Glenn Buratti are 6 ani și trăiește împreună cu părinții săi în St. Cloud, Florida, Statele Unite. Are o formă ușoară de autism și suferă de epilepsie. Dar merge la grădiniță și se comportă ca orice alt copil de vârsta lui, după ce reușește să treacă peste stânjeneala pe care o resimte (mai mult decât ceilalți) când e într-un grup mai mare sau întâlnește necunoscuți. De curând a fost ziua lui. Și și-a rugat mama să trimită invitații celor 16 colegi de grupă, să vină la el acasă, la petrecerea lui aniversară. Și, în ziua cu pricina, de cum s-a dat jos din pat și-a întrebat mama câte minute mai sunt până o să ajungă prietenii săi. Din păcate, orele treceau, și niciun copil nu apărea la poartă. Glenn a început să fie din ce în ce mai necăjit, își ciupea vârful nasului ca să nu plângă și întreba în continuu ”când o să vină cineva?”.
Category Archives: Oameni
gesturi mici, oameni mari (6)
Tim Young și Paul Hullings sunt pompieri în New Jersey, Statele Unite. Într-o zi, nu cu mult timp în urmă, după 12 ore de luptat cu focul care mistuia un depozit, pe la 6 dimineața, în drum spre casă, au decis să se oprească pentru micul dejun la un restaurant deschis non-stop. I-a servit Liz Woodward care tocmai intrase în tură. Învârtindu-se pe lângă masa lor n-a avut cum să nu-i audă pe cei doi discutând despre incendiul pe care tocmai îl stinseseră și despre problemele cu care se confruntaseră. Așa că a pus mâna pe pix și a scris câteva rânduri pe nota de plată.
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (20)
N-am fost niciodată o fire sportivă. Deși am făcut la viața mea ceva înot, tenis, baschet sau atletism. Poate pentru că sunt mai comod de felul meu, poate pentru că nu sunt o fire suficient de competitivă. Dar sigur am manifestat mereu în viață ceva asociat mai ales cu sportul: fair-play. Poate, de aceea îmi și place atât de mult când îl întâlnesc în jurul meu. În special atunci când e vorba de un concurs și multă lume ar înțelege de ce unul din cei implicați ar profita de orice șansă pentru a câștiga. Mai ales când nu încalcă nicio regulă.
despre aparențe
Nu v-am mai propus de mult un exercițiu de imaginație. Sau un fel de test prin care să descoperiți cât de conformiști sunteți în gândire, câte prejudecăți afectează aprecierile voastre. Așa că vă invit azi să priviți cu multă atenție fotografia din stânga (click pe ea pentru a o vedea mai mare). Dar nu trageți cu ochiul la restul textului :) Și încercați să descoperiți cam cu ce se ocupă tânărul. Sigur, veți spune, dar nu avem drept informație decât aspectul. Ei bine, nu cred că e o surpriză pentru nimeni că oamenii au prostul obicei să-i judece pe ceilalți, de (prea) multe ori, în funcție de cum arată. V-ați decis? Citiți mai departe și aflați dacă v-ați înșelat :)
oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (19)
Trăim o epocă paradoxală. Deși, tehnologic, am cam depășit proiecțiile imaginației bunicilor noștri, la nivel uman continăm să fim tributari mentalităților de ev mediu. De aceea, poate, în secolul 21 continuă să moară oameni în conflicte religioase. Și teama de cel care crede în altceva decât tine a depășit-o, în multe colțuri ale globului, pe cea de boli sau sărăcie. Iar simboluri gândite pentru comuniune umană au devenit surse ale intoleranței.
10 povești în doar 10 imagini
Trăim într-o epocă a cinismului vândut pe post de empatie. Suntem agresați în fiecare zi cu prostioare insignifiante ridicate la rang de știri fără de cunoașterea cărora suntem asigurați că nu putem trăi. Ni se spune încă din titlu ce și cât trebuie să simțim legat de ce urmează să aflăm. Și-apoi, suntem obligați să ne imaginăm c-am și simțit, că doar nu vrem să fim diferiți de ceilalți, nu? Orice eveniment fără semnificație devine, în tastatura unora plătiți doar ca să facă trafic unor site-uri stupide, ”tragic”, ”dramatic”, ”cutremurător”, ”devastator”, ”zguduitor”. Și, ca în cazul oricărei suprastimulări superficiale, ni se tocește capacitatea de a rezona, de a înțelege și de a asimila trăirile necesare pentru a ne face mai buni.
