Nea Victor din Breazu, judeţul Iaşi, a ajuns, fără voia sa, personaj într-o ştire care, cu greu, ar putea fi imaginată într-o altă ţară decât România. Asta l-ar putea face mândru, dacă nu i-ar face viaţa un chin. Ei bine, el s-a trezit peste noapte cu un mormânt în curtea proprie, de care nu poate scăpa sub nicio formă. Cea îngropată acolo nu-i e rudă, nici cunoştinţă, ci o străină care s-a sinucis.
Category Archives: specimene şi mentalităţi
puric, între stand-up comedy şi apocalipsă
Dacă nu ştiaţi, aflaţi! Un duh nou pune stăpânire pe România şi nu-i va recunoaşte pe cei ce nu sunt extatici în faţa clişeelor patetice despre soarta ţărişoarei ăsteia amărâte şi a neamului binecuvântat de D-zeu, dar împiedicat de forţe oculte să-şi înplinească măreţul destin. Aşa rostit-a Dan Puric însuşi într-o scrisoare adresată şefei CNA. Omul nu se mai mulţumeşte cu micile lui şuete naţionalist-mesianice cu sfertodocţii care se cred deasupra vulgului pentru că au citit două romane de Coelho şi ştiu diferenţa dintre “doar” şi “decât”. El vrea acum s-anunţe apocalipsa şi, din milă creştină, să-i avertizeze pe cei vizaţi de ea!!
Incredibil!?! Nu în România!
O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!
vechilul şi jurnalista
Avem un preşedinte de Consiliu Judeţean, ales de oameni să vegheze la bunăstarea lor. În Brăila, în acest caz. Şi avem o jurnalistă cu experienţă. De la B1, de data asta. Pre numele ei Mădălina Poenaru. Dacă îi pui pe amândoi în aceeaşi cameră, e firesc ca cea de-a doua să-l întrebe pe demnitar ce mama naibii căuta la ski în Austria, când tarlaua lui era sufocată de viscol şi zăpadă. Altfel nu s-ar fi chemat că e jurnalistă. În orice ţară civilizată, cel chestionat ar fi răspuns, cerându-şi scuze alegătorilor. La noi, se dă lovit la jugulară şi pomeneşte, în treacăt, de posibilitatea de a o altoi pe obraznică!
cuțu-cuțu a turbat la neuroni
Tragedie. Un avion prăbuşit în munți. Doi morţi. Pilotul și o studentă-voluntar. 5 medici scapă ca prin minune. Toată țara stă cu sufletul la gură în orele (prea multe) în care autoritățile și oamenii locului caută victimele. Unul dintre supraviețuitori spune că sunt în viață datorită celui de la manșă. Erou sau nu, Adrian Iovan merită un moment de tăcere, chiar și numai pentru zecile de mii de oameni pe care i-a dus în siguranță de-a lungul lumii.
numai în România (3)
Au românii o vorbă bătrânească: “Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă”. Eu nu cred că ultimul cuvânt e ales întâmplător. În fond, puteau spune “vrei, nu vrei, mănâncă Grigore varză”. Sau cremă de zahăr ars. Sau “vrei, nu vrei, îmbracă-te Vasilico cu ţoale urâte şi scumpe de la un magazin de fiţe”. Dar nu, oamenii au ales special “agheasma”. Semn că biserica de pe plaiurile miroitice n-a descoperit de ieri de azi că binele trebuie făcut şi cu forţa, dacă nu merge cu vorba bună şi promisiunea raiului.