şi-a fost (din nou) premiera piesei “Autorul” – partea a 2-a – oraşul şi oamenii

Despre Petroşani nu ştiam mare lucru, recunosc. Acum, sincer, şi am spus-o şi pe scenă, după premieră, ţara se vede de la Bucureşti mult diferit decât este în realitate. Dacă nu mergi personal într-un loc, să-l vezi cu ochii tăi, să-i simţi freamătul sau tăcerile, să interacţionezi cu oamenii, nu poţi avea o imagine reală. Chiar dacă lucrezi în mass-media :) Dacă tot ce ştii despre el provine de la ştiri sau din povestirile cunoştinţelor, ar fi bine să nu-ţi formezi deja o idee. De cele mai multe ori se va dovedi greşită. Aşa cum s-a dovedit şi-a mea.

Ştiam că e un oraş minier şi că l-a dat ţării pe luceafărul huilei. Trecusem de două ori pe aici, dar fără să mă opresc, şi, sincer, nu mă impresionase prea mult ce-am văzut din maşină, în general blocurile comuniste şi drumurile cam peticite. Ştiam că, odată cu diminuarea mineritului, mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Lipsa unor alternative va fi dus la sărăcirea zonei, aşa că mă aşteptam ca aşezarea să reflecte noua realitate economică. Dar nu! E curată şi cochetă, atât cât poate fi o urbe sistematizată de comunişti, cu centrul plin de blocuri, printre care au supravieţuit clădiri frumoase şi case de la începutul secolului trecut.

Întreaga zonă pietonală din buricul târgului este refăcută şi, în general, oraşul nu dă semne de delăsare. Poate doar parcul central! Dar m-am gândit că, la cât de frumoasă e natura în imediata apropiere a localităţii, oamenii, dacă vor verdeaţă, ajung la ea în câteva minute de mers pe jos. E linişte. N-am auzit claxoane, ţipete, manele.

Am fost în piaţă. Mulţi struguri. Preţurile la legume şi fructe sensibil mai mici decât în Bucureşti. O femeie îşi face reclamă produselor de pe tarabă. O ascult. În câteva minute mă convinge că ar fi excelentă în poziţia de manager de vânzări la orice companie multinaţională. A făcut câţiva trecători să-şi bage în plasă şi ridichi şi pătrunjel şi mărar… Îmi pare rău că n-am avut cu ce s-o filmez, dar i-am făcut o poză. Aici vorbea la mobil cu cineva pe care-l certa că n-a arat şi-n coastă. Ce dacă n-a avut cu ce, să folosească mâinile! :) Ce, acolo nu trebuie arat?

Am urcat puţin şi în Parâng. Cu maşina, din păcate, din lipsă de timp. Drumul, o frumuseţe. La o aruncătură de băţ de blocuri şi betoane, pădure şi râu, munte şi aer curat. De ce n-or fi făcut strămoşii noştri capitala într-un astfel de loc? Mă gândesc că ar fi fost şi mai uşor de apărat de turci, tătari, ruşi, austrieci, unguri etc. Şi, de pe terasa unui hotel de acolo, am admirat întreaga vale a Jiului, oraşul mititel şi munţii, până hăt departe, spre Dealu Babii şi Vâlcan.

Am fost şi la Peştera Bolii, dar despre ea, într-o postare viitoare.

În ultima zi, înainte de a pleca, am făcut o plimbare prin târgul de vechituri. Multă lume, vânzători şi potenţiali cumpărători sau doar curioşi, ca noi. Inutil să vă spun că se vindea orice. Dar în special încărcătoare de telefoane :) Un puşti îşi dădea skateboard-urile. Altul avea un munte de acumulatori de mobil. Presupun că, dacă ai timp, poţi găsi ceva interesant, chiar dacă nu cauţi nimic :)

© Cristian Munteanu

Într-una din zile, gazda ne-a dus să mâncăm la un restaurant răsărit în spaţiile fostului Cazinou Muncitoresc din Colonia de Jos. Căscaţi ochii! În 1925 se construia aici frumoasa clădire care va adăposti mulţi ani o sală de spectacole şi o bibliotecă. Aici vor juca trupe din ţară până la înfiinţarea teatrului local, în 1949. La reprezentaţii, Societatea Petroşani, care deţinea imobilul, oferea bilete gratuite muncitorilor mai săraci. În 1981, teatrul s-a mutat în sediul din centru, acolo unde a avut loc şi premiera “Autorului”.

Aşa cum am spus, am stat doar o zi şi trei sferturi, aşa că n-am apucat să văd oraşul pe îndelete, aşa cum mi-aş fi dorit. Dar sigur voi reveni pentru a-l bate la pas, aşa cum se cuvine. Şi, desigur, pentru a mă bucura de toţi munţii din jurul lui :)

PS. Click pe poze, pentru a le vedea mari.

*

Citeşte aici prima parte a poveştii călătoriei mele la Petroşani.

Categorii: anacronic, călătorii, peripeteia - Περιπέτεια
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Ma bucur nespus ca ati prezentat orasul nostru in acest fel. Sunt mandru ca sunt din Petrosani si sunt indragostit de toata zona Vaii Jiului.

      Imi doresc sa vada cat mai multa lume zona Vaii Jiului asa cum ati facut-o Dvs, chiar si numai in 2 zile de vizita.

      Regret ca nu am avut posibilitatea de a merge la premiera “Autorului”. Poate voi reusi in viitorul apropiat.

      Cu multa stima, va salut.

    2. Mă bucură faptul că aţi descoperit adevărata şi reala faţă a zonei care are drept capitală oraşul Petroşani, oamenii blânzi şi primitori de la noi. Îmi pare sincer rău că nu am reuşit să ajung la premieră. Voi viziona cu siguranţă piesa în această stagiune teatrală. Abia aştept. V-am scris pentru a-mi exprima bucuria vizitei domniei voastre în urbea noastră, pentru a-mi oferi ajutorul în ceea ce priveşte o eventuală viitoare dorinţă de a vizita împrejurimile şi frumuseţile care înconjoară Petroşaniul. Voi fi ghidul d-voastră cu cea mai mare bucurie şi fără niciun fel de pretenţie. Nu rămâne altceva de făcut decât să-mi adresati un mail si vă voi pune la dispoziţie numărul meu de telefon.
      Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a fi citit aceste rânduri. Cu stimă şi deosebită consideraţie, al d-voastră
      Franz Schneider