Vă propun azi să vedeți filmul care m-a făcut să-mi schimb părerea despre Billy Bob Thornton. Sincer să fiu, îl știam mai mult ca fostul iubit tatual al Angelinei Jolie, decât ca actor, regizor, dramaturg și scenarist. Adică exact ipostazele în care apare, concomitent, în această peliculă. O poveste despre un om cu handicap mintal, care iese din închisoare la 20 de ani după ce și-a ucis mama și pe iubitul acesteia. Încercarea lui de a se reintegra micii comunități din localitatea în care s-a născut se lovește de resentimentele, fricile, obtuzitățile oamenilor. Prietenia pe care o dezvoltă cu un puști și cu mama acestuia pare să-i asigure o oarecare liniște sufletească. Dar lumea nu e croită pe măsura lui. Ceea ce, prima dată, l-a împins la crimă. Dar răul nu e întotdeauna acolo unde îl arată aparențele. Oscar pentru scenariu.
Sling Blade (1996)
8 ★ de la mine!
***
Te invit să vezi toate recomandările mele făcute aici.