Măi Românie, am trecut pe la tine, să-ţi urez alea-alea, ştii tu, tot binele din lume, că doar e suficient şi poţi să-l împarţi celor dragi, cu generozitate, din gură. Dar nu dădeai semne c-ai fi fost acasă. Luminile stinse, tăcere deplină, doar beculeţul de deasupra uşii pâlpâia ameţit peste preşul “made in China”, pe care scrie Welcome. Aşa că ţi-am lăsat câteva rânduri, promit să nu folosesc cuvinte complicate, ştiu că ai avut probleme la bac şi n-aş vrea să-ţi distrug self-esteem-ul.
În primul rând am o nelămurire. Când şi cine te-a trepanat, femeie, de simt nevoia toţi să-ţi arate ca la idioţi cum să citeşti mai departe? Cum n-o să-ţi vină să crezi, cum o să râzi cu lacrimi, cum o să te îngrozeşti sau o să te dai cu capul de toţi pereţii când o să vezi ce minunăţie de băşini suportă hârtia, monitorul sau ecranul? Şi când ţi-ai pierdut, muiere, simţul măsurii, de totul trebuie acum să fie incredibil, cutremurător, senzaţional sau şocant, ca să-ţi mai trezească puţin atenţia? N-ai văzut că ţi s-au îngălbenit ochii de atâta privit la televizor, în timp ce părţi din tine sunt agresate, violate, împuşcate, strivite în accidente pe trecerea de pietoni?
Şi-apoi, prin ce gunoaie te jucaşi, de te umpluşi de dive şi vedete ca o capră de râie? Nu mai faci nimic prin casă, nu mai deretici, nu mai găteşti, nu îi mai înveţi pe copii să coloreze, să se joace, să viseze. Când nu stai cu nasu-n lenjeriile altora sau nu comentezi căsătoriile, certurile, divorţurile, vacanţele, ţoalele sau vesela ălora de i-a inventat media, şezi ca tuta în faţa oglinzii, visând să ajungi şi tu subretă despuiată la tv, poate-poate te-o lua şi pe tine vreun fotbalist sau vreun buticar cu burtă şi chelie, să-ţi cumpere mărgele şi silicon de băgat în ţâţe. Ce făceai dacă erai băiat? Dacă nu te năşteai din familie de parveniţi, să fii şi tu beizadea cu bemveu alb şi câţiva morţi pe conştiinţă? Dacă n-ajungeai manelist, fotbalist sau croitor de chiloţi, să învârţi banii, minciunile şi fetele cu lopata, în direct şi-n exclusivitate?
Şi mai spală-te şi tu din când în când, nu doar duş o dată la 4 ani. Stau agăţaţi politicienii de tine, ca chupacabrele de-o vacă. Mă şi mir că mai ai sânge-n tine, să le cari de colo colo căruţele sub coviltirul cărora şi-au ascuns furăciunile. Şi se-nmulţesc, ai dracu, precum ciupercile după ploaie, majoritatea-s otrăvitoare, dar ce contează, ţi s-a obişnuit stomacul dup-atâtea secole. Başca, memoria ţi-e scurtă, uiţi de la mână pân’ la gură, zici că eşti naivă, dar eşti tălâmbă rău, ai crede că ai câteva luni şi bagi în gură tot ce străluceşte, după care te miri şi te revolţi că nu-ţi put pamperşii a şanel nambăr faiv.
Şi, că tot veni vorba, vara, eşti ruptă-n cur şi începi să miroşi la subţiori, dar îţi faci vânt cu tableta sau îţi pui pe iphone un apps cu ventilatoare. Iarna bei în crâşmă toată ziua, înjurând guvernul şi aşteptând să fii deszăpezită. Nu prea te speli pe dinţi, dar îţi faci vacanţele în Tenerife. Munceşti ca roaba la stăpâni străini, ca să-ţi permiţi un nou bibelou în cavoul de ciment pe care ţi l-ai ridicat în satul părinţilor, să moară vecinii de oftică.
Cu o mână îţi faci cruci din metru-n metru şi cu cealaltă îţi dai coate singură şi te calci în picioare, înghesuindu-te la coadă la tigăi de-a moaca, de parcă ai avea acasă munţi de mâncare pe care n-ai cu ce-i găti. Cu una-ţi dai jos chiloţii în faţa oricui te minte că eşti frumoasă şi c-o să te ia de nevastă şi cu cealaltă strângi de gât capra vecinului, ca s-o poţi vinde măcelarului, să-ţi mai cumperi parfumuri scumpe, să scapi de mirosul de poiată.
Nu ştiu dacă e bine, Românie! Nu e bine, pe cuvânt! Ştiu că ai sufletul bun, dar mai pune şi tu mâna pe o carte, din când în când, poate redescoperi ce înseamnă cuvinte ca decenţă, responsabilitate, merit, corectitudine, curaj, comunitate, educaţie, cultură… Nu te strâmba, femeie, că nu muşcă!
Una peste alta, Românie, îmbătrâneşti urât, curând n-o să mai ştii cine eşti, nu te mai scrie şi nu te mai citeşte nimeni. Până să-ţi dai seama, o să te transformi dintr-o ţară într-o cauză pe facebook. Eu te iubesc, pă ce-am mai sfânt, dară dacă nu-ţi vii în simţiri şi nu te-aduni de pe străzi, la casa ta, s-ar putea ca la anu’ să nu mă mai vezi pe la uşă, încercând să-ţi urez La mulţi ani!
Cu drag, Radu!
Imi place noul tau stil,l-ai mai incercat in trecut dar timid.Adevarul este dur, sunt oameni care doresc sa fie mangaiati pe cap si sa li se spuna doar cuvinte frumoase despre Romania.Romania asta este cu bune cu rele, cum sa indreptam daca nu vedem relele.Mai avem o problema cu aplicarea spuselor, aici avem un handicap major si tine de educarea noastra in acest sens.Sunt multe de spus.
Concluzie,articol ca o cana cu apa rece in figura.
Ma faceti, din nou, sa plang pentru ca aveti dreptate! Suntem (si cred ca ni se trage de la nevoia de supravietuire) mari importatori de superficialitate si mode gaunoase din toate colturile lumii. Valorile noastre raman necunoscute, “patria ubi bene”, goana dupa bani ne guverneaza si devenim, asa, cei mai cuminti consumatori ai lumii, nemaiavand in gene samanta revoltei. Amaratei asteia I se spune de vreo douazeci de ani ca scoala face rau, ca nu te duce nicaieri, ca n-a avut niciodata eroi iubitori de giie, ca e un nimeni pe harta, ca n-are nevoie de paduri si resurse, ca n-are nevoie de siguranta alimentara, ca n-are nevoie de servicii de sanatate fiinca romanul e “tare ca fierul, iute ca otelul” si poate fi servitor oriunde in lumea larga si consummator disciplinat la el acasa.
Mi-a placut! Te-ai exprimat un pic cam dur, dar acesta este adevarul si noi trebuie sa-l acceptam. Si eu vreau ca Romania sa se schimbe si sper ca voi contribui si eu la acest scop.
Perfecta personificarea!
Ce poate sa fie Romania de azi decit rezultatul istoriei ultimilor 65 de ani! Similitudini putem gasi (fac trimitere la cea ce era Romania la sfirsitul domniilor fanariote) si daca nu identificam cauzele starii de fapt nu avem nici o sansa sa ne revenim. Totusi nu cred in masaje defetiste uitind ca tot Romania de azi inseamna milioanele de romani care incearca sa construiasca ceva, tacut, perseverent si ca Romania nu inseamna numai ce se vede pe ecranele televizoarelor (care- o parte din ele- au o contributie semnificativa la cea ce se intimpla). Cred in ciclurile istorice in care suisurile si coborisurile sint inerente si ma inteb daca situatia de acum nu poate constitui inceputul unui reviriment istoric. Lamentarea, defetismul, exprimate de multe ori de oameni cu pretentii de lideri de opinie rupti de realitatea celor multi, realitate in care impotriva tuturor oprelistilor puse de o clasa politica si un sistem in care arivismul, oportunismul si de multe ori prostia (Boc este un exemplu tipic a ultimei categorii) nu fac altceva decit sa induca mai multa confuzie si sa ne indeparteze mai mult de normalitatea in care decenta si bunul simt sa fie subintelese. Lipsa de repere morale (pina la un moment dat intelectuali ca Plesu, Patapievici, Liceanu ii consideram ca referinte din acest punct de vedere) , de functionare a criteriilor de valoare sint firesti intr-o societate in care mare parte din mass- media nu promoveaza decit negativismul, lipsa de obiectivitate, informatia truncheata sau mistificata.