ce scene din filme v-au rămas în suflet şi-n minte?

După cum v-aţi dat seama, probabil, îmi plac filmele :). Nu mă consider un cunoscător, nici măcar un “consumator”. Mai degrabă un burete care absoarbe la nivele subconştiente idei, senzaţii, trăiri, imagini, gesturi, lumini, culori, tensiuni, bucurii. Cam cum se întâmpla, când eram adolescent, cu cărţile citite. Mi-ar fi plăcut să scriu scenarii pentru filme pe care să le şi regizez. Să concep şi să creez scene unice, care să-i înalţe pe spectatori în scaune măcar cu un centimetru, să-i facă să se bucure că sunt vii, că sunt oameni şi că sunt capabili să simtă, scene care să le rămână în minte şi în suflet mult timp după ce vor fi văzut genericul de final.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, filme

de prin scrieri de demult

Click Here

Categorii: anacronic, cuvinte

seară de film

La prima vedere, recomandarea mea de azi e un film politic legat de implicarea militară americană în Afganistan. De fapt, este o peliculă desrpre oameni şi mentalităţi, structuri şi valori, idealuri şi laşităţi. O peliculă care pune câteva întrebări esenţiale: pentru ce trăieşti, pentru ce ai muri şi pentru ce ai lupta? Mulţi actori de valoare s-au lăsat dirijaţi de Robert Redford într-o amplă dezbatere, pe alocuri didactică, despre război, terorism, vinovăţii şi responsabilităţi. Nu e pentru cei seduşi de telenovele sau interesaţi doar de desuurile vreunei subrete gonflabile :)

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Pentru azi un film cu un subiect sensibil, dar extrem de interesant. Un bărbat paralizat de la gât în jos, care trăieşte într-un plămân artificial, vrea să-şi piardă virginitatea. Şi apelează la o specialistă în sex. Nu, nu e o prostituată! Povestea, inspirată dintr-un caz real, urmăreşte relaţia complicată, dar frumoasă, care se creează între cei doi. Sensibilitate, umor, tandreţe. Asta este ceea ce vă propune pelicula aceasta, pe lângă doi actori foarte buni.

Citește restul articolului

Categorii: filme

ăsta da poliţist!

Din ce-am văzut eu prin ştirile pe care le tot transmit poporului de vreo 20 de ani, poliţiştii români sunt cam de două feluri: corupţi (sau coruptibili) sau moi. Timoraţi în faţa celor care încalcă legea, de parcă ar fi în slujba lor şi în a celor pe care trebuie să-i apere de aceştia. Câte imagini cu agenţi luaţi pe capotă, loviţi, scuipaţi, înjuraţi n-aţi văzut, mai ales în ultimii ani?

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

cum mi-am mutat televizorul în Norvegia, ca să mă pot uita la el

Am aflat eu deunăzi că RCS-RDS pregăteşte o surpriză clienţilor săi şi le va înlocui decodorul digital cu o simplă cartelă de băgat în televizor. Scapi de aparat, de cabluri şi de a doua telecomandă. Şi, spre marea mea uimire, nu am mai fost nevoit să trec prin ce-am trecut acum doi ani, când a trebuit să fac drumuri nenumărate, să dau telefoane multe şi să mă umplu de draci până să intru în posesia decodorului. Am primit pe mail invitaţia de a comanda noul echipament pe net. După două-trei zile eram invitat să-l ridic de la unitatea din cartier.
Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii