Da, fraţilor (şi surorilor), există! Şi nu sunt doar cei pe care-i iubim, ci şi mulţi pe care nu i-am întâlnit şi, probabil, din păcate, nici n-o să-i întâlnim vreodată! Anonimi care fac viaţa suportabilă. Care, cel puţin pe mine, mă fac să pot trece peste încă o zi cu ştiri despre nemernicii epidemici ai societăţii. Care mă opresc din a deveni mizantrop. Îi împărtăşesc cu voi, fără prea multe cuvinte! Doar prin imaginile filmuleţului de mai jos. Primiţi-i şi dăruiţi-i, la rândul vostru, prietenilor voştri!
Category Archives: Oameni
omenirea e, de azi, mult mai săracă
Deşi n-a fost surprinzătoare, vestea morţii lui Nelson Mandela e de natură să întristeze pe oricine are o viziune asupra lumii şi istoriei ceva mai complexă decât binomul alb-negru. Sau orice alt şablon de gândire şi atitudine, bazat pe diferenţele de rasă, religie, gen, orientare sexuală, convingeri politice, sau orice altă imbecilitate menită să dividă oamenii şi comunităţile lor. Eu, de exemplu, resimt dispariţia lui ca pe o sărăcire a unei omeniri şi aşa deficitară la capitolul valori, repere, simboluri.
oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare (13)
Ce credeţi că fac membrii celor 25.000 de familii ale unei aşezări extrem de sărace din Paraguay? Aproape toţi sunt şomeri şi cei mai mulţi îşi câştigă traiul de pe o zi pe alta, scormonind într-o imensă groapă de gunoi, de la care, de altfel, îşi trage numele şi localitatea aflată la periferia capitalei: Cateura. Aici totul e făcut din resturi: casele, mobilele din ele, chiar şi “străzile” sunt croite printre deşeuri. Ar putea părea doar una dintre multele localităţi din întreaga lume, fără viitor. Industrie, nu, turism, nu, agricultură, nici atât. Dar oamenii de aici îi au pe Favio Chavez şi pe Nicolas Gomez.
oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare (12)
A sosit timpul să vorbesc din nou despre oameni deosebiţi, care, deşi loviţi de viaţă, nu abandonează drumul pe care au pornit. Şi care, ajungând la rezultate remarcabile, reuşesc să-i stimuleze pe cei mai puţin curajoşi ca ei sau pe cei care nu au avut mereu tăria morală de a depăşi o situaţie dificilă. Eu, unul, nu m-am gândit niciodată cum aş face faţă în cazul în care mi-ar fi amputat un picior. Dar sigur nu mi-aş imagina că aş putea deveni dansator de step. Ei bine, cel despre care vă povestesc azi… a făcut-o! :)
un text despre încredere, nu despre un om
Nu-l cunosc pe nenea acesta, până azi habar n-aveam că există. Îl cheamă Octavian Bădescu și este noul șef al Direcției de servicii Expres din cadrul Poștei Române. Azi am aflat despre el un lucru foarte urât: a solicitat un salariu de un euro pe lună, până la redresarea departamentului pe care îl conduce (în loc de cei 4000 prevăzuţi de contractul de management)! Urât, urât, foarte urât, pentru că asta te duce cu gândul la cine știe ce mașinațiuni obscure și meschine. De altfel, asta a fost și reacția unei colege din regie, care mi-a împărtașit în cască, în timp ce citeam știrea, că ea nu crede în onestitatea gestului suspomenitului.
oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare (11)
Mihai Mocean are 21 de ani şi tocmai a luat bac-ul. Nimic surprinzător, veţi spune! Da, pentru că din propoziţia anterioară lipsea ce este mai important. Mihai are sindromul Down. Adică s-a născut cu un cromozom în plus. Cine nu ştie ce-i ăla, să caute, că de-asta s-a inventat goagălul. Ceea ce, în afară de câteva caracteristici fizice evidente, provoacă deţinătorului un grad mai mic sau mai mare de retard mental. Cei mai mulţi dintre aceşti copii sunt condamnaţi la o viaţă grea, pe care o parcurg depinzând de ceilalţi. Puţini, însă, reuşesc să-şi depăşească, demni, condiţia.
