Mulți n-au fost, puțini au mai rămas

S-a luat act în ultimele zile (de unii cu satisfacție, de alții cu frustrare) de scăderea drastică a numărului celor care mai răspund la apelurile internautice de mobilizare în piață împotriva “ciumei roșii”. De la o sută și ceva de mii câți erau la apogeul mitingurilor de anul trecut, abia dacă se mai strâng câteva sute, poate una-două mii în zilele mai încărcate mediatic. Și cum n-am avut la ce televiziune să văd o discuție serioasă și nepărtinitoare despre cauze, la care să vorbească mai mult analiști serioși, psihologi și sociologi, și mai puțin ”moderatori”, am decis să găsesc singur niște explicații. Majoritatea s-au cristalizat observând reacțiile de pe net, pentru că, din fericire, ”bula” mea nu-i conține doar pe cei ce gândesc ca mine.

Sătui să facă bine cu de-a sila unei națiuni ingrate și înapoiate, unii s-au resemnat cu un aer aristocratic a la Țuțea, refuzând să mai piardă atâtea ore din viață pentru niște idioți și lăsând plebea impură să moară pe mâna ei. Vrea corupți, să fie sănătoasă, noi avem iphoanele noastre și vacanțele noastre corporatiste achitate pe internet.
Unii au fost ceva mai altruiști și s-au oferit să lumineze nația, dar nu chiar din piață, mijloacele urmând a fi găsite ulterior, după ce va trece dezamăgirea artistică legată de norodul mult, dar neelitist! Ei sunt cei care aproape au lăcrimat din cauza blestemului care a lovit acest blând, dar neștiutor popor. Și s-au retras gârboviți, condescendenți și superiori, acceptând că au pierdut bătălia, dar nu și războiul cu forțele răului.
Alții s-au plictisit, pur și simplu! În fond, și smartphoanele se schimbă o dată pe an. Adică e cool așa, la petrecere câmpenească, strigăm, țopăim, cântăm, înjurăm, facem proiecții cu luminițe, beculim cu telefoanele, spânzurăm manechine, agităm mânuțe sau cătușe centenare de carton, ne mai împingem cu jandarmii, mai traversăm repetat și ilegal câte o trecere de pietoni… Dar până când? Adică Dragnea ăsta nu vrea și el să cadă, că a venit vara și avem bilete la Neversea sau Untold?

Și mai e o categorie. Nu știu cât de numeroasă, m-aș bucura să fie majoritară, pentru că în ea rezidă speranța că a înțeles ceva din tot ce s-a-ntâmplat în ultimul an și jumătate. Formată din oameni cărora au început să le sune găunos sloganurile repetate la infinit, care n-au mai putut trage obloanele intelectului în fața dovezilor aproape zilnice privind abuzurile/incompetența unei părți a procurorilor. Care au început să vadă dincolo de manipulare și au preferat să gândească singuri dacă o modificare în legile justiției e sau nu bună. Pe care a început să-i deranjeze că propaganda chiar îi tratează de proști și le toarnă orice minciună garnisită emoțional, cu convingerea că va fi înghițită pe nerăsuflate. Pe scurt, oameni care au început să-și pună întrebări și să mai asculte și argumentele părții adverse. Și să realizeze că buna lor credință, idealurile lor, frustrările lor legitime, nerăbdarea de a trăi într-o țară normală au fost exploatate în lupta cu dușmanul de o forță cu nimic mai pură decât acesta. Și că implicarea nu presupune îmbrățișarea irațională a convingerii că lumea e împărțită în alb și negru, iar tu faci întotdeauna parte din tabăra celor buni și drepți!

Oamenii aceștia au șanse să și schimbe ceva, pentru că, poate, au înțeles că forța lor nu stă în adunatul la grămadă și la comandă pe facebook, nici în mișcatul sincron după o coregrafie bine studiată și cu butaforie de carnaval, omologată prin alte părți, ci în capacitatea de a se mobiliza la vot și de a discerne între impostură și substanță la cei care pretind că vor să schimbe actuala clasă politică.

Sau, cel puțin, așa sper!

PS. Sau, pur și simplu, explicația e că sunt toți parte a aceluiași popor, prin urmare s-au lăsat cumpărați de către PSD cu câte o găleată și s-au dus s-o umple cu bere în Centrul Vechi.