Tragedie. Un avion prăbuşit în munți. Doi morţi. Pilotul și o studentă-voluntar. 5 medici scapă ca prin minune. Toată țara stă cu sufletul la gură în orele (prea multe) în care autoritățile și oamenii locului caută victimele. Unul dintre supraviețuitori spune că sunt în viață datorită celui de la manșă. Erou sau nu, Adrian Iovan merită un moment de tăcere, chiar și numai pentru zecile de mii de oameni pe care i-a dus în siguranță de-a lungul lumii.
A avut, sunt sigur, defectele sale. A făcut, în viaţă, gesturi și alegeri pe care le-a regretat, probabil. Unele dintre ele l-au adus în atenția presei. Altele, la judecata opiniei publice. Nu vom afla niciodată dacă a murit împăcat cu el însuşi. Şi nici nu cred că e important pentru noi, cei rămaşi aici.
Pe unii îi va fi emoţionat moartea sa. Pe alţii îi va fi lăsat rece. Dar nu cred că sunt mulți care au jubilat la auzul veștii. În afară de cei de la cuțu-cuțu, oengeul acela halucinant, care trimitea în derizoriu soarta milioanelor de evrei morți în holocaust, doar pentru a susține păstrarea pe străzi a câinilor fără stăpân (vezi aici).
Pentru că moartea unui copil i-a dat peste cap, pentru moment, planurile de a înlocui oamenii din orașe cu maidanezii ei preadragi, individa care conduce organizația s-a trezit dând un comunicat despre… accidentul aviatic din Apuseni. În care vorbește nici mai mult, nici mai puțin, decât depre justiția divină. Adică Dzeu s-a decis să-l pedepsească pe Iovan pentru că ar fi împușcat un câine comunitar. Oricât de greșit ar fi fost gestul lui, mă îndoiesc profund că atotputernicul nu avea pe listă alții care meritau mai mult şi mai curând o astfel de osândă.
Şi măcar dacă ar fi fost vorba de reacţia rudelor acelui tânăr hoţ împuşcat de pilot în casa sa. Tot ar fi fost de înţeles. Dar, să te întrebi, a doua zi după moartea unui om, dacă nu cumva l-a așteptat Dzeu la cotitură, mi se pare un simptom bun de abordat de către psihiatri. Și vine să confirme faptul că derapajele anterioare ale acestor personaje înfricoșătoare nu au fost întâmplătoare sau accidentale. Şi că, într-adevăr, ele rămân mult mai periculoase pentru comunitate decât animalele pe care le “iubesc” atât de zgomotos şi de extrem.
PS. Găsiţi tot comunicatul aici.
Intrebari la care pot sa-ti raspund:
De ce iubitorii de animale nu adopta mai multi caini fara stapan- simplu:
Pentru ca aveam deja acasa propriile animale de companie si nu ne putem transforma casele in adaposturi.
Frustrarea noastra e si mai mare ca nu putem absorbi acele animale necajite aparute pe strazi din abandonuri, din curtile oamenilor iresponsabili.
Abandonurile bat adoptiile ca numar, cine inchide “robinetul”?
Cum poti vorbi de normalitate intr-o tara aflata cu 50 ani in urma Europei civilizate.
De ce In Europa nu exista acest fenomen, pentru ca acolo exista respectul pentru contribuabil, pentru lege, exista justitie dreapta si institutii nepolitizate.
Dixit!
Ca de obicei in cazul celor ca tine, eu una zic, tu o tii pe-a ta. Pe mine m-a muscat un caine maidanez. Si m-a terorizat o haita 2 ani, noapte de noapte, in drum spre serviciu. Da, da, stiu, sunt un om rau si cainii simt asta.
Toti marii “iubitori” de caini nu au nicio solutie. Singura lor dorinta este sa tina cainii pa strazi. Si, eventual, sa plateasca toti pentru asta. Eu nu-i vreau eutanasiati. Ci scosi de pe strazi rapid. Daca voi, marii iubitori de caini, donati suficienti bani, se vor face adaposturi. Dar datul din gura e mai simplu. Deci, aveti alta solutie in afara eutanasierii, aplicati-o urgent. Si eu o sa va sprijin.
Asa cum o sa sprijin orice initiativa de a-i pedepsi atat pe cei care abandoneaza caini cat si pe cei care ii adopta de forma, doar ca sa-i lase pe strazi. Sau care hranesc maidanezii pe strazi.
Daca vrei, iti fac rost de adresa japonezului omorat de javre in bucuresti. Sa le explici tu rudelor cum e o minciuna asta cu oamenii muscati de maidanezi. Asta ca sa nu pomenesc de Ionut, ca presimt ca ai avea ceva nepotrivit de comentat. Eu zic sa pui punct, revino cand vei avea o solutie.
Sa-ti mai spun Radu Herjeu, ca eutanasia este un act medical individual, care se face doar pentru scurtarea suferintei sau in boli incurabile( art.50 Codul deontologic al medicului veterinar)-
Eutanasia in masa se numeste exterminare, crima, omor calificat si asta se aplica acum in Romania, la animalele majoritar sanatoase, aflate in adaposturile publice .
Grav este ca nici macar eutanasia nu se face ca este scumpa, apare doar in documentele contabile, manopera este bestiala, prin mijloace neconventionale si se face fara “martori”.
Sa-ti mai explic Radu Herjeu, despre dezinformarea cu miile de oameni muscati de maidanezi:
La SDpitalele de boli infectioase, peste tot in tara, nu exista o evidenta a muscaturilor de maidanezi sau a celorlate animale din proprietate( cainii proprii, cai, vaci, sobolani, etc…….) toate contabilizandu-se pe bietii caini ai strazii.
Simplu, pentru ca vaccinul se plateste si este scump- mai bine spui ca te-a muscat cainele strazii si este gratuit,
E bine?