Category Archives: CNA

Eu răspund doar pentru mine!

Până acum 2 ani am muncit numai la privat. Unde trebuia să răspund  în fața celor din interior și, mai ales, eram evaluat de cei din afară pe baza lucrurilor pe care eu le făceam, pentru care eu eram responsabil. Sigur, se întâmpla ca vreunul sa mă eticheteze în funcție de numele patronului sau ca urmare a acțiunilor vreunui coleg. Dar, în general, am fost apreciat, plăcut sau antipatizat pentru ce am făcut. Ceea ce mi se pare absolut firesc și în rezonanță cu personalitatea mea puternică.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, CNA

A treia mare dezamăgire la CNA

În sfârșit, după 4 luni, ”cazul Morar-Buzdugan vs. congolezi” a ajuns la deznodământ și în cadrul CNA. Postul a primit o amendă de 20.000 de lei. Găsiți aici afirmațiile care i-au adus pe cei doi în fața noastră și câteva considerații personale despre ele, de la începutul dezbaterii. Povestea și finalul ei (mai ales), sunt de natură să-mi provoace o altă mare dezamăgire de când sunt membru al acestui organism care, potrivit legii, trebuie să vegheze ca spațiul audiovizual să nu dăuneze societății în care există. Iată de ce:

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, CNA

Delia are dreptate… 95%

Deși e posesoarea uneia dintre puținele voci foarte bune de la noi, Delia a revenit cu adevărat în lumina reflectoarelor (după succesul din adolescență înregistrat cu N&D) abia când a apărut la masa juraților X Factor, și-a vopsit părul în verde și a început să-i cânte mamei ei despre cât de beată e! Adică, a știut (sau s-a priceput cineva din spatele ei) cum să se reinventeze în spiritul anilor pe care-i trăim, superficiali și agresivi, mustind de sexualitate necamuflată și marcați de interpretarea infantilă a dezideratului ”a-ți trăi viața”. De aceea, înclin să cred că mai tot ce are legătură cu ea nu e, de fapt, decât strategie de marketing și publicitate. Ceea ce, până la urmă, e cheia succesului în industria muzicală, mai ales cea românească. Cel puțin, ea chiar are talent :)

Citește restul articolului

Categorii: CNA, viaţa cetăţii

despre maimuțe, congolezi, fața mea și domnii Buzdugan și Morar

stupid-manM-am obișnuit greu cu câteva lucruri de când sunt în CNA. De exemplu, cu lipsa de viziune sau interes a unor manageri, moderatori sau realizatori față de efectul pe termen lung asupra societății al prostiilor pe care le dăruiesc cu generozitate unui public din ce în ce mai needucat și mai superficial. Cu cinismul goanei după audiență, cu monetizarea cadavrelor sau a violurilor, a sărăciei de spirit a unor personaje, a imundității altora. Cu ușurința cu care-și găsesc scuze când au greșit și lipsa de sinceritate cu care promit că vor încerca să n-o mai zbârcească. Și cu justificarea coborârii nivelului jurnalistic prin nevoia de supraviețuire comercială. Și cu calculele meschine prin care scad posibila amendă de la CNA din mai sigurele câștiguri din publicitatea dintr-un program cu probleme. Și le iese pe plus. Cu lipsa oricărei jene în a da vina pe telespectatori pentru tabloidizarea emisiunilor. Cu naturalețea cu care își arogă merite în ”lupta” pentru normalitate și cu care își declină orice responsabilitate pentru halul în care arată România azi. Cu lipsa de scrupule cu care se ascund în spatele ”interesului public” atunci când distrug reputația cuiva pe baza ”surselor”, când ridică bârfa și zvonurile la rang de ”dezbatere”, sau când intră cu bocancii în viața unui om, doar pentru a satisface curiozitatea trivială a telespectatorilor.

Citește restul articolului

Categorii: anacronic, CNA, viaţa cetăţii

după un an de CNA

Surprinzător, a trecut deja un an de când Parlamentul României m-a trimis în CNA, prin votul a 459 de senatori și deputați. Un an în care am învățat multe și am redescoperit că, mai întotdeauna, din afară lucrurile par mult diferite de cum sunt în realitatea dinăuntru. Și că, oricât de mânat de intenții bune ai fi, nu întotdeauna le poți concretiza. Mai ales atunci când nu depinde în totalitate de tine. Și, după cum știți, deciziile în CNA se iau prin vot, pentru orice decizie fiind necesare 6 voturi. Am avut și dezamăgiri, unele mici, altele mai mari. Unele legate de legislație, altele de mersul tipic al unei instituții de stat, altele de diferențele de viziune asupra unor chestiuni care mie mi se păreau extrem de clare.

Citește restul articolului

Categorii: CNA

de ce am propus amendă pentru Digi 24

Am senzația că, fără să-mi doresc asta, am marcat azi o premieră negativă în CNA. Am propus, și a fost adoptată prin votul a 6 membri, prima amendă pentru postul Digi 24. Ceea ce a născut oareșce rumoare printre unii oameni, obișnuiți cu ideea că televiziunea respectivă este una dintre cele mai puțin susceptibile a încălca legea audiovizualului. Recunosc că mă număr printre cei care consideră că, din punct de vedere jurnalistic, multe alte surate ar putea prelua câte ceva din stilul Digi 24.  Și am afirmat-o de fiecare dată când am avut ocazia.

Citește restul articolului

Categorii: CNA