Seară de film

Oricâte filme artistice sau documentare am vedea, e greu pentru noi să ne imaginăm cu adevărat cum era să fii sclav în America secolului al 19-lea. Cu atât mai puțin să simțim ce-a fost în sufletul unui om liber, răpit și vândut ca un animal. În aceeași țară în care, cu câteva zile înainte, era un respectat om de afaceri și fericit tată de familie. Smuls dintr-un univers și aruncat într-altul aproape paralel, din care încearcă disperat să scape. În tentativele sale de a supraviețui întâlnește tot felul de oameni, buni sau răi, indiferenți sau înverșunați, în fața cărora valorile în care credea sunt puse la grea încercare. O poveste adevărată, transpusă într-o peliculă reușită, premiată cu 3 Oscaruri.

Citește restul articolului

Categorii: filme

numai în România (10)

Știți că se spune că nu sunt posibile călătoriile în timp. Cel puțin deocamdată. Ei bine, cine afirmă asta n-a fost în România. Pentru că, altfel, ar fi constatat cum, brusc, în funcție de locurile pe care le vizitează, poate trece în aceeași zi de la evul mediu la secolul 21 și vicervesa. Și, desigur, poate ateriza în oricare perioadă dintre acestea. Ba chiar, ținând cont că și romanii aveau toalete mai moderne decât unele din privatele de la periferia capitalei, am putea spune că un vis poate deveni realitate pentru pasionații de science-fiction.

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii

3 minute de pauză

Puțină mișcare nu strică niciodată. Mai ales când o fac alții :)) Să lăsăm gluma de-o parte, pentru că lucrurile sunt extrem de serioase. Așa că luați o pauză de la stat pe scaun :) Vă invit să urmăriți la lucru echipa feminină a Rusiei la gimnastică acrobatică. Și dacă n-o să vă uimească, să-mi spuneți mie cum vreți. Eu, unul, recunosc, n-am crezut că aceste fete, atât de firave la prima vedere, pot duce la bun sfârșit un astfel de exercițiu. Nu degeaba sunt multiple campioane mondiale.

PS. Nu încercați așa ceva acasă :))

Citește restul articolului

Categorii: 3 minute de pauză

Seară de film

Nu m-am dat în vânt niciodată după westernuri. Nici măcar la vârste fragede. Așa că am întâmpinat cu oareșce scepticism filmul scris, jucat și regizat de Tommy Lee Jones. Dar reținerea mea s-a dovedit nejustificată. O poveste foarte interesantă și sensibilă, ambientată în Vestul sălbatic, pe vremea când primii aventurieri se confruntau cu marile probleme ale colonizării. Una dintre ele era și presiunea extrem de puternică asupra sănătății mintale a celor care luau viața de la început în mijlocul pustietății. Ce se întâmpla cu cei care clacau? Ce-i lega pe oameni în acea vreme? De ce depindea viața sau moartea? Un film trist și actual, dincolo de caracteristicile vremii descrise în el.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Maisie are 7 ani. Adică la vârsta la care simte multe și descifrează prea puține lucruri. De exemplu, nu înțelege de ce mama și tatăl ei, deși par s-o iubească, nu au timp de ea. Nu pricepe de ce aceștia se ceartă. Nici de ce e plimbată de la unul la altul, după ce n-au mai locuit în aceeași casă. Nu înțelege de ce mai multă grijă au de ea niște străini. Pe scurt, nu știe că unii oameni nu sunt făcuți să fie părinți. Iar alții, da, chiar dacă nu au copii. Un film despre iubire și responsabilitate, despre viața unei fetițe care nu vrea decât să existe pentru cei la care ține.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

E timpul pentru un nou film despre o familie… mai ciudată. Un tată, actor din când în când, se vede nevoit să-și educe copiii acasă, după ce bunicul nu-și mai poate permite să plătească școala privată la care erau aceștia înscriși. În afară de faptul că se creează o relație specială între ei, personajul principal începe să descopere o grămadă de lucruri importante despre el și despre viață. Ceea ce-l ajută să se reconecteze la familia lui. O comedie cu multe replici istețe, plină de ironii blânde la adresa comunității evreiești din care fac parte eroii peliculei, dar și actorul principal, cel care semnează regia și, împreună cu fratele său, scenariul.

Citește restul articolului

Categorii: filme