Mai ţineţi minte revistele din anii ’70 în care erau desenate maşinile viitorului? Cu forme avangardiste şi dotări SF, vehiculele erau date ca sigure umplând străzile şi, mai tare, văzduhurile primilor ani ai secolului 21. Ei bine, am trecut de ceva timp de anul 2000, şi autoturismele arată cam la fel cu cele de acum 40-50 de ani. Şi tot la stop satu minute în şir, dacă vor să ajungă undeva. Cam la asta m-am gândit văzând harta frumos colorată pe care Victor Ponta a arătat-o în Parlament, însoţită de planurile de construire a autostrăzilor în România următorilor ani.
Category Archives: viaţa cetăţii
numai în România (2)
Că se fură pe meleagurile mioritice nu e un secret pentru nimeni. Bani, maşini, genţi din maşini, case, băutură, fabrici, biciclete, mâncarea copiilor la şcoală, fier vechi, fier nou, ciment, cuie, voturi, telefoane, priviri, identităţi, vieţi. Dar e prima dată când aud că s-a furat pământ. Nu, nu cu acte sau ocupat abuziv, cu corturi, ci ad literam. Şi nu un pumn dintr-un ghiveci cu flori, ci câteva sute de metri cubi de pe ditamai terenul agricol.
sfânta şi neruşinata ipocrizie
În decembrie 2008, la instalarea guvernului Boc, un litru de benzină costa aproximativ 2,85 lei. În doi ani, el ajungea la 4,79 de lei. Totul, din jocul accizelor, ajutat de fluctuaţia preţului barilului de petrol, deprecierea leului şi creşterea impresionantă a profitului companiilor de profil. Şi, desigur, în plină epocă economico-prezidenţială băsescu.
unde dracu’ sunt părinţii?
Peste 80% dintre elevii bucureşteni, între 14 şi 16 ani, au băut alcool! Iar jumătate s-au îmbătat cel puţin o dată! Procentaje seci, rezultate dintr-o cercetare sociologică. Mie mi se par uriaşe, dar, hei, să nu ne impacientăm! Să fim mioritici şi să ne resemnăm. Viaţa-i grea, politicienii hoţi, duşmanii ne poartă pică, aşa că e firesc să dăm pe gât horincă. Şi, cu cât începem mai devreme, cu atât vom fi mai pregătiţi să facem faţă problemelor când vom fi mari. În fond, ca să rezolvi totul cu un pahar cu tărie ai nevoie de puţin antrenament.
strategii prezidenţiale pentru cei cu deştu’n gură
Pentru că i se apropie funia de par şi momentul în care nu va mai fi la butoanele serviciilor secrete bate la uşă, locatarul de la Cotroceni a început să dea rasol. Nu mai are timp de combinaţiile elaborate care mai mereu îl puneau sau îl readuceau în avantaj. Culisele lui au devenit din ce în ce mai strâmte, figuranţii s-au împuţinat şi el este în situaţia de a face mai totul de unul singur. De aceea, ultimele lui mişcări sunt neîndemânatice şi obiectivele lor atât de evidente, încât dau senzaţia de însăilare amatoricească. Şi chiar dacă el e obişnuit să se adreseze unui public ce i-a înghiţit mulţi ani cam orice tâmpenie spusă sau făcută, nu mai reuşeşte să ridice nivelul strategiilor mai sus de cel al prostirii în faţă. Cu speranţa că, poate, mai sunt destui clienţi pentru aşa ceva.
halucinantul locatar de la Cotroceni!
Îmi propusesem să nu mai scriu o vreme despre politică şi despre personajele ei pitoreşti. Dar apariţia de ieri a locatarului de la Cotroceni mi s-a părut atât de halucinantă, încât nu mă pot abţine. Din păcate, omul are obiceiul de a ieşi să spună ce-i trece prin cap, fix în timpul jurnalului meu de la ora 18. Ceea ce înseamnă că, vrând, nevrând, trebuie să stau în studio şi să-l ascult, ca să pot să-i informez pe telespectatorii care au ratat sublimul moment, dar mor dacă nu află ce-a mai debitat aşa numitul preşedinte. Ei bine, a avut o altă performanţă demnă de cartea lui Pierre Accoce (cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc, ceilalţi să caute pe google :).
