RCS-RDS – incompetenţă, indolenţă, indiferenţă

UPDATE. Azi, 21 martie, după DOUĂ luni de la evenimentele descrise în acest articol, după 10 telefoane şi o sesizare pe net, în sfârşit, am fost sunat şi mi s-a comunicat rezolvarea situaţiei. Desigur, nimeni nu şi-a cerut scuze pentru disconfortul psihic şi nici pentru timpul pe care l-am pierdut.

Ca de obicei, orice contact cu angajaţii rcs-rds mă aduce în pragul apoplexiei. Sun un om paşnic de felul meu, dar interacţiunea cu reprezentanţii acestei firme scoate ce e mai rău în mine, mă face să mă gândesc la personajul lui Michael Douglas, din Falling Down. De fiecare dată mi se pare că intru într-un univers paralel, tapetat cu incompetenţă, indolenţă şi indiferenţă. De fiecare dată mă lasă perplex modul în care îşi tratează clienţii, de fiecare dată mă stupefiază că o astfel de companie nu numai că supravieţuieşte, dar mai şi prosperă. Probabil că numai în România e posibil acest lucru.

V-am povestit aici prin ce-am trecut ca să obţin un stick de internet “gratuit”, după upgradarea conexiunii de net. Cu aceeaşi ocazie am renunţat şi la canalele HBO, pentru că pe cele foarte puţine filme bune pe care le dau le-am văzut de acum vreo doi ani. Urma ca, din 1 octombrie, să plătesc acelaşi abonament ca şi până atunci, valoarea pachetului la care renunţam compensându-se cu cea a netului superior. Pentru ianuarie mi-au venit de plată 71 de lei. Şi azi primesc sms că mi s-a eliberat factura pentru februarie: 81 de lei. Evident am sunat să întreb de unde diferenţa, mai ales că ei anunţaseră pe site o scădere de preţ la abonamente, începând cu 1 ianuarie.

După invariabilele 10 minute de aşteptat cu telefonul la ureche, îmi răspunde o duduie. Îi explic care e situaţia, verifică, şi-mi spune că am în abonament şi pachetul maxpack (hbo). Îi comunic că am renunţat la el în septembrie, aşa cum se vede pe contractul semnat cu acea ocazie.

– Păi la noi figurează că e activ.
– Aşa şi, eu ce să fac?
– Dacă spuneţi că aveţi contract semnat, mergeţi dvs. cu o copie…

Aici am început să mă enervez.

– Unde să merg, domnişoară? Eu n-am greşit cu nimic, de ce trebuie să-mi pierd eu timpul pentru că cineva incompetent de la dvs. a “uitat” să opereze modificările la contract?
– Vă rog să păstrăm un limbaj civilizat!
– “Incompetent” este un termen prea civilizat pentru nesimţiţii care mă pun pe mine în situaţia de a pierde timp şi nervi.
– Vă rog să păstrăm un limbaj civilizat! Eu v-am spus cum putem să vă ajutăm!
– Să mă ajutaţi? Dar cu ce-am greşit eu? Deci, e vina dvs., dar eu trebuie să pierd timp ca să merg la sediul dvs., să se convingă cei de acolo că am contract??? Puneţi pe cineva să caute, aveţi şi dvs. contractul ăsta. Să verifice dracului (aici deja eram plin de draci) şi nu să mă pună pe mine pe drumuri! Vreau să vorbesc cu un şef. (Ştiam că nu sunt şanse)

Discuţia a fost mult mai lungă, eu am rezumat. Eu încercând să-i explic că e greşeala lor, că nu e normal să merg eu să o rezolv, ea spunându-mi ca o placă stricată, că trebuie să mă duc eu cu contractul la sediu. I-am spus că eu nu mai plătesc nimic până nu rezolvă problema. Într-un final, a binevoit să facă o sesizare, cu datele din contract, şi să-mi comunice că voi fi căutat la telefon.

Am închis cu un sentiment amar de grotesc. Şi o silă enormă de “capitalism” românesc, de patroni care nu dau doi bani pe cei pe seama cărora s-au îmbogăţit, de angajaţi stupizi şi nesimţiţi! Da, da, ştiu, să mă dezabonez de la rcs-rds şi să mă duc… unde? Sunt convins că mai peste tot e la fel. Şi-apoi, mai devreme sau mai târziu, Teszari o să cumpere tot, şi upc şi dolce…

***

Dacă ai trecut şi tu prin aşa ceva, sharuieşte acest material cu prietenii tăi, folosind butoanele de mai jos. Poate, cine ştie, se schimbă ceva, chiar dacă microscopic, în ţara asta!

Categorii: specimene şi mentalităţi
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwittergoogle_plus

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. rds rcs=nesimtire. mam lasat de ei dupa 3 zile.am dorit servicii de la ei cablu net +stik.sau scarpinat in cur si dupa vreo 3 zile au venit numai cu cablu raminind netu .nu mau cablut la net pt ca nu aveau 1m de cablu,leam dat liber

      1. Niste hahalere, servicii de panarama, te debranseaza cand vor si de reconecteaza tot asa..pe banii tai (15 lei ca vrei ca nu vrei), emit facturi aiurea, pe care nu le mai storneaza veci….FUGITI CAT PUTETI DE EI SI EDUCATII SI PE ALTII !

    2. frate chiar azi ma gindeam sa dau comanda penru un stik wirelessde la ei……dar mai pus pe ginduri….tare ,nuuu????

    3. Daca un incompetent de la RDS ti-a pierdut contractul semnat,ce vina avea saraca duduie de o faceai pe ea incompetenta?Crezi ca putea sa vada prin ochii tai ca ai tu contactul?Nu ai timp sa mergi la RDS sa predai un contract dar ai timp sa scrii acest “articol” pe blog plin de cuvinte cu litere mancate…

      1. Saraca duduie nu avea alta vina decat ca lucreaza la o firma care trateaza execrabil clientii. I-am vorbit civilizat. Pentru cineva care a gasit literele mancate, n-ai fost foarte atent si la ce am scris. Plu can-ai inteles mare lucru. Nu mi-a pierdut nimeni contractul. Pur si simplu nu vroiau sa-l caute, fiind mult mai simplu sa le duc eu o copie!!! N-am facut-o nicaieri pe ea incompetenta. Ci pe cei care vor sa le rezolv eu greselile. Sigur ca am timp sa merg la RCS, dar nu vreau. Pentru ca mi se pare culmea nesimtirii si bataii de joc sa fiu eu pus pe drumuri pentru prostiile lor. Dovada, nici azi, la doua saptamani dupa ce am facut sesizare, nu se uitase nimeni pe ea. In schimb, daca eu intarzii doua zile cu plata abaonamentului, mi-au si taiat cablul si ma obliga sa platesc rebransarea. Eu inteleg ca tu ai, poate, interese si afinitati cu firma respectiva, dar, data viitoare cand mai comentezi, incearca sa ai si argumente.

        1. o chestie asemanatoare am patit si eu,dar cu cei de la raja,sa specific si eu sa nu se inteleaga gresit,cu d-na de la caserie,ma duc sa achit factura si imi zice aveti o restanta ,eu o intreb de cind pe ce luna si imi zice ,pe iunie eu bine inteles nu am nici o restanta dar duduia imi zice aduceti factura pe iunie ,ce credeti cind m-am dus ce imi spune ,aducetio pe cea din iunie ,intrun final imi zice stiti cred ca este pe iulie ,o intreb credeti sau sunteti sigura ,la final imi zice veniti cu toate facturile sa vedem .in final habar nu avea pe ce lume traieste ,uite asa pune lumea pe drumuri pt ca ei ii era lene sa se uite in calculator sa vada ce incurcaturi a facut ,s-au mai de graba cred ca nu stia pe ce lume traieste..

          1. am avut si eu de furca… nu imi mergea telefonul fix. am facut o sesizare pe site si nimic. intr-una din zile eram intrecere pe langa sediul lor si m-am gandit ca pot rezolva la sursa. merg la relatii cu clientii, relatez problema si mi se comunica urmatorul fapt: “sunati va rog de pe telefonul fix de RDS la serviciul tehnic”. raspunsul m-a dezarmat. “si oare cum as putea face acest lucru cand telefonul nu merge?” un nou raspuns: “doamna chiar nu intelegeti, singura solutie e sa sunati de pe telefonul fix de RDS la serviciul tehnic”. “totusi, am insistat, verificati va rog, poate e taiat pe motiv de neplata, nu mi-au sosit facturile”. a insistat ca nu poate face nimic, facturile vin pe mail (asta daca nu e blocat contul pe te-miri-ce-motive, posta clasica nu prea functiona oricum). am dorit dupa un timp sa renunt la serviciu, si uite asa, s-a rezolvat pana la urma cu telefonul, cu mail-ul, altfel nu… dar calitatea serviciilor lasa fantastic de dorit.

    4. Nu stiu ce sa spun … Eu, sincer, sunt foarte multumit de RCS-RDS, sunt din provincie si nu am intampinat niciodata ostilitati din partea operatorilor. De fiecare data, mi s-a vorbit la fel de respectuos, si de fiecare data, mi-a fost rezolvata problema, indiferent daca era vorba de caderea internetului sau de facut un cont pentru digi … mereu a fost aceeasi bunavointa din partea lor. Sunt mirat, ca citesc asemenea “reclamatii”, dar, cu certitudine, operatorii RCS-RDS sunt ok, si probabil s-a nimerit unul dintre operatorii “mai obositi” sau plictisiti de jobul pe care il au, iar pentru acest lucru, il puneti sa va repete numele si il reclamati in scris, catre administratorii firmei. Problema, poate consta din faptul ca operatorii, chiar va sunt concetateni si atunci exista o explicatie, de ce se poarta asa de “incompetent”, cu unii dintre voi. Sigur, o parte dintre cei loviti de ostilitate, nu au avut un vocabular destul de decent, crezand ca, daca sunt clienti, sunt si stapani, dar nu este asa. Concluzia .. fiti intelegatori cu operatorii, indiferent ca sunt de la cablu, ambulanta sau un alt serviciu de urgenta, pentru ca ei primesc sute de telefoane, unele chiar din partea unor nebuni … asa ca, scuzati-i.

      1. Ma tem ca nu ai citit postarea mea. Eu sunt revoltat pe sistemul de lucru. Operatoarea a fost politicoasa, dar necooperanta. Singurul lucru pe care l-a facut a fost ce au invatat-o sefii: trimite prostul de client sa rezolve greselile noastre!
        Apropo, au trecut mai bine de 10 zile de la sesizarea mea, niciun raspuns. Va trebui sa pierd alt timp important, la telefon, ca s-o iau de la capat cu alt operator.

    5. De cand au scos Discovery Channel ma gandesc sa renunt la abonamentul TV, sa raman doar cu net-ul de la ei. Sunt curiaosa ce raspuns imi vor da. Unde sa te duci la UPC? Este la fel :(