E a doua zi, e duminică, sunt la munte, adică e de bine :) Să purcedem, care va să zică, pe un traseu pe care n-am mai fost niciodată. Am coborât pe lângă hotel, pe pârtie. Nu înţeleg ce plăcere găsesc oamenii în schiatul pe o pantă relativ scurtă. După care urcă cu teleschiul, pentru a avea de unde coborî… din nou. Şi tot aşa. Acum, pârtia e o poiană plină de ciuperci, mari şi rotunde ca nişte OZN-uri. Ei bine, nici chiar aşa de mari.
Oameni în faţa cărora m-aş ridica în picioare
Pentru că de câteva ori am fost apostrofat că mie nimic nu-mi place, că am tot timpul ceva de obiectat, că sunt cam cusurgiu din fire, că pe prea puţini îi consider a fi “nivelul” la care eu să mă înclin în faţa lor… Ei bine, iată! Voi încerca să împărtăşesc şi cu voi, din când în când, oamenii în faţa cărora m-aş ridica oricând în picioare. Şi nu e vorba de genii sau de cei care şi-au sacrificat vieţile pentru ceilalţi (deşi şi aceştia merită cu prisosinţă pălăria jos). Ci, în special, de cei ale căror gesturi, prin frumuseţea, normalitatea şi altruismul lor, dau un sens cuvântului “uman”!
nicuşor dan şi Tiananmen
M-am abţinut mult timp să comentez campania şi candidatura lui Nicuşor Dan. Din două motive. Primul: nu ştiam mai nimic despre el, decât c-a împiedicat dărâmarea unei clădiri fără însemnătate istorică sau arhitectonică, frânând un proiect de infrastructură necesar oraşului. Prin urmare, nu mă puteam exprima asupra intenţiilor, onestităţii şi seriozităţii lui.
cuţu-cuţu revine de te doare capul
Mai ţineţi minte apelul acelei organizaţii mari iubitoare de câini comunitari care ne atrăgea atenţia că aceştia nu sunt evrei, prin urmare n-au ce căuta în lagăr? Dacă nu, citiţi aici. Ei bine, minţile luminate şi odihnite dau din nou lovitura şi transmit naţiunii şi universului mult prea răbdător, noi panseuri geniale, tocmai bune de printat, înrămat şi agăţat, spre înfrumuseţare şi iluminare spirituală, în adăposturile primăriei.
ce-ţi mai place la munte, Herjeule!
La Cabana Trei Brazi, la cabana Trei Brazi… tra la la la… E, nu ştiţi voi. E de demult, Trio Grigoriu, de pe când locul pomenit nu era sufocat de vile şi viluţe, ateveuri şi maşini de fiţe, cu proprietarii asortaţi. N-am mai fost acolo de mai bine de… 30 de ani? Nu ştiu, v-am zis că nu stau bine cu memoria. Şi am ajuns acum, într-una din prea rarele ieşiri la munte. Şi cine te opreşte, (mă) vă veţi întreba? Sincer, nu foarte multe lucruri obiective.
de ce şampania…
Şi astăzi, pentru tine, un gând de-al meu…
