De când nu l-ați mai văzut pe Gerard Depardieu într-un film? Ei bine, vă propun eu unul, un indie franțuzesc, cu o poveste frumoasă și emoționantă. Un analfabet singuratic, deși plăcut de toată lumea, se împrietenește cu o doamnă în vârstă, intelectuală până la vârful bastonului. Este un film despre transformare și despre iubire. Dar și despre cărți și despre universurile multiple care se deschid odată cu ele. Despre curaj și singurătate. Și despre 19 porumbei, fiecare cu numele lui :) Actrița principală, Gisele Casadesus, avea 96 de ani în momentul turnării filmului. Și mă bucur să vă spun că anul acesta, când a împlinit 100, încă joacă :)
Seară de film
Cel mai probabil, mulți dintre voi l-ați văzut. Dar, poate, printre cititorii mai tineri ai blogului sunt și unii care nu au aflat de unul dintre cele mai bune și calde filme ale lui Jack Nicholson. Mie, sigur, mi l-a făcut simpatic. L-am considerat întotdeauna un actor foarte bun, dar atât. Pelicula pe care v-o propun azi mi l-a apropiat și uman. Rolul de mizantrop suferind de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) l-a prins de minune. Nu cred că sunt mulți actori care ar fi putut reda atât de convingător transformarea personajului său, apropierea de oameni și, într-un final, abandonul în fața iubirii. O comedie spumoasă și inteligentă, doi protagoniști potriviți, două premii Oscar pentru ei. De văzut sau de revăzut :)
3 minute de pauză
Eu am idei multe, din care unele sunt fixe. De exemplu aceea că e falsă preconcepția că tinerii nu pot fi atrași spre cultură și artă. Că sunt imuni la muzica simfonică, la balet, la teatru. Eu cred că depinde de creator și de promotorul creației să facă acest univers interesant pentru cei care au crescut într-o altfel de societate, în care educația umanistă este din ce în ce mai neglijată, în favoarea celei tehnice, ultraspecializate. Vă propun ca argument în favoarea spuselor mele acest moment găzduit de… Opera de Stat din Viena! Unii vor strâmba din nas :) Alții, sunt convins, vor zâmbi și se vor simți bine! Ceea ce și e rostul acestor pauze pe care vi le propun :)
noii mei fani, expații ”anticomuniști”
Câte înjurături și acuzații aberante am primit zilele astea de la expații ”anticomuniști”, supărați că nu sunt lăsați să-i salveze de apocalipsă pe cei cu 4 clase, rămași în țară, n-a mai văzut blogul ăsta de la articolele despre ”iubitorii” de animale cărora nu li se mișcă niciun mușchi pe față când un copil e omorât de maidanezi și de la cele despre habotnicii religioși, care măsoară meritele unui om după numărul de cruci făcute într-un minut, în fața unei biserici. Același gen de talibanism agresiv și imun la orice fărâmă de rațiune sau decență.
cum se zice ”manipulare” în franceză și engleză?
Cu mult înainte de alegeri au fost aruncate pe piață zvonuri despre intenția guvernului de a reduce drastic numărul de secții de votare din străinătate, unde viețuiesc cei mai luminați români, nespălați pe creier de Antena 3 și necumpărați de PSD cu un kil de mălai. Ținând cont că, în 2009, aceștia au decis, practic, președintele, miza era importantă: obținerea a două efecte complementare, atragerea la urne a expaților, speriați că nu li se va permite să-și exprime opțiunea, și pregătirea terenului pentru strategia din 2004, cea cu acuzațiile de fraudă majoră, niciodată demonstrată.
”proștii” și ”deștepții”
Să lăsăm la o parte caracteristica profund umană de a considera că proști sunt, întotdeauna, ceilalți, și să ne concentrăm pe specificul ei mioritic. Pentru că românii (ca populație, nu individual), nu au o tradiție în gânditul cu creierele din dotare, ci, mai degrabă, o istorie plină de pupat condurul feluriților tătuci, alogeni sau autohtoni, proces în timpul căruia asimilau și convingerile potrivite, catalogarea celorlalți drept proști sau deștepți nu are nicio bază rațională obiectivă. Singurul criteriu folosit este gradul de similitudine dintre gândurile, motivațiile și deciziile acestora cu cele proprii.
