Nu ştiu dacă, în cazul unei iminente distrugeri a planetei, oamenii s-ar comporta ca cei din filmul recomandat azi. Unii, probabil că da. Dar premiza de la care pleacă realizatorii acestei pelicule e interesantă şi, pe undeva, inedită pentru o producţie non SF. Deşi finalul nu e vesel, ultimii paşi spre el pot fi încărcaţi de umor şi căldură, de relaţii noi şi renunţare la trecut. Chiar dacă nu mai ai niciun viitor. Îmi place actorul principal, Steve Carrell, pentru că reuşeşte să fie amuzant şi uman, în acelaşi timp. Nu are stridenţe şi aerul lui de om bun imprimă rolurilor sale o profunzime mai greu de găsit în comedii. Chiar dacă, desigur, filmul de azi nu e chiar o comedie, ci, mai degrabă o privire lucidă asupra civilizaţiei noastre. Deci, o dramă :)
seară de film
Ne întoarcem acum în Liban, pentru a vedea o nouă peliculă a regizoarei Nadine Labaki. Cum, nu ştiţi cine e? Înseamnă că n-aţi văzut această bijuterie a ei. Chiar dacă pelicula de azi nu se ridică la nivelul aceleia (scuzabil, de altfel, precedând-o cu câţiva ani), ea reuşeşte să creeze o atmosferă tradiţională în jurul unei poveşti universale. Şase femei, în căutarea iubirii într-o societate conservatoare. Sensibilitate, umor, sacrificiu, resemnare… Nadine nu şi-a asumat doar regia peliculei, ci şi rolul principal, pe care îl aduce la viaţă cu forţă şi delicateţe. Sunt sigur că vom mai auzi de ea, în ambele ipostaze în care aexcelat şi până acum.
seară de film
Vă propun pentru azi o experienţă vizuală care fie o să vă încânte, fie o să vă displacă profund. “Găselniţele” regizorale ale lui Joe Wright sunt de natură să dea o nouă viaţă vechii poveşti a Kareninei, pe care, sper, cei mai mulţi dintre voi o cunoaşteţi. Cred că o abordare conservatoare n-ar fi făcut decât să adauge pe listă o nouă adaptare decentă a romanului lui Tolstoi. Aşa, ea reuşeşte să incite, să impresioneze pe alocuri, să intrige. Sigur, i-a estompat un pic aerul rusesc, dar… i-a dat unul nou, proaspăt.
Din vremuri de demult
Se-ntâmpla în secolul trecut, pe când desenele Disney nu erau la îndemâna oricui şi nici nu se distribuiau ca supliment la vreun tabloid. Nici nu ştiu dacă văzusem până atunci vreun filmuleţ cu personajul din mâinile mele. În România nu existau nici măcar video-uri, darămite DVD playere sau canale specializate. Ştiu, însă, că îmi plăcea muţunachele respectiv. Şi sunt sigur că aş fi fost şi mai încântat de el, dacă aş fi putut să-l asociez cu vocea-i inconfundabilă. N-am nici cea mai mică idee de unde-l aveam. E posibil să-l fi primit chiar de Crăciunul acela. A supravieţuit copilăriei mele :)
strategii prezidenţiale pentru cei cu deştu’n gură
Pentru că i se apropie funia de par şi momentul în care nu va mai fi la butoanele serviciilor secrete bate la uşă, locatarul de la Cotroceni a început să dea rasol. Nu mai are timp de combinaţiile elaborate care mai mereu îl puneau sau îl readuceau în avantaj. Culisele lui au devenit din ce în ce mai strâmte, figuranţii s-au împuţinat şi el este în situaţia de a face mai totul de unul singur. De aceea, ultimele lui mişcări sunt neîndemânatice şi obiectivele lor atât de evidente, încât dau senzaţia de însăilare amatoricească. Şi chiar dacă el e obişnuit să se adreseze unui public ce i-a înghiţit mulţi ani cam orice tâmpenie spusă sau făcută, nu mai reuşeşte să ridice nivelul strategiilor mai sus de cel al prostirii în faţă. Cu speranţa că, poate, mai sunt destui clienţi pentru aşa ceva.
şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 5-a – întoarcerea acasă
Şi-a sosit momentul să ne despărţim de Petroşani. La fel ca Reşiţa, va rămâne pentru mine un reper în, habar n-am cât lungă va fi, “cariera” de dramaturg. De ce să mint, mi-ar cam plăcea să cunosc toată ţara aşa :) Şi cât mai mulţi oameni deosebiţi. Nu ştiu când voi reveni aici, dar mi-am propus ca asta să se-ntâmple relativ repede.
