Știam de mult că eu nu am stofă de întreprinzător privat. Am prea mult bun simț, sunt prea corect și mă cam ghidez în viață după dictonul ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Plus că urăsc motto-ul național ”merge și așa”. Toate cărțile pe care le-am publicat, le-am dăruit celor veniți la lansare. Eu le eram recunoscător că erau interesați de ce aveam eu de spus. Cum naiba să-i taxez pentru asta? Dar să revenim… Pentru că nu pot pricepe sub nicio formă cum supraviețuiesc firme care pun adaosuri comerciale uriașe la produsele lor sau care au servicii scumpe și proaste, sau de ce s-ar duce cineva la restaurant ca să mănânce clătite, vă dați seama că n-am nici cea mai mică idee de cum funcționează lumea reală :)
Category Archives: anacronic
din vremuri de demult
V-am mai povestit cum, cu ani în urmă, organizam împreună cu o mână de prieteni idealişti, Festivalurile Prieteniei, unde tinerii puteau întâlni personalităţi culturale, asculta muzică bună, vedea expoziţii de fotografie şi urmări câte o piesă de teatru. Totul gratuit, că doar, dacă eram pragmatici, ne apucam de afaceri :) Ei bine, cred că a fost singurul domeniu în care “am profitat” de statutul meu de persoană publică, mergând cu “săru’ mâna” la mulţi artişti cunoscuţi şi mulţi dintre ei scumpi, ca să cânte pro bono la manifestările noastre. De ce să mint, nu m-a refuzat niciodată, nimeni, pe motiv de lipsă a remuneraţiei. Abia când au apărut în peisaj “impresarii”, a devenit imposibil să continuăm…
sunt un bou! (partea a 2-a)
Da, ştiu că unii nu mă cunoaşteţi decât în postura de “prompterist” la ştiri. Nu e vina voastră că v-aţi născut ceva mai târziu, deşi sunteţi, totuşi, contemporani cu goagălul :) Perioada mea de glorie în televiziune a fost în anii 1996-1997, adică acum foarte mulţi ani! În acele timpuri am avut libertatea de a face ce mi-am dorit şi ce credeam eu că merită transmis telespectatorilor. Astăzi pare incredibil că un post comercial accepta în grila sa asemenea emisiuni “elitiste” şi chiar că acestea aveau audienţă importantă. Alte vremuri, alţi oameni. Şi în faţa şi în spatele micului ecran.
fotografii şi poezii deosebite pentru voi
De 13 ani, mă străduiesc (alături de prietenii mei, Iuliana şi Cristian) să ofer tinerilor talentaţi un univers în care nu doar să se întreacă, ci să şi comunice, să se descopere, să împărtăşească. Un loc în care să fie apreciaţi şi încurajaţi. Numele lui este LicArt şi este cel mai mare concurs de arte destinat liceenilor din România. Abia ce s-a-ncheiat ediţia a 13-a (peste 1500 de participanţi), cu desemnarea câştigătorilor celor două secţiuni: fotografie şi poezie. Vă invit să le admiraţi creaţiile şi vă rog să le împărtăşiţi cu prietenii voştri. E timpul să vorbim mai mult despre tinerii deosebiţi de lângă noi! Şi să facem mai mult pentru ei!
o altfel de părere despre Dan Voiculescu
Nu ştiu dacă Dan Voiculescu s-a făcut vinovat sau nu de faptele pentru care a fost condamnat. Într-o ţară democrată şi civilizată, neîntinată de mizeria morală a regimului ultimilor 10 ani, aş fi putut avea încredere în justiţie. Aşa, nu pot decât să fiu sceptic. Nu pot să mă bucur, dar nici nu pot să-i deplâng soarta, chiar dacă îmi pare rău pentru ea. Multe lucruri bune s-au întâmplat în anii de început, în Antena 1, şi pentru că a tratat cu seriozitate părerile pe care mă invita să mi le exprim la întrunirile la care eu eram singurul fără funcţie.
de ce-or vrea toţi să fie jurnalişti?
Acum ceva ani, nu chiar puţini, aproape în fiecare săptămână eram abordat de vreun părinte cu solicitarea de a-i medita copilul care voia să dea la jurnalism. Nu, nu la limba română, ci la… creativitate. Inutil le spuneam că e o aberaţie, creativ eşti sau nu, nu poţi fi învăţat să fii astfel. Aşa cum nu poţi fi învăţat să ai imaginaţie. Sau să fii inteligent. Ei insistau şi eu îi refuzam. Pe lângă ei, la foarte multele întâlniri cu liceenii, ocazionate de acţiunile ong-ului pe care îl conduc, mi se cerea sfatul legat de examenul de admitere la jurnalism. Tuturor le răspundeam invariabil că ar fi bine să se gândească la altă facultate. Ceea ce, evident, năştea mirări sau chiar perplexităţi. Ba chiar un puşti m-a acuzat că le recomand asta pentru că mi-e teamă de competiţie :))
