Pentru că trăim într-o țară normală la cap, în care nimeni nu poate fura, chiar dacă ar vrea, iar normele sunt astfel concepute încât să împiedice încălcarea lor fără repercusiuni catastrofale, nu e de mirare că legiuitorul s-a gândit să interzică unui membru al Consiliului Național al Audiovizualului să fie, concomitent, și președinte al unei asociații non-profit pentru tineret. Înființată acum 21 de ani, de niște oameni care visau la cai verzi culturali și educativi pe pereți, în timp ce alții învățau abecedarul îmbogățirii prin sereleuri, partide și mass media.
Category Archives: anacronic
Câștigătorii mei la Sanremo 2015 :)
S-a-ncheiat a 65-a ediție a celui mai cunoscut festival de muzică ușoară din lume: Sanremo. Cei mai bătrâni decât internetul își amintesc, poate, că finala transmisă de TVR1-ul din vremea comunismului era unul dintre evenimentele de televiziune din România. Și cam singura fereastră deschisă de regim către occident. Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de muzica italiană. Am avut marele noroc să ajung în peninsulă la scurt timp după căderea ceaușismului și să descopăr că există mulți, dar mulți alți cântăreți valoroși în afara celor pe care cenzura îi permitea la radiourile românești predecembriste: Ricchi e Poveri, Toto Cutugno, Romina și Albano, Eros Ramazzotti, Gianni Morandi, Celentano. De fapt, mulți cantautori, că în Italia calea spre faimă ți-o asigură și talentul la compus, nu doar vocea.
io sono Giordano Bruno
Am tot ezitat să scriu despre tragedia din Franța. Nu pentru că n-aș considera abominabilă uciderea celor 12 angajați ai unei reviste considerate umoristice. O astfel de crimă e imposibil de justificat, indiferent de unde o privești, atât timp cât mintea nu ți-e plecată cu sorcova. Am ezitat pentru că, așa cum se întâmplă în astfel de momente, emoțiile sunt mai mari decât judecata, iar echilibrul rațional are toate șansele să fie atacat din toate direcțiile.
de ce votez ”pentru” și de ce nu încerc să conving pe nimeni de nimic!
Problema cea mai mare a democrației românești nu e, așa cum se vehiculează, opțiunea pentru ”răul cel mai mic”, ci votul ”împotrivă”. Atât timp cât omul, ca întreg, este imperfect, atunci când vrei să-l încarci cu responsabilitatea pentru soarta unei societăți, e mult mai rațional să evaluezi mai degrabă defectele care l-ar face să provoace rău, decât calitățile aparente. În schimb, simptomatică și malignă s-a dovedit înverșunarea de a pune ștampila contra cuiva și nu pentru cineva! În 1992 au votat ca să nu vină moșierii, în 1996, ca să nu iasă Iliescu, în 2000, să nu câștige Vadim, în 2004, să nu învingă Năstase, în 2009, să nu vină Vântu, Voiculescu și comuniștii, acum mulți votează doar ca să nu iasă Ponta. Mentalitatea de genul ”oricine, numai nu ăla” a născut cei 10 ani pierduți în marasmul celei mai pestilențiale mlaștini pe care a trebuit s-o traverseze România în ultimul sfert de secol. Să girezi un om, în ale cărui calități nu crezi, doar pentru că-ți displace profund un altul, e o dovadă de inconștiență care nu poate avea efecte benefice în nicio conjunctură.
de ce n-am nevoie de Ștefan cel Mare ca să merg la vot!
Am fost întrebat de mai multe ori de ce nu m-am implicat (scriptic) în această campanie electorală, așa cum am făcut-o în ultimele 3 sau 4. Nu mă gândisem la asta dar, într-adevăr, am comentat foarte puțin pe această temă. Am fost mai mult un martor care, din când în când, a taxat pe facebook vreo gogomănie a candidaților. Mai mult, nici nu simt, pe măsură ce se apropie data alegerilor, impulsul de a-i convinge pe concetățenii mei să meargă să voteze, indiferent cum, dar să meargă. Ba, dimpotrivă, au început să mă deranjeze campaniile care te îndeamnă să nu-i lași pe ”proști” să decidă în locul tău. Uitând că tot ei ni l-au adus pe TB pe cap și ni l-au ținut acolo 10 interminabili ani.
nu vă tâmpiți copiii cu filme dublate!
Am mai spus-o de câte ori am avut ocazia. Dublarea filmelor e o prostie! În afară de faptul că e un semn sigur că gradul de analfabetism a crescut îngrijorător, e o cale sigură de a-l mări și mai mult. În condițiile în care cărțile au devenit niște necunoscute pentru copiii români, singura cale de a-și exersa capacitatea de a citi cât de cât cursiv rămâne descifrarea semnelor acelea mici și albe din josul ecranului pe care rulează un film pe care își doresc să-l înțeleagă.
