(ne) plângem, suferim, poate chiar murim, dar nu ne predăm!

În gura lui Traian Băsescu acuzaţiile de “derapaje de la democraţie” sună aproape ca o laudă la adresa lui Victor Ponta. E ca şi când John Dillinger i-ar spune unui puşti care a vrut să-i fure 5 cenţi din buzunar ca să-şi cumpere o pîine: „tâlharule!”. Sau Al Capone i-ar arunca desculţului care a pus o navetă ca să blocheze un loc de parcare liber: „mafiotule”!

E înduioşător să vezi cum preşedintele României, care a făcut şi-a desfăcut 8 ani cam tot ce (sau pe cine) i-a poftit inimioara, se dă acum lovit în stat de mai junele premier. Parcă ieri Constantinescu se declara învins de servicii. Acum nu mai merge scuza asta, susnumitele instrumente fiind în mâna cui trebuie, şi nu lasate aşa, alandala, la îndemâna oricui se trezeşte că vrea să agitele apele pe plaiurile astea miroitice.

Acum, eu nu ştiu dacă ţărişoara lui s-a cutremurat de plâns auzind ce sacrificiu a făcut preşedintele, neducându-se s-o reprezinte cum se cuvine şi lăsându-l pe ăsta micu’ să se facă de râs, că sigur n-a priceput cum e cu mandatul pentru discuţiile dintre oameni mari.  Şi nici nu cred că cetăţenii se vor ridica la luptă, cu furci şi topoare, împotriva uzurpatorului de insignă. Dar garda pretoriană a înţeles ce trebuie: (ne) plângem, suferim, poate chiar murim, dar nu ne predăm!

PS. E amuzant cum se dau unii de ceasul morţii că ne facem de râs la Bruxelles din cauza “uzurpatorului”, dar nu au nicio tresărire că, după 8 (opt) ani de mandat, jurnaliştii străini habar n-au CINE e preşedintele României! :)