mă doare fix în cot dacă băsescu a fost informator

O nouă furtună pare să se iște în paharul cu apă românesc, după ce Antena 3 a  scos din pălărie (nu știm a cui, dar putem intui) un document care ar confirma ceea ce s-a spus de multe ori prin târg, cum că fostul locatar de la Cotroceni ar fi avut niște legături nepericuloase (pentru el) cu fosta Securitate. Nu cred că va abate atenția prea mult de la groaza băgată în românii toleranți și ospitalieri de spectrul ”invaziei musulmane” sau de la obstinația cu care atât de mulți prieteni și adversari ai premierului îi numără zilele politice. Și nici măcar de la telenovela cu viața palpitantă și plină de înțelepciune a unui nene de la Strehaia. Dar sigur va agita nițel spiritele, că acuși vine iarna și vom sta mai mult în case, în fața televizoarelor.

Deci, avem o hârtie cu multe ștampile și semnături, care pare să ateste speculațiile mai vechi sau mai noi despre fostul marinar. Așa, și? E o probă de necombătut? Se pare că nu. I-am citit azi pe Dan Andronic și Mirel Curea, de la Evenimentul Zilei. Cei doi au poziții diametral opuse. Amândoi au argumente pro și contra veridicității actului respectiv. Și, sincer să fiu, după ce le-am citit, singura convingere cu care am rămas e că lucrurile nu sunt nicidecum clare ca lumina zilei. Așa că totul va rămâne ca până acum: cei care-l mai plac pe tartorul imundului regim, vor înjura ”manipulările” Antenei, iar cei care-l detestă, își vor fi întărit ceea ce credeau, oricum, dinainte.

Și dacă, prin absurd, ar apărea o dovadă irefutabilă că băsescu a fost colaborator, informator sau ofițer al Securității? Ne dă cineva înapoi cei 10 ani pe care personajul respectiv i-a furat țării și nouă, celor care, mai puțini naivi la mansardă, nu l-am votat? O să-i vedeți pe țuțării și pupin… lui retrăgându-se cu coada între picioare din toate pozițiile în care s-au aciuat după plecarea lui de la putere? Dispar zoaiele cu care a acoperit România? Se repară fracturile profunde din societatea noastră? Se șterge din mintea tinerilor convingerea că tupeul și inconsecvența, lipsa de scrupule, de echilibru și de cuvânt, sunt atuuri esențiale pentru reușita în viață? Nu! Nimic din toate astea nu se va-ntâmpla! Poate, doar, îi va inhiba nițel revenirea în politică. Dar, pe de altă parte, dacă mai sunt cetățeni care l-ar vota cât să-i dea acces iar la niște butoane, zău că-și merită soarta!

Așa că mă doare fix în cot dacă a fost sau nu informator. Altceva era dacă ați fi fost capabili să veniți cu dezvăluirea acum 11 sau 6 ani, să schimbați soarta alegerilor! Acum, dacă vreți să-mi captați interesul, puneți-vă jurnaliștii adevărați la treabă, să caute și să descopere, dacă există, dovezi că fostul președinte ar fi făcut nasoale în timpul mandatului. Că ar fi furat sau girat hoții, ar fi făcut trafic de influență, ar fi corupt sau s-ar fi lăsat corupt, ar fi folosit serviciile secrete în interes propriu, în sfârșit, că ar fi încălcat în vreun fel legea, ceva care să poată declanșa un proces care să se finalizeze cu un sejur după gratii, care să dea satisfacție milioanelor care-l detestă. Atunci, da, voi înțelege tot tam-tam-ul! Altfel… e un alt subiect de discuții sterile, ca multe altele, care inflamează spiritele și țin audiențele la înălțime, dar nu schimbă cu nimic situația dezastruoasă în care a ajuns societatea românească, cu aportul ambelor părți ale baricadei. Sau, mai corect spus, al tuturor părților tuturor baricadelor ultimilor 25 de ani!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Pai cum , tocmai el , cel care a condamnat comunismul si a pozat in eroul luptei anticomuniste , el care acuza in stanga si n dreapta pe asa zisii turnatori de securitate gen Voiculescu sau Vadim , reprezentatul asa zisei drepte din Romania ,marele guru (pt. unii , din pacate si pt. multi intelectuali sau sa le zicem mai bine profitori ai regimului Basescu ) al tarii sau de ce nu ,chiar al lumii ,sa fie turnator al securitatii ,conform zicalei,, hotul striga hotii ,,?!! nu ne ar incalzi cu nimic , dar ne ar demonstra cat de mare mincinos si lichea este , nu noua , celor care oricum nu l am crezut , ci celor care i au lins talpile , ca sa nu zic altfel ! ar fi o palma peste obrazul lui gros de mare mincinos sau peste obrazul celor care l au sustinut si inca il mai sustin !