Noi nu ştim multe despre mafie. Câte o referire, două, în jurnalele de ştiri. Câte un film, de obicei mai puţin realist, în care mafioţii sunt prezentaţi ca un amestec între haiduci şi tâlhari. Mai ales cei tineri, care n-au văzut La Piovra, celebrul serial care a fost difuzat în toată lumea acum mulţi ani, nu au o idee prea clară despre ce sunt temutele Cosa Nostra sau Ndrangheta. Vă propun pentru azi o peliculă extrem de puternică, mai ales că este bazată pe fapte reale. Într-o Italie sufocată de complicitatea dintre politică şi mafie, dominată de frică şi indiferenţă, o fată de 17 ani are curajul de a vorbi! Un om care a intrat în cărţile de istorie şi va rămâne, sper, în conştiinţa cât mai multor oameni!
seară de film
Da, s-au făcut multe filme despre dramele celui de-al doilea război mondial. Dar, chiar şi acum, la aproape 70 de ani de la sfârşitul lui, cineaştii găsesc în poveştile tragice ale celor implicaţi, sursă de inspiraţie pentru pelicule cutrmurătoare, care te fac să te îngrozeşti de ce pot face semenii tăi, aşa numiţii oameni. Un astfel de efect îl are şi recomandarea mea de azi. Un scenariu original, care prezintă ororile acelei perioade prin ochii unor copii. Nu e un film pentru cei foarte sensibili sau pentru cei care au senzaţia că cea mai mare dramă în viaţă este să li se strice iphonul.
la lamentări suntem mereu mai mulţi de 50%
Ia să ne mai lamentăm noi niţel! Văleu, muică, ne lasă CCR fără de Constituţie primenită în toamnă! Cică e de acord să fie cvorum de 30%, dar abia la anul, pe vremea asta! Deci nu mai regionalizăm România şi nici nu mai punem stemă pe steag în 2013! Credeţi c-o să supravieţuim până-n mai?
la datorie
nicio tragedie nepolitizată!
Suntem incorigibili. Nu există eveniment, oricât de tragic, la care plebea spectatoare şi reprezentanţii ei vocali, “jurnaliştii”, să nu comenteze, la cald, toate mărunţişurile reale sau inventate. Nimic nu ne mai poate face să tăcem, măcar pentru o clipă, unul lângă celălalt. Suntem fascinaţi de moarte, dar ţopăim greţos în jurul ei, taca-taca, taca-taca, tocând mărunt şi superficial lucruri care se cer a fi discutate la rece, cu înţelepciune şi fără parti-pris-uri politice.
oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare (10)
Ştiţi, nu, că e la modă să fim ecologişti? Să ne pese de planetă, de păduri, de ape? Să fim eco, bio, natur… După ce-au câştigat miliarde din distrugerea naturii, unii oameni câştigă acum tot atât din “salvarea” ei. Sume colosale se învârt între “gardienii” mediului. Voluntari idealişti strâng sticle de plastic din păduri, în timp ce lideri guvernamentali şi oengişti apar la televizor, îmbrăcaţi de la cele mai de fiţe magazine. Ei bine, există şi altfel de oameni, cei care nu aşteaptă finanţări sau granturi. Care pun mâna (la propriu) şi fac. Şi nu o zi, două… ci toată viaţa. Despre unul dintre ei vreau să vă povestesc azi.
