Category Archives: fotografii
de din vremuri de demult
Acesta este un trucaj! Eu NU voiam să fur sfintele clopote din curtea bisericii Trei Ierarhi (din Iaşi), ci le puneam la loc, după ce le recuperasem, cu mult curaj, de la turci, tătari, ruşi, polonezi şi alte neamuri năvălitoare! De asemenea, e greu de crezut că eu aş fi mers, vreodată, pe stradă, îmbrăcat cu asemenea iţari scurţi şi bălţaţi, chiar dacă vorbim de anul 1991 şi de moda proaspăt post revoluţionară.
Din vremuri de demult
Eram în anul de graţie 1997, adică acum multe, multe secole… Pe vremea când eu făceam emisiuni culturale la o televiziune comercială iar lumea nu se învârtea în jurul fătucilor subrete-iubite-de-fotbalişti sau a cocalarilor, maneliştilor, beizadelelor şi parveniţilor. O perioadă mai săracă în impostură, dar mai bogată în oameni de calitate.
de din vremuri de demult
Aveam 15 ani! Adică trasul meu în poză se-ntâmpla înainte de apariţia aparatelor digitale, a telefoanelor mobile, a netului, a tabletelor, a televizoarelor led, a manelelor, a tabloidelor şi breaking news-urilor autohtone. Eram la munte, cred că la Cabana Diham, dar nu sunt sigur.
la datorie
Din vremuri de demult
Îmi place marea. Ea, în sine, nu “la mare”. Îmi place s-o ascult, s-o privesc, s-o simt. Îmi place să mă scald în ea. Îmi plac valurile. Îmi place de ea mai ales iarna, îngheţată şi gri. Dar nu-mi place la mare. Nu pot şi n-am stare să stau pe plajă, să mă prăjesc. În general, mi se pare că, în afară de zăcut la soare şi, eventual, pierdut vremea prin localuri, nu prea ai ce face pe litoral. Am depăşit de mult vârsta castelelor de nisip şi cred că nici când o aveam, nu mă dădeam în vânt după ele, din lipsă de îndemânare. În plus, din cauza pielii mele de blond, n-am voie să mă las deloc “mângâiat” de razele soarelui. Şi, din multe alte motive, prefer muntele :)
