Pentru că, din păcate, suntem o populație cu o istorie relativ săracă în eroi autentici, avem tendința de a ieși din mediocritatea vieții de zi cu zi, glorificând orice impostură cu sclipici și orice gest de frondă al cuiva la adresa ”sistemului”, indiferent dacă e legitim sau nu. Adoptăm de urgență tot felul de ”revoluționari” de ocazie care se răscoală pe net împotriva ”nedreptăților” care, ce să vezi, îi împiedică pe ei să facă ce le trece prin cap. Cei mai mulți nu se agită pentru nesocotirea legilor și a regulilor, ci vor să le încalce ei înșiși și sunt supărați că există repercusiuni.
Category Archives: viaţa cetăţii
Bananele-s de vină!
Părinții care eșuează în creșterea copilului sunt de două feluri: cei care-și asumă (și încearcă să mai repare ce se mai poate) și cei care găsesc vinovați. Alți vinovați, desigur. Școala, anturajul, televiziunea, internetul, sistemul, politicienii, comunismul, astrele. Inutil de spus, pentru că se observă cu ochiul liber privind la halul în care a ajuns societatea românească, cei din categoria a doua sunt majoritari.
Cum se spune la “mici” în maghiară? Dar la “manipulare”?
A devenit deja viral și născător de reacții virulente un filmuleț cu o vânzătoare de mici de la Kauflandul din Odorheiul Secuiesc care pare că nu vrea să servească un client român. Ca de obicei în astfel de situații, rațiunea și capacitatea de analiză pălesc în fața emoțiilor și a unor idiosincrazii istorice, bine întreținute de lideri politici și de media.
Cum să schimbi puterea în 5 pași
Cât timp protestele au părut că au legătură cu abrogarea unei ordonanțe date de guvern, deși numai majoritatea celor din piețe nu vedea că e doar un pretext, m-am ferit ca de naiba să comentez ceva legat de manifestații sau de participanții la ele. În primul rând pentru că eu nu fac procese de intenție, chiar și când m-ar îndreptăți experiența mea de pasionat de istorie și de psihologia mulțimilor sau de specialist în identificarea tehnicilor de propagandă și manipulare. Desigur, inteligenții, ajutați și de oficinele dezinteresate, au tras concluzia din neutralitatea mea, ironică pe alocuri, că eu sunt pentru salvarea hoților și corupților și împotriva demersului legitim al nemulțumiților.
Dragă Hotnews…
Ca de obicei în perioade mai fierbinți, și ziua cu mitingul împotriva grațierii și amnistiei a suscitat o creștere a postărilor de pe facebook susceptibile a trezi reacții mai virulente, mai pasionale, mai iraționale. Ca orice cetățean care are dreptul de a-și da cu părerea despre ce se-ntâmplă în cetatea lui, am făcut și eu câteva considerații despre anumite aspecte mai ieșite din comun. De exemplu, participarea președintelui țarii la un miting neautorizat, aducerea la protest a unui sugar, audiențele care arătau că cei mai mulți oameni au aflat de doleanțele protestatrilor uitându-se la televiziunile pe care aceștia le vor închise. Mi-am păstrat stilul ironic elegant, chiar dacă știu că asta deranjează mult mai rău decât înjuriile și limbajul trivial. Asta nu m-a ferit, desigur, de comentarii vulgare și fără nicio legătură cu postările, cu acuzații care mai de care mai imunde, care dovedeau nu doar necunoașterea activității mele, ci și o rea credință crasă. Mă rog, nimic ieșit din comun :) La un moment dat, însă, numărul celor care mă înjurau ca la ușa cortului a crescut brusc. Mă durea deja mâna de la blocat neanderthalieni și șters zoaiele care mânjeau un spațiu decent și deschis dialogului, așa cum e pagina mea. M-am întrebat, firesc, ce s-a-ntâmplat. Cine a dat semnalul? Am aflat rapid. Un articol de pe Hotnews, în care se prezentau reacțiile a trei membri CNA. Pentru că pe mine nu m-a sunat nimeni să mă întrebe ce părere am, apăreau în articol doar niște aprecieri la adresa presupuselor mele intenții. Am răspuns pe facebook, dar am decis să scriu și aici, ca să rămână. Aveți sub textul meu și captura cu articolul cu pricina. Nu dau link, nu vreau să le întorc favorul cu creșterea traficului.
Cei 7 ani de-acasă
În viața de zi cu zi percepem și evaluăm gesturile sau vorbele celor din jur în funcție de gradul de rudenie, afecțiune sau simpatie care ne leagă de cel care le face/spune sau, uneori, de persoana căreia i se fac/spun. Eu am tendința de a fi mai intransigent cu cei apropiați, dar știu că majoritatea oamenilor nu sunt așa. Astfel, nu e de mirare că subiectivismul acesta funcționează asemănător și când e vorba de oameni politici, artiști sau sportivi. Chiar și așa, cred că ar trebui să existe niște limite ale acestuia, impuse de felul în care suntem construiți ca oameni, ca intelect, ca valori, ca educație, ca experiențe de viață. Dacă nu se manifestă, înseamnă că ceva e putred în propria structură.
