seară de film
Comedie. Şi nu una oarecare, ci britanică. În care joacă… ei bine, da… Eric Cantona. Cei ce nu ştiu cine e, să afle că e considerat unul dintre fotbaliştii-simbol ai echipei Manchester United. I se spunea Regele Eric. După ce s-a retras, a început să joace în filme. Şi n-o face rău :) Aici se interpretează pe sine, un filosof temperamental, care îşi învaţă unul dintre fani cum să depăşească momentele grele din viaţă. Umorul e specific naţiei care a realizat pelicula, cu uşoare accente dramatice. De văzut pentru o seară relaxată, departe de încrâncenările zilei.
să curgă sânge pe străzi
Nu vreau să-l văd pe Huidu, ca persoană, în închisoare. Nu cred că el mai poate învăţa ceva dintr-un popas după gratii. Dacă vederea celor 3 cadavre zdrobite între fiarele contorsionate nu l-a responsabilizat, sigur n-o vor face câteva luni petrecute după gratii, într-o celulă cu covor şi televizor. Nici rudele nu cred că vor simţi cum le dispare durerea, doar pentru că vor citi, din când în când, în tabloide, cum cel ce le-a omorât soţia sau soţul a primit pachet cu cozonac de Crăciun, pe care l-a împărţit, creştineşte, cu tovarăşii de recluziune.
(ne) plângem, suferim, poate chiar murim, dar nu ne predăm!
În gura lui Traian Băsescu acuzaţiile de “derapaje de la democraţie” sună aproape ca o laudă la adresa lui Victor Ponta. E ca şi când John Dillinger i-ar spune unui puşti care a vrut să-i fure 5 cenţi din buzunar ca să-şi cumpere o pîine: „tâlharule!”. Sau Al Capone i-ar arunca desculţului care a pus o navetă ca să blocheze un loc de parcare liber: „mafiotule”!
în drum spre serviciu
În seara asta, în drum spre servicu:
– lângă bloc, într-un pom au apărut corcoduşe, corcoduşe, corcoduşe :)
– 3 mâţe stau la ghenă şi mă urmăresc cu privirea până se conving că n-am intenţia de a le face concurenţă
să tragem puţin aer în piept
Ne e greu, deseori, să judecăm corect evenimentele sau oamenii cu care suntem contemporani. Să desluşim resorturile sau măcar cauzele/motivaţiile lor. Subiectivi, deschişi sau suspicioşi, avem mereu tendinţa de a interpreta totul în funcţie de aşteptările noastre, de ideile noastre preconcepute sau de simpatia/antipatia pe care o resimţim faţă de protagonişti. Pentru noi, normal este doar ceea ce întruneşte criteriile noastre valorice. Ultimii 23 de ani sunt plini de evenimente neexplicate suficient, de indivizi care au ocupat prima pagină a ziarelor, bulversând societatea prin gesturile şi vorbele lor, pentru a dispărea apoi în anonimat. Ani de confuzie, de răsturnări ale valorilor, de transformări care ne-au dat vieţile peste cap. Problema nu rezidă în subiectivitatea noastră, ci în neasumarea responsabilităţii pentru rezultatele ei. Dintotdeauna oamenii au manipulat istoria aşa cum le-au dictat sentimentele sau raţiunea. Dintotdeauna oamenii au fost manipulaţi atât cât le-au permis gradul de inteligenţă, informaţiile deţinute şi buna-credinţă.
