unde naiba eşti dusă, Românie?

Măi Românie, am trecut pe la tine, să-ţi urez alea-alea, ştii tu, tot binele din lume, că doar e suficient şi poţi să-l împarţi celor dragi, cu generozitate, din gură. Dar nu dădeai semne c-ai fi fost acasă. Luminile stinse, tăcere deplină, doar beculeţul de deasupra uşii pâlpâia ameţit peste preşul “made in China”, pe care scrie Welcome. Aşa că ţi-am lăsat câteva rânduri, promit să nu folosesc cuvinte complicate, ştiu că ai avut probleme la bac şi n-aş vrea să-ţi distrug self-esteem-ul.

În primul rând am o nelămurire. Când şi cine te-a trepanat, femeie, de simt nevoia toţi să-ţi arate ca la idioţi cum să citeşti mai departe? Cum n-o să-ţi vină să crezi, cum o să râzi cu lacrimi, cum o să te îngrozeşti sau o să te dai cu capul de toţi pereţii când o să vezi ce minunăţie de băşini suportă hârtia, monitorul sau ecranul? Şi când ţi-ai pierdut, muiere, simţul măsurii, de totul trebuie acum să fie incredibil, cutremurător, senzaţional sau şocant, ca să-ţi mai trezească puţin atenţia? N-ai văzut că ţi s-au îngălbenit ochii de atâta privit la televizor, în timp ce părţi din tine sunt agresate, violate, împuşcate, strivite în accidente pe trecerea de pietoni?

Şi-apoi, prin ce gunoaie te jucaşi, de te umpluşi de dive şi vedete ca o capră de râie? Nu mai faci nimic prin casă, nu mai deretici, nu mai găteşti, nu îi mai înveţi pe copii să coloreze, să se joace, să viseze. Când nu stai cu nasu-n lenjeriile altora sau nu comentezi căsătoriile, certurile, divorţurile, vacanţele, ţoalele sau vesela ălora de i-a inventat media, şezi ca tuta în faţa oglinzii, visând să ajungi şi tu subretă despuiată la tv, poate-poate te-o lua şi pe tine vreun fotbalist sau vreun buticar cu burtă şi chelie, să-ţi cumpere mărgele şi silicon de băgat în ţâţe. Ce făceai dacă erai băiat? Dacă nu te năşteai din familie de parveniţi, să fii şi tu beizadea cu bemveu alb şi câţiva morţi pe conştiinţă? Dacă n-ajungeai manelist, fotbalist sau croitor de chiloţi, să învârţi banii, minciunile şi fetele cu lopata, în direct şi-n exclusivitate?

Şi mai spală-te şi tu din când în când, nu doar duş o dată la 4 ani. Stau agăţaţi politicienii de tine, ca chupacabrele de-o vacă. Mă şi mir că mai ai sânge-n tine, să le cari de colo colo căruţele sub coviltirul cărora şi-au ascuns furăciunile. Şi se-nmulţesc, ai dracu, precum ciupercile după ploaie, majoritatea-s otrăvitoare, dar ce contează, ţi s-a obişnuit stomacul dup-atâtea secole. Başca, memoria ţi-e scurtă, uiţi de la mână pân’ la gură, zici că eşti naivă, dar eşti tălâmbă rău, ai crede că ai câteva luni şi bagi în gură tot ce străluceşte,  după care te miri şi te revolţi că nu-ţi put pamperşii a şanel nambăr faiv.

Şi, că tot veni vorba, vara, eşti ruptă-n cur şi începi să miroşi la subţiori, dar îţi faci vânt cu tableta sau îţi pui pe iphone un apps cu ventilatoare. Iarna bei în crâşmă toată ziua, înjurând guvernul şi aşteptând să fii deszăpezită. Nu prea te speli pe dinţi, dar îţi faci vacanţele în Tenerife. Munceşti ca roaba la stăpâni străini, ca să-ţi permiţi un nou bibelou în cavoul de ciment pe care ţi l-ai ridicat în satul părinţilor, să moară vecinii de oftică.

Cu o mână îţi faci cruci din metru-n metru şi cu cealaltă îţi dai coate singură şi te calci în picioare, înghesuindu-te la coadă la tigăi de-a moaca, de parcă ai avea acasă munţi de mâncare pe care n-ai cu ce-i găti. Cu una-ţi dai jos chiloţii în faţa oricui te minte că eşti frumoasă şi c-o să te ia de nevastă şi cu cealaltă strângi de gât capra vecinului, ca s-o poţi vinde măcelarului, să-ţi mai cumperi parfumuri scumpe, să scapi de mirosul de poiată.

Nu ştiu dacă e bine, Românie! Nu e bine, pe cuvânt! Ştiu că ai sufletul bun, dar mai pune şi tu mâna pe o carte, din când în când, poate redescoperi ce înseamnă cuvinte ca decenţă, responsabilitate, merit, corectitudine, curaj, comunitate, educaţie, cultură… Nu te strâmba, femeie, că nu muşcă!

Una peste alta, Românie, îmbătrâneşti urât, curând n-o să mai ştii cine eşti, nu te mai scrie şi nu te mai citeşte nimeni. Până să-ţi dai seama, o să te transformi dintr-o ţară într-o cauză pe facebook. Eu te iubesc, pă ce-am mai sfânt, dară dacă nu-ţi vii în simţiri şi nu te-aduni de pe străzi, la casa ta, s-ar putea ca la anu’ să nu mă mai vezi pe la uşă, încercând să-ţi urez La mulţi ani!

Cu drag, Radu!

Categorii: timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. M-a cam izbit dureros exprimarea vie a tot ceea ce gindesc, simt si traiesc de prea multa vreme.
      Un adevar dur din fata caruia nu exista scapare.
      As parafraza:
      “Romania, trezeste-te!”

    2. Trist, dar adevărat! Schimbarea pornește de la noi! Dar unde suntem noi?! Există situații când disperarare te învăluie într-un val de ceață, de unde nu mai vezi decât realitatea diformă în care ne mișcăm precum niște roboți…Totuși avem sentimente! Deci mai suntem încă oameni! Resemnați de durerea că nu mai putem schimba nimic, că totul se derulează în jurul nostru ca un scenariu tragico- comic, mai facem și haz de necaz, mai disputăm pe virtuțile cuvintelor limbii române adevăruri care rănesc și dor, fără ecou într-o schimbare care să deschidă o altă Poartă spre o Românie pe care ne-o dorim. Însă tot mai sper că undeva în sufletul fiecărui român mai există un loc care să vibreze și la lucrurile frumoase, care să dorească o altă față a locului pe care încă îl mai numim acasă! Există multe situații pe care trebuie să le dezvăluim în cuvinte emoționante în fața acelora care mai citesc câte ceva, mai sunt interesați de viitorul acestei nații, mai cred că România merită să i facă urări de sănătate și ,, La mulți ani!”. Poate că acesta ar fi un prim pas în a ne regăsi, în a spune ,,Aici suntem noi!”.

      1. Multă sănătate, domunule Herjeu, un an mai bun, cu tot ce vă doriți! Sunt sigură de faptul că presa poate face încă multe lucruri în a deștepta România, în a-i spăla păcatele! Vindecarea sufletului bolnav de atâta urâțenie, este practic imposibilă, atâta vreme cât sintagma ,,noi” nu mai are nicio putere, nu mai funcționează ca o forță care să promoveze decența, bunul simț, valoarea, principiile sănătoase…Toate cele bune!

    3. Romania “imbatraneste urat” asa este! Asta se datoreaza si televiziunii care promoveaza pe toate posturile romanesti toate nulitatile , toate siliconatele si botoxatele, toata pleava parvenita dupa ’89 ! la toate telejurnalele numai stiri negative accidente, sinucideri, crime, inmormantari, era criticat -DD – dar l-au copiat mai toate posturile!………motivandu-se ca asta face “audienta!”……..toate emisiunile “contrafacute” ….”nora pentru bunica” , “tanti Aglaia”, trasniti in …pe banii….. etc . etc. etc. am ajuns sa regret ca am dat banii pe o plasma pe care …..o sterg de praf si atat! Generatia care vine din urma noastra este o “generatie sacrificata pe altarul democratiei! ” ……Nu stiu cum se face ca noi romanii suntem mai mereu…. generatii de sacrificiu / pe altarul regalitatii /pe altarul comunismului / pe altarul democratiei……eu sunt feicita ca am carti suficiente si am internet! Draga Radu iti doresc un an cu sanatate, bucurii si implinirea tuturor viselor!

    4. O fi dur cum spun cei care comenteaza mai jos. Dar relitatea este si mai dura si cu atat mai dureroasa. Este ca un buboi imens plin de puroi care ne ameninta cu o septicemie mortala. Singurul remediu pe care-l stiu este bisturiul. Este dur realmente, dar si eficient. Este de preferat unei atitudini ingaduitoare cu efecte letale. Curatenia nu se face ascunzand gunoiul sub pres.