Nu am intenționat să scriu ceva despre Oprescu. Nici acum n-o s-o fac decât tangențial. Din start spun că nu știu dacă e corupt și dacă a luat șpagă. E treaba justiției să lămurească asta și să ia măsurile care se impun. Ca orice alt cetățean, am urmărit circul musai televizat cu uite flagrantu’, nu-i flagrantu’, scrie ”mită” pe bancnote, stai că nu scrie, scotocirea în căutarea echipamentelor de bruiaj și plimbatul în cătușe. Dar, în rest, nu am convingeri legate de vinovăția sau nevinovăția lui.
Category Archives: viaţa cetăţii
mă doare fix în cot dacă băsescu a fost informator
O nouă furtună pare să se iște în paharul cu apă românesc, după ce Antena 3 a scos din pălărie (nu știm a cui, dar putem intui) un document care ar confirma ceea ce s-a spus de multe ori prin târg, cum că fostul locatar de la Cotroceni ar fi avut niște legături nepericuloase (pentru el) cu fosta Securitate. Nu cred că va abate atenția prea mult de la groaza băgată în românii toleranți și ospitalieri de spectrul ”invaziei musulmane” sau de la obstinația cu care atât de mulți prieteni și adversari ai premierului îi numără zilele politice. Și nici măcar de la telenovela cu viața palpitantă și plină de înțelepciune a unui nene de la Strehaia. Dar sigur va agita nițel spiritele, că acuși vine iarna și vom sta mai mult în case, în fața televizoarelor.
povestea ospitalității musulmane de care m-am bucurat
Mi-e atâta silă de reacțiile unor conaționali la ceea ce începe să fie chemată ”criza refugiaților”, încât cu greu mă abțin să scriu exact ce gândesc și ce simt de fiecare dată când găsesc pe net mostre din binecunoscuta toleranță a poporului român. Ca să nu vorbesc despre multautolăudata ospitalitate de care noi, mioriticii, dăm dovadă mereu. Sau când oameni care lăcrimează torențial și spumegă cu indignare feisbuchistă de fiecare dată când un occidental ticălos vrea să trimită acasă câțiva romanași de-ai noștri pripășiți prin ograda proprie, tună și fulgeră acum împotriva refugiaților sirieni, cerând sârmă ghimpată la frontiere. Din lunga mea experiență am învățat că nu poți face față unui șuvoi de manipulare imbecilă, oricâte argumente logice ai avea. Masa, odată ce i-au fost zgândărite fricile, stimulată ignoranța și sensibilizate preconcepțiile, nu mai poate fi întoarsă din drum! Așa că nu mi-am propus decât să vă spun o poveste adevărată, despre un episod al călătoriei mele în Turcia, țară musulmană, după cum se știe, chiar dacă mai moderată decât altele.
despre ”legalizarea șpăgii” și ipocrizia mioritică
M-a pus naiba să scriu pe facebook o frază despre preconizata legalizare a cadoului NESOLICITAT, făcut medicului DUPĂ intervenție, și cârduri de civilizați m-au pus la zid ca exponent al orientalismului balcanic medieval. Evident, ca de atâtea ori, comentariile lor nu aveau nicio legătură cu postarea mea. Cei mai mulți vorbeau despre medici care cer bani înainte de a se apuca de treabă, care nu devin interesați de pacienți decât după ce primesc plicul, despre asistente care au tarif de adus plosca sau ridicat perna. Personaje care, din păcate, există în spitalele românești. Și nu sunt puține. Și care ar trebui pedepsite legal pentru astfel de atitudini inacceptabile.
i-au condamnat! Așa, și?
În sfârșit i-au condamnat! Cum pe cine? Pe violatorii din Vaslui, ajunși celebri nu pentru c-au abuzat sexual de o tânără, ci pentru că un sistem de justiție șchiop și chior i-a lăsat bine merci acasă, înainte de a-i judeca. Ceea ce, evident, a fost speculat, până la urmă, de mass-media și transformat în subiectul fierbinte al verii caniculare. Tokșoaie peste tokșoaie, analiști care mai de care specializați în violuri, legi, Vaslui, numerologie, acupunctură și cosmetice, burtiere cât se poate de galbene și indignare cât cuprinde. Discuții serioase, mai puțin. Circ nițel mai mult, că ăsta vinde. Mai ales dacă e dublat de campanii împotriva abuzurilor (cui?), adică un alt fel de chemare la rugăciuni pentru ploaie!
fotografii și poezii deosebite pentru voi
A mai trecut un an și s-a mai încheiat o ediție a celui mai mare concurs de arte din România, pe care-l organizez de 14 ani! Din 2001, zeci de mii de liceeni s-au întrecut în a comunica celorlalți frumosul din ei. De 14 ani, LicArt este cam singurul spațiu unde talentul lor este apreciat și încurajat. Și anul acesta, peste 1000 de adolescenți și-au înscris creațiile, poezii sau fotografii, în speranța că vor ajunge în Tabăra de Creație și că vor convinge jurații, personalități marcante din domeniile respective, că merită unul dintre premii. Vă invit să-i cunoașteți pe cei care au reușit asta! Admirați-le creaţiile şi împărtăşiţi-le, vă rog, cu prietenii voştri. E timpul să vorbim mai mult despre tinerii deosebiţi de lângă noi! Şi să facem mai mult pentru ei! Vă spun sincer că, după fiecare Tabără, îmi revine speranța că țara asta mai are o mică șansă la normalitate!
