fara o lacrima pe ochi?E asa usor sa aruncam totul pe caini,ei nu sunt graitori si nu stiu sa se apere.Da,Radu,am adoptat in caine maidanez,luat in tara si care acum e in Paris,multi din cei plecati incercam sa-i plasam in diferite tari.Dar guvernul roman ar trebui sa rezolve problema.

      1. Nu stiu unde am scris eu ca ar fi cainii de vina. Dupa cum sugereaza si titlul… Primarul poate plati la alegeri, parintii si bunica au platit, cred eu… Cine nu plateste? Nemernicii care adopta caini doar de forma. Eu despre ei scriu!

    5. Cazul lui Ionut? Pai nu a fost bunica, gasita vinovata? Cum sa fie cainii, lasati vraiste, vinovati??NU… bunica e, ca nu i-a pus catuse copilului si a indraznit sa nu alerge dupa el…. Bunica ce pazea??!
      La fel cum in cazul unui viol,e femeia vinovata,.. ce cauta acolo?? La fel cum la fel de vinovat e un om calcat de un idiot beat la volan….ce cauta omul pe strada, stiind ca is atatia betivi la volan????

      Radu, zau, ma reintorc pe blog-ul tau sa citesc ce postezi , din respect pt tine si pt ceea ce faci, DAR, mi-e atat de scarba de ce se intampla in Ro, de felul cum gandesc oamenii si de felul in care te “balacaresc” daca indraznesti sa gandesti ( altfel decat ei…turma, gloata, – ) normal – incat incep sa ma bucur ca romanii astia, au ce merita…

      Nesimtirea si mitocania se extind tot mai mult…:(

      Te lupti cu morile de vant :(