M-a invitat fostul meu coleg, Claudius Donciu, în prezent redactor șef la Wyl TV și Wyl FM din Ploiești, la un dialog televizat. A ieșit foarte bine. Am vorbit despre mine (deh :) ), despre începuturile și traseul prin mass-media, despre oamenii care mi-au influențat evoluția umană și profesională, despre Octavian Paler, Jeana Gheorghiu, Ileana Vulpescu, Gigi Călin, despre tarele televiziunii, despre CNA, liceeni, LicArt, teatru, cărți… Dacă sunteți interesați să aflați mai multe despre cum gândesc și cum am ajuns să fiu cel de astăzi, iată înregistrarea emisiunii :)
Category Archives: CNA
în ”misiune” la Ploiești, ca membru CNA
Când am acceptat numirea în Consiliul Național al Audiovizualului, mi-am asumat o mare responsabilitate. Aceea de a pune umărul ca, la un moment dat, audiovizualul românesc să se mai vindece de unele dintre din tarele sale și să devină, astfel, mai util în construirea unei societăți normale, decente și funcționale (da, știu, sunt idealist, nu-i nevoie să mi-o mai spuneți :) Pentru asta nu sunt suficiente experiența de 21 de ani de muncă în mass media, educația pe care am primit-o, valorile în care cred, inteligența și bunul simț, echilibrul și coloana vertebrală. Pentru că e vorba de o muncă în echipă. Și nu mă refer doar la colegii mei din CNA. Ci la societatea civilă și la toți cei care lucrează în posturi de radio și televiziune mai mici sau mai mari. De aceea, obiectivul meu principal e, pentru început, închegarea acestei echipe, plecând, evident, de la cunoașterea reciprocă și înțelegerea modului în care vedem și ne raportăm la domeniul audiovizual de care suntem toți legați.
primele mele impresii ca membru CNA
Au trecut mai puțin de 3 luni din momentul în care 459 de parlamentari români au considerat, prin votul lor, că sunt potrivit pentru a fi membru titular al Consiliului Național al Audiovizualului. Pentru cineva ca mine, responsabilitatea asumată e mult mai mare decât statutul sau beneficiile care însoțesc o astfel de funcție publică. Recunosc aici că, deși știam mai multe despre scopul și funcționarea CNA decât telespectatorii, n-aveam idee despre ce înseamnă, cu adevărat, munca de acolo și, mai ales, despre situațiile cu care se confruntă membrii consiliului, în încercarea lor de a asana peisajul audiovizual.
statul aberant, fără cap și fără coadă
Pentru că trăim într-o țară normală la cap, în care nimeni nu poate fura, chiar dacă ar vrea, iar normele sunt astfel concepute încât să împiedice încălcarea lor fără repercusiuni catastrofale, nu e de mirare că legiuitorul s-a gândit să interzică unui membru al Consiliului Național al Audiovizualului să fie, concomitent, și președinte al unei asociații non-profit pentru tineret. Înființată acum 21 de ani, de niște oameni care visau la cai verzi culturali și educativi pe pereți, în timp ce alții învățau abecedarul îmbogățirii prin sereleuri, partide și mass media.