Nu am deloc amintiri din acea perioadă. Norocul meu că am nişte fotografii şi poveştile mamei. Insuficiente, însă, pentru a umple golul de memorie. Cândva voi scrie despre asta…
Oricum, se pare că am fost un copil frumuşel. Şi cuminte, desigur :) Sigur, acum părul nu mai e auriu, ca atunci, ci bate serios în gri, dar e la fel de ondulat, dacă-l las să crească. Ceea ce nu mai am de gând să fac :)
Dacă vreţi să vedeţi fotografia mai mare, click pe ea.
| Ţi-a plăcut? | Şi împarte cu prietenii tăi! |   |
Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!
Toate opiniile exprimate aici au caracter personal, nu implică și nu pot fi asociate sub nicio formă cu funcția publică deținută de mine sau instituția în care îmi desfășor activitatea!
*
Preluarea unui articol este permisă în limita a 200 de cuvinte și, obligatoriu, cu menționarea autorului și cu link bine definit către postarea originală!
Eu am amintiri, dar nu prea am poze.
eu cred ca cele mai frumoase amintiri sunt cele ,ale parintilor care ne spuneau povesti si eram atit de entuziazmati !!!si de poza ai dreptate ….amintiri din copilarie!!!!
E minunat sa ai amintiri frumoase desigur, din copilarie. Dar cred ca si mai minunate sunt amintirile copilariei copiilor tai.
bine ai venit in lumea mea si viceversa … !
Ah, intalnesc si eu pe cineva care nu are amintiri (proprii) din copilarie… Eu nu am. Dar sunt inconjurata de oameni care au amintiri din fragede vremuri. De la 2-3 ani…