Tot aștept să se isterizeze societatea civilă, strada, tinerii frumoși și liberi, arhanghelii schimbării, depozitarii curățeniei spirituale și ai înțelepciunii progresiste, speranțele politicii românești și toți propagandiștii care îi deservesc. Să zică cineva ceva, să se lanseze în diatribe șmecherit scrise în care să condamne elucubrațiile ministrului Bostan despre învățământ. Cică accesul gratuit la educație e o meteahnă comunistă. Așa că să facă bine ăia de-și vor copiii la școală să scoată banul. Altul decât cel pe care, oricum îl plătesc la buget prin taxe și impozite! Mă gândeam că cei pomeniți mai sus vor lua foc! Și se vor întrece să devoaleze meșteșugit blogheristic sau în emisiuni cu ștaif economic atacul la Constituție, să înfiereze mentalitatea de extremă dreapta, obscurantismul și gândirea de-un parvenitism sinistru, să semneze zeci de petiții patetice, să facă sute de evenimente pe facebook, chemând la ieșirea în stradă pentru a obține demisia imediată a personajului!
Category Archives: viaţa cetăţii
Brexit-ul și exultările proștilor de pretutindeni
N-aveam de gând să comentez decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană. Cred în democrație, dar, pe de altă parte, istoria ne-a arătat că există momente în viața unei națiuni în care viitorul ei nu poate fi decis de mase, ci de acei lideri ai acesteia care au o viziune mai complexă și mai profundă asupra realității. Cu alte cuvinte, nu poți decide meniul copiilor tăi pentru următorii 20 de ani, bazându-te pe câte feluri de prăjituri și-ar dori să mănânce azi. Or, o comunitate neinformată are cam tot aceeași capacitate de discernământ. Dar, asta e democrația, iar mulți consideră referendumul ca fiind forma supremă de manifestare a ei. Asta nu înseamnă că e și cea mai înțeleaptă. M-au enervat, însă, exultările multora, de dincolo sau de dincoace de Canal, unele chiar din spațiul nostru mioritic, recunoscut pentru capacitatea cu care și-a gestionat, mereu în mod strălucit, prezentul și, mai ales, viitorul. Din motive politice, populism, inconștiență sau pură prostie, au ridicat în slăvi mișcarea Regatului, pledând pentru replicarea ei la nivelul întregului continent.
despre maimuțe, congolezi, fața mea și domnii Buzdugan și Morar
M-am obișnuit greu cu câteva lucruri de când sunt în CNA. De exemplu, cu lipsa de viziune sau interes a unor manageri, moderatori sau realizatori față de efectul pe termen lung asupra societății al prostiilor pe care le dăruiesc cu generozitate unui public din ce în ce mai needucat și mai superficial. Cu cinismul goanei după audiență, cu monetizarea cadavrelor sau a violurilor, a sărăciei de spirit a unor personaje, a imundității altora. Cu ușurința cu care-și găsesc scuze când au greșit și lipsa de sinceritate cu care promit că vor încerca să n-o mai zbârcească. Și cu justificarea coborârii nivelului jurnalistic prin nevoia de supraviețuire comercială. Și cu calculele meschine prin care scad posibila amendă de la CNA din mai sigurele câștiguri din publicitatea dintr-un program cu probleme. Și le iese pe plus. Cu lipsa oricărei jene în a da vina pe telespectatori pentru tabloidizarea emisiunilor. Cu naturalețea cu care își arogă merite în ”lupta” pentru normalitate și cu care își declină orice responsabilitate pentru halul în care arată România azi. Cu lipsa de scrupule cu care se ascund în spatele ”interesului public” atunci când distrug reputația cuiva pe baza ”surselor”, când ridică bârfa și zvonurile la rang de ”dezbatere”, sau când intră cu bocancii în viața unui om, doar pentru a satisface curiozitatea trivială a telespectatorilor.
De ce nu cred în teoria fraudei
M-a întrebat cineva, citind ce-am scris aici, ”bine, bine, tu crezi că tot scandalul cu frauda e doar o strategie de manipulare, dar de ce excluzi total posibilitatea să fi fost mânărite voturile?” Și, deși mi-am propus să nu mai scriu nimic despre aceste alegeri, conștient de faptul că niciodată logica nu va bate parti-pris-urile emoționale, încerc un răspuns. Pentru că, om rațional fiind și fără orbiri umorale, înainte de a intenta un proces cuiva, mă asigur că ”infracțiunea” putea fi, în mod real, comisă de cel acuzat, în condițiile existente la momentul faptei.
Manipulare de manual
Am scris un manual despre manipulare pentru a-i ajuta pe oameni s-o recunoască și să se ferească de ea. Nu știu dacă le-a folosit multora, dar pe mine m-a făcut capabil să privesc fenomenul din afară și să pot identifica tehnicile de propagandă acolo unde cei mai mulți nu văd decât lucruri benigne, care le legitimează și întăresc simpatiile sau antipatiile. Așa că e simplu de înțeles de ce eu privesc campaniile electorale dincolo de fațadă. Să plecăm de la ideea că un sistem democratic presupune ca, periodic, vechile lupte mortale dintre șeful tribului și cei care îi râvnesc locul să fie înlocuite cu o plimbare până la colț a fanilor de pe margine și aplicarea unei ștampile pe niște bucăți de celuloză. Evident că toți doritorii de a face bine națiunii se chinuie să-i convingă pe cetățeni să vrea binele respectiv. Eventual, prin manipulare. Dar, ca în orice democrație primitivă, în România asta înseamnă, în primul rând, să-i împroști pe adversari cu mizerii. Aveți aici o mostră.
cum era să-mi iau țeapă cu madame Clotilde
Acum, că au trecut alegerile, pot să vă povestesc și eu ceva legat de experiența proprie-mi cu acestea, fără riscul de a fi acuzat de vreun ”inteligent” că fac campanie electorală pentru cineva, deși episodul este despre altcineva :) V-am mai spus că, de-a lungul celor 26 de ani de democrație, n-am ratat niciun scrutin (cu excepția celui prezidențial din 1992, când eram pe alte meleaguri). Și întotdeauna am dat un vot pozitiv. Adică am ales omul care mi s-a părut că, în limita calităților lui și a circumstanțelor politice, poate face mai mult bine decât ceilalți înscriși în cursă.
