De câteva zile nu se vorbește decât despre cartea fostului purtător de cuvânt prezidențial, Adriana Săftoiu (oare când o pune capăt Academia Română acestui misoginism lingvistic de masculinizare a oricărei funcții?). Chiar dacă a fost lansată la umbra Balzacului din fruntea statului, a reușit să provoace mult mai multe reacții la nivelul presei și al opiniei publice decât noua numărătoare a pașilor tăcuți. Ei bine, pe mine nu m-au entuziasmat ”dezvăluirile” din culisele fostei administrații de la Cotroceni. Și, sincer, nu mi se par atât de ”cutremurătoare” pe cât vrea să ne convingă frenezia galbenă de pe ecranele televiziunilor.
seară de film
După Shaun of the Dead și Hot Fuzz, cei doi prieteni Simon Pegg și Nick Frost ”recidivează”, scriind și jucând într-o nouă comedie. Ceea ce garantează mult umor britanic, deși acțiunea se petrece în America. Pe scurt, un extraterestru evadează din locația secretă în care fusese ținut captiv timp de 60 de ani. Din fericire, sau nu, se întâlnește cu doi nătărăi, porniți în călătoria vieții lor, într-o rulotă. Cu agenții federali pe urme, cei trei trec prin multe aventuri și situații pe cât de neașteptate, pe atât de comice. Sigur, filmul e pentru adulți, existând scene cu limbaj sau comportament neadecvat ochilor și minții celor mai mici. Dar sper să râdeți mult!
seară de film
Ultimele două filme ale lui Jake Gyllenhall, pe cât de diferite ca subiect și factură, au prilejuit actorului două performanțe interpretative extraordinare. Din păcate, ambele ignorate de cei care fac nominalizările la Oscar. Despre prima peliculă am vorbit aici. Cea de-a doua este și una dintre cele mai bune producții cinematografice ale anului trecut. Un film intens, apăsător, care te ține în priză de la început până la sfârșit. O incursiune în lumea întunecată a televiziunii comerciale, marcată de goana după audiență, combinată cu o imersiune într-un abis psihic personal. Treptat, obținerea de informații se transformă într-un război crud și fără reguli. Și, în final, mortal. De văzut neapărat!
seară de film
Filmul pe care vi-l propun astăzi marchează debutul regizoral al lui Russell Crowe. Ca să fiu sincer, nu m-a impresionat niciodată ca actor, dar acum reușește o performană de apreciat: să aducă la viața, ca actor și regizor, povestea unui tată care încearcă să dea de urma fiilor săi dispăruți în celebra bătălie de la Gallipoli (astăzi Çanakkale, Turcia) din Primul Război Mondial. Pelicula are de toate pentru toți: relație părinte-băieți, relații între frați, iubire, moarte, detalii istorice despre o perioadă mai puțin răsfățată de cinematografia mondială, parfumul unei Turcii aflată în debutul procesului de modernizare. Un film emoționant, fără să devină patetic, pentru că nu prea e stilul producțiilor australiene. Care beneficiază și de o coloană sonoră reușită.
3 minute de pauză
Nu știu ce făceați voi la 4 ani, dar eu, chiar dacă nu-mi aduc aminte nimic din perioada aceea, sigur nu eram precum puștiul din filmulețul de azi. Și nu pentru că n-aș fi fost înfiorător de talentat, dar nu aveam pian! :) Așa că, cel mai probabil, încă nu știam să mă leg la șireturi și îmi petreceam prea mult timp cu cowboii și indienii de plastic, sau cu racheta cu beculețe și sunete spațiale. Nu știu cât de bine cântă băiețelul acesta, dar e atât de bucuros c-o face, încât te întrebi de ce unii consideră repetițiile un chin. Așa că luați o pauză și înseninați-vă :)
Seară de film
E timpul pentru o nouă dramă, de această dată irlandeză, adică aspră și realistă. Și pigmentată cu ceva dialoguri istețe și amuzante. Și cu un actor straniu, dar foarte bun. O poveste care are șanse să vă tulbure, despre depresie și fragilitate mentală. Despre singurătate și frică. Despre inexplicabila dorință de a muri. Despre încredere. Scenaristul nu încearcă să prezinte problema științific și nici să dea răspunsuri sau diagnostice. Pur și simplu vorbește despre oameni aflați în pragul pierderii de sine, dar care se găsesc unii pe ceilalți.
