Acum ceva ani, nu chiar puţini, aproape în fiecare săptămână eram abordat de vreun părinte cu solicitarea de a-i medita copilul care voia să dea la jurnalism. Nu, nu la limba română, ci la… creativitate. Inutil le spuneam că e o aberaţie, creativ eşti sau nu, nu poţi fi învăţat să fii astfel. Aşa cum nu poţi fi învăţat să ai imaginaţie. Sau să fii inteligent. Ei insistau şi eu îi refuzam. Pe lângă ei, la foarte multele întâlniri cu liceenii, ocazionate de acţiunile ong-ului pe care îl conduc, mi se cerea sfatul legat de examenul de admitere la jurnalism. Tuturor le răspundeam invariabil că ar fi bine să se gândească la altă facultate. Ceea ce, evident, năştea mirări sau chiar perplexităţi. Ba chiar un puşti m-a acuzat că le recomand asta pentru că mi-e teamă de competiţie :))
Nu, motivul era mult mai lipsit de egoism. O specializare în litere, drept sau economie îţi permite, dacă ai însuşirile necesare, să fii un jurnalist foarte bun. Tot ce e util de ştiut în profesia asta poate fi învăţat mai curând în 2 luni de muncă într-o redacţie decât în 3 ani de facultate de profil. Şi v-o spune cineva care a predat 4 ani la una dintre ele. Şi, aşa cum afirmam în altă parte, doar o infimă parte dintre studenţi aveau ce căuta acolo. Şi v-o mai spune unul care a văzut trecând prin redacţii, în ultimii 21 de ani, o mulţime de absolvenţi de jurnalism care nu ştiau nici măcar cum să scrie o ştire. Darămite să se documenteze, să trieze cu discernământ informaţii, să extragă esenţialul şi să-l transmită într-o formă accesibilă celor de acasă.
Le mai explicam tinerilor doritori de a-mi deveni colegi, că, pentru a intra într-o redacţie, rareori ţi se cere vreo diplomă de licenţă. Şi mai niciodată nu e musai ca aceasta să fie de jurnalism. Astfel că poţi termina Dreptul şi poţi munci într-o televiziune ca reporter pe justiţie sau poţi face emisiuni pe teme din domeniu. Invers, însă, e imposibil. Cu diploma de jurnalist nu te poţi angaja absolut nicăieri. Decât în presă. Sau acolo unde, oricum, n-ai nevoie de peticul acela de hârtie. Din păcate, puţini erau suficient de maturi ca să aleagă între logica sfatului meu şi mirajul gloriei dată de statutul de soldat în slujba mass-mediei. Deşi, între noi fie vorba, niciunul nu se visa chiar soldat, ci general. Eventual din a doua zi de muncă.
Aud că anul acesta au fost 9 candidaţi pe un loc la Jurnalism, la Universitatea Bucureşti. Dacă vom corobora acest lucru cu numele celor pomeniţi de ei la capitolul “modele de jurnalişti”, concluzia e clară, chiar şi pentru cineva din afara “sistemului”. Tinerii aceştia nu vor să devină jurnalişti (presupunând că ştiu diferenţa dintre aşa ceva şi oameni de televiziune), ci vedete. Ei nu vor să fie iluştrii necunoscuţi pentru public, cei care trudesc în spatele camerelor, în redacţii sau pe teren, dezgropând informaţii cu adevărat importante pe care să le pună într-o formă cât mai articulată, corectă şi logică, spre a fi transmise “poporului”. Ei vor să se vadă pe sticlă. Şi să fie văzuţi. Să fie recunoscuţi de casiera de la supermarket, să câştige mai mult decât ea şi, desigur, să se tragă de şireturi cu prim-miniştri, cu preşedinţi sau, cel puţin, cu câţiva manelişti mai faimoşi. Să aibă relaţii şi bani. Să aibă zeci sau sute de mii de fani pe facebook şi să li se permită ceea ce văd ei că li se permite vedetelor de televiziune de azi.
Nivelul presei n-a scăzut (doar) din cauza creşterii influenţei politicului asupra managementului. Ci pentru că azi te poţi intitula jurnalist pentru că ai o diplomă, nu pentru că ai o solidă cultură generală, o minte curioasă şi atentă la detalii, capabilă de analiză şi sinteză, bun simţ şi decenţă, capacitatea de a discerne între bun, rău şi acceptabil, adevărat şi manipulare. Şi, din păcate, facultatea, oricât s-ar chinui profesorii ei, nu poate dota studenţii cu aşa ceva, dar nici nu e pregătită să-i trieze şi să-i refuze pe cei care nu au ce le trebuie pentru o astfel de profesie extrem de importantă prin influenţa pe care o are asupra societăţii, în general.
PS. Ca în toate lucrurile, chiar dacă textul pare o generalizare, nu e: Şi sunt sigur că cei inteligenţi şi-au dat deja seama de asta :)
interesant articol si foarte bun pt. “studentii” jurnalisti, ati pus punctul pe …i, nu stiu citi vor citi acest sfat, putini profesori care le spun elevilor adevarul!
Astept cu mare nerabdare postarile ,nu am mai primit din Julie ,multumesc ca scrii atat de frumos ,multumesc Aurelia
Din cate stiu eu , jurnalistul este considerat , intre altele, FORMATOR DE OPINIE . !?! Ori , in acest context as accentua LA MAXIMUM (nu …Maxim ) IMPORTANTA ABSOLVIRII UNEI FACULTATI DE LITERE . Dar asta nu prin clociturile unora sau altora cu pretentii de “profesori universitari” de prin cine stie ce vagauni de tara ci in universitati de prestigiu si nu trecand prin facultate ca gasca prin apa . Altfel ajungem la categoria de … “Jurnalisti ” !?!) care profereaza pe unde nu te astepti si te apuca groaza citindu-le textele agramate . Si atunci ma intorc la … formatorul de opinie : CE SA ASTEPTI DE LA MURITORUL DE RAND O LIMBA ROMANA CAT DE CAT CORECTA IN CONDITIILE CAND UNICELE … surse de inspiratie colcaie de agramatisme !?! De restul insusirilor necesare ziaristului nu mai vorbesc . Ar fi ne voie de ……mult timp .
Câtă dreptate aveţi în acest pertinent expozeu pe seama meseriei de jurnalist care, pe lângă pix, blocnotes, reportofon şi mai ştiu ce abilităţi informaţionale trebuie să ai chemare şi în acelaşi timp asumare în ceea ce scriii şi susţii, o doză de detaşare şi multă tărie ţinând întotdeauna cont de linia mediană a redării nepărtinitoare în care o parte şi alta să aibă posibilitatea argumentării iar concluziile să nu le tragi tu, lasă-le pe seama cititorului
Cred ca nivelul presei a scazut, in primul rand, datorita nivelului cititorului de presa, adica…al nostru. Cresterea influentei politicului asupra managementului este, in opinia mea, pe locul 3-4 in ierarhia motivelor. Caci, ca mama de fata, recunosc cinstit ca mi-ar placea s-o vad pe ecran, prezentand stiri, sau realizand o emisiune serioasa, decenta. Pentru ca fiica mea vorbeste corect limba romana, pronunta corect denumiri in limbi straine, stie care e diferenta intre Seoul si Phenian si pe unde se afla Anzii Cordilieri. Spre deosebire de marea majoritate a prezentatoarelor de pe “sticla” din acest moment. Asta ar fi pe locul 2, zic eu: dorinta copiilor, influentati sau nu de parinti, de a se vedea “pe sticla”. Deci, cu regret, politicul pierde in fata sub-culturii si a ambitiei. Daca am inteles bine ce ai vrut sa spui.