Dragă Simona Halep, pentru că e la modă să îţi scrie oamenii ca să te felicite sau să-ţi spună ce bucuroşi sunt ei că vă trageţi toţi din daci şi romani, o fac şi eu, pentru că, nu-i aşa, ce fel de român aş fi dacă nu m-aş mândri cu tine? Ei bine, dragă Simona, îmi pare rău, dar la mine nu s-a-ntâmplat! Nu m-ai făcut să mă simt (mai) mândru că sunt român. Pentru că nu am niciun merit în performanţele tale. Nu faptul că împărtăşim, întâmplător, acelaşi spaţiu geografic şi că ne-am putea înţelege fără translator ţi-au adus ţie rezultatele din ultima vreme. Nu sunt nici mai bun, nici mai deştept, nici mai bogat, nici mai valoros în ceea ce fac doar pentru că tu ai muncit, ai luptat şi ai învins.
Aş fi fost mândru dacă aş fi fost tatăl tău, pentru că, probabil, şi de la mine ai fi învăţat ce înseamnă efortul intens pentru a atinge un obiectiv, perseverenţa şi ambiţia bine canalizată, necesitatea sacrificiilor atunci când vrei să te autodepăşeşti, disciplina şi rigoarea. Aş fi fost mândru dacă aş fi fost un prieten de-al tău, pentru că, probabil, te-aş fi încurajat să-ţi urmezi visul şi ţi-aş fi fost alături atunci când ai fi fost dezamăgită de poticnelile de parcurs. Te-aş fi sărbătorit la victorii şi aş fi găsit cuvinte sau tăceri potrivite la înfrângeri. Mândru aş fi fost şi dacă te-aş fi antrenat. Chiar dacă n-aş fi avut niciun merit pentru aptitudinile tale, m-aş fi împăunat cu faptul că am fost printre cei care, probabil, le-au finisat şi le-au dirijat în direcţia bună.
Aş fi fost mândru dacă aş fi fost orice om din jurul tău care ţi-a influenţat cât de puţin viaţa în bine şi aş fi contribuit fie şi cu un cuvânt, o privire sau un gest, nu la talentul tău, ci la mediul propice de care acesta are nevoie pentru a ieşi la suprafaţă.
Dar aşa? De ce să fiu mândru? Că m-ai făcut să mă uit şi la alte meciuri de tenis decât ale lui Nole? :) Că am strigat bucuros sau înciudat, aşa cum n-am prea făcut-o la niciun alt sport? Că îţi dădeam sfaturi, fără să mă pricep deloc, dar doar din dorinţa de fi cât mai prezent acolo, lângă tine, fără teama că mă ceartă arbitrul că fac zgomot în arenă? Nimic din toate astea n-au legătură cu faptul că suntem amândoi români.
Aşadar, fără să fiu mândru pentru meritele tale, pot să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai dat un motiv de bucurie şi pentru că, măcar pentru câteva ore, s-a putut respira în spaţiul public. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, unul, am luat o gură mare de aer ca să mă ajute în zilele următoare să suport miesmele imundonovelelor politice, mondene sau mediatice.
Sunt de acord ! Ne insusim fraudulos, in forme institutionalizate, meritele si succesele celor care le-au obtinut prin dureoase eforturi individuale, familiale.
Dreptul trebuie sa se constituie, intr-o logica simpla, din efortul depus, din contributie. Atunci cand, “noi romanii” vom determina institutiile tarii sa functioneze in baza legilor si principiilor, vom avea de ce sa ne mandrim cu succesele “romancei noastre”
Ne mandrim totusi, din nevoie mai degraba decat din drept. In fond, nu noi am costruit succesul Simonei ci, el ne construieste pe noi !…
Iarta-ma Simona, eu continui sa ma mandresc desi stiu foarte bine ca nu prea am dreptul !
Va dau perfecta dreptate in ceea ce ati scris. Sunt si eu o mamica al carui baiat este CAMPION MONDIAL la karate la 14 ani. Titlul l-a castigat anul trecut, pe 1 Decembrie, in Polonia. Ok, nu mare lucru sa fi parinte si de Ziua Nationala sa cante imnul national pentru baiatul tau. Mai sunt si alti copii campioni mondiali. Poate cu medalii mai valoroase in alte domenii. Dar acum vreau sa fac o mica paranteza si sa va spun ca eu sunt din orasul Dej, judetul Cluj. Este un oras mic, cu putine posibilitati. Avem in acest oras o singura Campioana Mondiala (o antrenoare a copiilor). In rest, nimic. Poate vreo medalie la campionatele nationale acum 10-20 de ani la alte sporturi. Si normal, mai multe titluri de Campioni Nationali (tot la karate). Parintii au intrebat autoritatile (primaria- respectiv pe dl. primar) daca nu pot sa acorde o diploma intr-un cadru oficial, poate de Craciun. Ca sa simta si copiii ca au realizat ceva deosebit, ca au muncit pentru ceva. Nu vorbim de alta recompensa. Ca doar “nu sunt fonduri”! Raspunsul a venit foarte frumos: “nu se poate, nu este an electoral!”. Doar acum inteleg aceste cuvinte. Nu trebuie sa ne mandrim cu copiii nostri. Ei au muncit pentru o pasiune a lor! Aceasta pasiune si orele de munca petrecute in sala de sport si nu prin cluburi la o bere, nu trebuie rasplatite si recompensate. Doar din 4 in 4 ani, cand este an electoral. De ce sa merite acesti copii o diploma? Facand abstractie ca sunt mamica, asa, ca un simplu cetatean al acestui oras mizer, de ce sa te mandresti ca mai sunt si copii care muncesc si care fac performanta? De ce sa fi mandru ca cineva a reusit sa faca numele tarii noastre sa sune bine? Chiar vrem prea multe.
cancan aiurea. orice ridicare de drapel ar trebui sa ne ajute pe noi ca neam, chiar daca in mod direct nu am pus umarul la performantele Simonei. Sangele apa nu se face zice o vorba romaneasca!
intrebarea e de ce tineai cu ea?nu pe acelasi principiu?
NU! Tineam cu ea pentru ca e talentata si muncitoare si pentru ca a facut gestul greu de imaginat de a-si reduce sanii pentru a-si creste performanta, intr-o lume in care femeile fac exact invers.
Nu sunt sarb, si, totusi, Nole este jucatorul meu favorit din toate timpurile. Asa ca… De altfel, asa cum am si spus in text, nu ma uitam decat la meciurile lui. Pana sa apara Simona.
Felicitari,domnule Radu Herjeu ,pentru articol!Este corect,cinstit ,onest.
Eu am doi copii,fata,intamplator,se numeste Simona.De cand sunt la pensie,am mai mult timp si pentru a urmari tenisul de performanta ,iar preferatul meu este Djokovic.Mi-ar fi placut ca si copiii mei sa fi avut macar o infima parte din daruirea,ambitia si puterea de munca a acestuia.Dar,cum nu prea e asa,ii iubesc in continuare,ca sunt ai mei,dar,mi-am permis sa “infiez inca doi ,pe Nole si pe Simona, “varianta feminina a lui Djokovic”,cum spunea M.Wilander.
Deci,in finalele de la Roland Garros,trebuie sa ma implic si sa le doresc succes celor doi copii!
E foarte bine sa fii un mare jurnalist in viata, profesor, daca imi aduc bine aminte, si sa scrii lucruri pe care unii nu le inteleg.
Da. Chiar si la a doua citire am inteles ca esti un egoist care s-a bucurat ca, datorita succesului Simonei Halep, a avut parte de altceva in viata.
Oi fi eu mai idiot. Nu-i problema. Ma bucur ca ai inteles ce am scris.
” oi fi eu mai idiot” ?????????????????????????
Si eu m-as bucura daca as putea intelege ce ai vrut sa scrii.