Vă propun azi să vedeți filmul care m-a făcut să-mi schimb părerea despre Billy Bob Thornton. Sincer să fiu, îl știam mai mult ca fostul iubit tatual al Angelinei Jolie, decât ca actor, regizor, dramaturg și scenarist. Adică exact ipostazele în care apare, concomitent, în această peliculă. O poveste despre un om cu handicap mintal, care iese din închisoare la 20 de ani după ce și-a ucis mama și pe iubitul acesteia. Încercarea lui de a se reintegra micii comunități din localitatea în care s-a născut se lovește de resentimentele, fricile, obtuzitățile oamenilor. Prietenia pe care o dezvoltă cu un puști și cu mama acestuia pare să-i asigure o oarecare liniște sufletească. Dar lumea nu e croită pe măsura lui. Ceea ce, prima dată, l-a împins la crimă. Dar răul nu e întotdeauna acolo unde îl arată aparențele. Oscar pentru scenariu.
habar n-am ce-ar trebui să facă Ponta
Spre deosebire de mulți alții, plini de convingeri legate de ei, dar, mai ales, de ceilalți, eu nu știu ce-ar trebui să facă premierul după începerea urmăririi penale. Dacă trăiam într-o țară normală la cap, în care justiția s-ar face doar în tribunale, nu și în cabinete obscure, cu aer închis mirosind a secrete, politică și afaceri, o astfel de acțiune a procurorilor ar fi fost un semnal foarte serios că ceva nu e în regulă. Și chiar și susținătorii s-ar fi așteptat de la Ponta să lămurească rapid chestiunea, chiar dacă asta ar fi necesitat și renunțarea la importanta sa funcție și la protecția pe care i-o asigură.
seară de film
Iar un film despre sclavagism? vă veți întreba. Ei bine, da, pentru că e foarte bun și precede cu mulți ani perioada în care astfel de producții au devenit o obișnuință pentru Hollywood. Și e semnat de unul dintre cei mai buni regizori ai cinematografiei mondiale. Care reușește și de această dată să transforme un eveniment din istoria tulbure a Statelor Unite într-o frescă profundă a unei societăți în formare. E vorba despre povestea unor oameni care se luptă pentru libertatea lor atât pe nava pe care erau transportați ca sclavi cât și pe tărâmul făgăduinței, pe care ajung cu speranța că li se va face dreptate. Un film puternic, dur, emoționant. 4 nominalizări la Oscar.
rupți în cur, dar cu etichetă de firmă
Din câte mi-am dat eu seama în ultimii 25 de ani de tranziție economică de la comunism la capitalism, cu cât un produs e mai scump, cu atât crește interesul pentru el al parveniților și al săracilor care îi invidiază pe aceștia. În primul rând din cauza binecunoscutei apetențe a românilor pentru aparențe. Așa înțelegi de ce țara a devenit un rai al vânzătorilor de smartfoane, mașini de lux, țoale de firmă. Toate de etalat în cluburi în care o sticlă de apă costă cât alocația lunară a unui copil. Pentru că la noi, mult mai important decât să ai bani e să dai celorlalți senzația asta! Nu de alta, dar ce om ești tu dacă n-ai o capră pe care s-o invidieze ceilalți? Chiar dacă e de carton.
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (19)
Trăim o epocă paradoxală. Deși, tehnologic, am cam depășit proiecțiile imaginației bunicilor noștri, la nivel uman continăm să fim tributari mentalităților de ev mediu. De aceea, poate, în secolul 21 continuă să moară oameni în conflicte religioase. Și teama de cel care crede în altceva decât tine a depășit-o, în multe colțuri ale globului, pe cea de boli sau sărăcie. Iar simboluri gândite pentru comuniune umană au devenit surse ale intoleranței.
3 minute de pauză
Întotdeauna mi-a plăcut muntele. Dacă aș fi fost mai aventuros de felul meu, probabil m-aș fi făcut alpinist și aș fi cutreierat lumea în căutare de vărfuri de cucerit. Dacă aș fi fost bogat, probabil m-aș fi mutat într-o cabană de pe un versant. Știu și de ce m-au fascinat mereu munții, dar nu e locul aici de considerații psihologice :) Am descoperit acest filmuleț, realizat de un artist vizual spaniol, Raúl Tomás Granizo. Pe care, sincer, nu mă satur să-l urmăresc. Sper să aibă și asupra voastră un efect asemănător. Sau, măcar, să vă prilejuiască o pauză plăcută de la ce faceți acum :) De văzut pe tot ecranul, la rezoluție maximă!
