de prin spamuri adunate

Nu-i aşa că mailul e o invenţie minunată? Nu doar că-ţi permite să scrii răvaşe, oricât de lungi, şi să le trimiţi dincolo de lume, fără să fii nevoit să aştepţi zile, săptămâni sau luni până ajung. Dar să şi primeşti tot felul de scrisorele, de la tot felul de persoane fizice şi juridice, bine intenţionate, de altfel, care vor neapărat să te bage în seamă şi să-ţi împărtăşească din preaplinul lor… material, mental sau de exeprienţă de viaţă. Sunt foarte supărat pe gmail şi yahoo că au inventat filtre antispam şi, astfel, risc să pierd o grămadă de lucruri care s-ar putea dovedi esenţiale pentru viaţa mea. De exemplu…

Anne Hathaway mă invită să aflu cum a reuşit să slăbească… Katy Perry! Mai bine mă invita la premiera de la Londra a Mizerabililor :)

Tigaia magică mă anunţă ca mi-a adus un ghiocel. Mă gândesc că se dovedea mai magică dacă-mi aducea nişte cârnaţi fără colesterol :))

Un nene, Cristi Dima, mă invită la “Conecert Massari plus o bere!”. Eşti sigur că mai aveţi bere şi n-aţi băut-o pe toată înainte de a scrie acest mail?

Trattoria di Parma îmi spune sigură pe ea: “Asta chiar nu poti refuza :)” Am intrat să văd ce-mi oferă cu atâta generozitate! Aiurea! Voia să-mi ia, nu să-mi dea! :) Aşa că am refuzat, na!

acasa.ro mă întreabă: “Casa ta are nevoie de acoperiş?”. Sincer să fiu, nu mi-am pus niciodată problema, am crezut mereu că se faca aşa din construcţie.

Cineva vrea să-mi vândă curea Chanel în 3 culori disponibile (alb, negru şi bej). Mi-aş fi luat câteva, dar n-au specificat ce miros au…

FrashCashLocator UK mă întreabă. “Need cash today?”. Sigur, why not? Plătiţi-mi drumul până la voi şi vin să-i iau!

Netlog mă anunţă că “It’s Hanarrh_CHiiCK_x’s birthday tomorrow”. Păi la mulţi ani şi tot ce-şi doreşte, nu?

Un alt nene, pe care-l cheamă Calu, mă anunţă că s-a descoperit nu ştiu ce dispozitiv revoluţionar care scade consumul de benzină al maşinii. Lui nu i s-o părea ironic? :”

O bancă la care nu am cont, mi-a cerut PIN-ul de la card. I l-am dat :))

Alicia E. Choi îmi oferă două zile de sex nebun, la doar 5 dolari. După cum spunea mama mea, suntem prea săraci ca să luăm lucruri ieftine.

Vă las acum. Mă duc să cheltuiesc milionul de dolari câştigat la loteria din Laos!

***

Voi ce spamuri haioase aţi primit?

Categorii: diverse
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular: