Ne-am obişnuit să dăm vina pe mass-media pentru toate relele din societate. Sau pentru cele de la noi din casă. Chiar şi pentru cele de la noi din cap. Ea e considerată responsabilă pentru politicienii pe care îi votăm, pentru modelele tinerilor, pentru că aceştia nu mai citesc, pentru lipsa noastră de civilizaţie şi bun simţ, pentru că şcoala a intrat în colaps, pentru că e criză economică şi nu ne mai ajung banii de bemweuri, pentru că furăm, minţim, lenevim…
a dat strechea-n voi, maică?
Pentru că, nu-i aşa, duşmanul de clasă e închis în Palatul Cotroceni, gărzile lui sunt dezarmate şi fără tocuri, pentru că aţi îndeplinit cam tot ce v-aţi propus când v-aţi dat mâna peste România, ce v-aţi gândit voi? Ţara merge ca pe roate, vremurile de restrişte au trecut, tot românul prosperă şi se plictiseşte în faţa televizorului 3D, cu ochii în chiloţii vreunei dive, n-ar fi bine să vă ocupaţi unii de alţii? N-ar fi timpul să vă luaţi de păr şi să desăvârşiţi ce-a început TB acum 9 ani?
seară de film
N-aş spune că filmul din seara asta e o comedie ci, mai degrabă, o satiră la adresa societăţii occidentale contemporane. O oglindă pusă în faţa snobilor de pretutindeni, a parveniţilor dornici de a-şi arăta cu ostentaţie statutul social obţinut datorită banilor. Un scenariu interesant despre dorinţa oamenilor de a părea, în loc de a fi. Despre lucrurile pe care sunt în stare să le facă pentru a poza în prototipuri perfecte ale speciei, măcinate, însă, în interior, de meschinării, singurătăţi şi regrete. Despre cât de uşor îi poţi păcăli pe cei care vor să-i păcălească pe alţii, prin aparenţele afişate.
seară de film
Pentru azi o poveste adevărată, frumoasă, cu final fericit. Despre viaţa unei fetiţe autiste care, cu sprijinul nelimitat al mamei ei, reuşeşte nu numai să aibă o viaţă normală, dar să şi devină doctor în ştiinţe şi expertă în zootehnie. Ceea ce a arătat multor părinţi că autismul nu e, neapărat, o condamnare. la izolare a copiilor lor, atinşi de această afecţiune, Un film cald şi optimism, care tratează delicatul subiect cu tact şi respect. Claire Danes face un rol excepţional, care i-ar fi adus, cu siguranţă, un Oscar, dacă pelicula n-ar fi fost una destinată doar televiziunii
seară de film
Pentru azi, o incursiune în urâta lume a drogurilor. Mai degrabă în cea a celor care, în căutarea Nirvanei, ajung în iad. O peliculă tulburătoare, puternică, dură, pe alocuri halucinantă. Aşa cum este drama personajelor ei. În ciuda aspiraţiilor la măreţie, vieţile lor se scurg rapid pe spirala pierderii de sine. Nu e vorba despre ce faci atunci când drogul îţi înlocuieşte neuronii, ci despre ceea ce devii. Filmul nu se vrea o lecţie moralizatoare, de aici îi vine şi forţa. Pentru că nu e decât o disecţie crudă a unei realităţi. Nu e pentru cei sensibili. Pe alocuri devine insuportabil de privit. Şi, totuşi, nu-l veţi uita prea curând. O Ellen Burstyn excepţională, nominalizată la Oscar pentru interpretarea ei.
de prin spamuri adunate
Nu-i aşa că mailul e o invenţie minunată? Nu doar că-ţi permite să scrii răvaşe, oricât de lungi, şi să le trimiţi dincolo de lume, fără să fii nevoit să aştepţi zile, săptămâni sau luni până ajung. Dar să şi primeşti tot felul de scrisorele, de la tot felul de persoane fizice şi juridice, bine intenţionate, de altfel, care vor neapărat să te bage în seamă şi să-ţi împărtăşească din preaplinul lor… material, mental sau de exeprienţă de viaţă. Sunt foarte supărat pe gmail şi yahoo că au inventat filtre antispam şi, astfel, risc să pierd o grămadă de lucruri care s-ar putea dovedi esenţiale pentru viaţa mea. De exemplu…
