Denzel Washington se întoarce la rolurile de compoziţie care au făcut din el cel mai apreciat actor de culoare de la Hollywood. Aici aduce la viaţă un pilot pentru care alcoolul şi drogurile sunt ca micul dejun şi prânzul pentru un om obişnuit. Deşi e convins că ele nu-i afectează deloc capacităţile, viaţa are grijă să-i dovedească altceva. Dar povestea este despre cum un om care greşeşte ajunge să-şi recunoască sieşi vina. Chiar dacă mulţi îl văd ca pe un erou. Înger sau demon? Ce-i spune oglinda? Puternic film, cu un subiect sensibil.
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 3-a – peştera Bolii
Îmi plac peşterile. N-aş putea să vă spun exact de ce şi n-aş vrea să mă lansez în ipoteze psihologico-filosofice. Poate pentru că sunt legate indisolubil de munte. Aşa că, aflând eu că lângă Petroşani este o astfel de cavitate naturală, mi-am rugat gazda (directoarea Teatrului I. D. Sîrbu) să afle mai multe informaţii despre cum putem ajunge acolo. A făcut mult mai mult, a dat nişte telefoane, aşa că sâmbătă, cu câteva ore înaintea premierei, în faţa teatrului ne aştepta însuşi preşedintele Asociaţiei PetroAqua, care îngrijeşte grota aşa cum se cuvine, Imre Szuhanek.
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 2-a – oraşul şi oamenii
Despre Petroşani nu ştiam mare lucru, recunosc. Acum, sincer, şi am spus-o şi pe scenă, după premieră, ţara se vede de la Bucureşti mult diferit decât este în realitate. Dacă nu mergi personal într-un loc, să-l vezi cu ochii tăi, să-i simţi freamătul sau tăcerile, să interacţionezi cu oamenii, nu poţi avea o imagine reală. Chiar dacă lucrezi în mass-media :) Dacă tot ce ştii despre el provine de la ştiri sau din povestirile cunoştinţelor, ar fi bine să nu-ţi formezi deja o idee. De cele mai multe ori se va dovedi greşită. Aşa cum s-a dovedit şi-a mea.
mda, “domnule” poliţist!
Vă spuneam că mă bucur când mai descopăr că există poliţişti fermi şi care aplică legea, indiferent de fiţele şi tupeul şoferilor, sau de marca autoturismului acestora. Evident, nu sunt foarte mulţi, şi nu toată lumea are norocul (sau ghinionul – depinde de unde priveşti) să-i întâlnească. Eu n-am avut experienţe neplăcute cu agenţii de la circulaţie. Un dintre ele, recentă, mi-a lăsat, însă, un gust amar! Mai avem mult până departe, noi, ca societate!
Plăcintă s-a ars rău! Poate prea rău!
E de notorietate, deja, că-mi repugnă mai multe categorii de indivizi: parveniţi, impostori, beizadele, tupeişti, nesimţiţi. Şi cum el aparţine mai multora dintre acestea, nu pot fi bănuit de simpatii pentru copchilul fostei senatoare Plăcintă, Andrei pre numele lui cel mic. Mic precum creierul lui de adolescent răzgâiat şi scăpat din mână. Ba chiar aş spune că-l consider un exemplu tipic de odraslă de bani gata, cu părinţi preocupaţi de cariera proprie şi de acumularea de avuţii, nu de a se asigura că nu dau lumii un nou biped, ci un om cu valori, caracter, bun simţ.
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea 1 – drumul
Aşa cum v-am spus aici, nici nu s-a-mplinit anul de la premiera anterioară, că un nou teatru (Ion D. Sîrbu) a considerat piesa “Autorul” demnă de a fi pusă în scenă. Lucru care, desigur, nu putea decât să mă bucure. Şi să mă onoreze. Şi să mă facă să mă urc în maşină şi să dau o fugă până la Petroşani, pentru a fi de faţă la un alt moment important din nesperata mea “carieră” de dramaturg :)
