Vă propun o peliculă despre moderna epocă a interconectării. Despre lumea de azi, de neconceput fără computer, mobil, internet, facebook. Despre senzaţa de comunicare sporită şi despre hiatusurile interumane pe care le ascunde aceasta. Despre relaţii şi despre efectele pe care le poate avea înlocuirea interacţiunii directe cu cea virtuală. Nu e un film împotriva tehnologiei ci pentru responsabilitate în folosirea ei. O poveste despre singurătate într-o lume prea aglomerată.
puric, între stand-up comedy şi apocalipsă
Dacă nu ştiaţi, aflaţi! Un duh nou pune stăpânire pe România şi nu-i va recunoaşte pe cei ce nu sunt extatici în faţa clişeelor patetice despre soarta ţărişoarei ăsteia amărâte şi a neamului binecuvântat de D-zeu, dar împiedicat de forţe oculte să-şi înplinească măreţul destin. Aşa rostit-a Dan Puric însuşi într-o scrisoare adresată şefei CNA. Omul nu se mai mulţumeşte cu micile lui şuete naţionalist-mesianice cu sfertodocţii care se cred deasupra vulgului pentru că au citit două romane de Coelho şi ştiu diferenţa dintre “doar” şi “decât”. El vrea acum s-anunţe apocalipsa şi, din milă creştină, să-i avertizeze pe cei vizaţi de ea!!
seară de film
Omenirea nu e foarte bogată în genii. Din acelea de-adevăratelea, nu inventate de nişte reporteri săraci în vocabular. E cu atât mai tragic atunci când ele sunt oprite din drumul lor de invidie, meschinărie, frică. Când şi se fură munca şi, mai grav, viitorul. O poveste adevărată despre un astfel de om. Chiar dacă filmul e american, are ritmul şi chipul unei producţii orientale. Ceea ce îi scade din calităţile comerciale, dar îi creşte profunzimea reflectării profunzimilor umane.
seară de film
Mergem şi azi în Norvegia, dar nu cea contemporană, ci cea din 1915. Intrăm într-un centru de reeducare a tinerilor care se adaptau mai greu rigorilor societăţii de atunci. Chiar dacă nu e o închisoare, ei trebuie să facă faţă unor condiţii dificile. Fiic şi mental trebuie să înfrunte sistemul de corecţie şi pe cei care-l aplică. Un film interesant, dens şi puternic. Eu, ca un om care respectă regulile, am avut dificultăţi în a empatiza deplin cu personajul principal, dar mi s-a părut interesantă experienţa lui de viaţă, despre care cu greu aş fi putut avea informaţii, dacă n-aş fi văzut această transpunere cinematografică a unui caz real.
Incredibil!?! Nu în România!
O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!
de prin scrieri de demult
